Sentința nr. 89/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 89/2012
Ședința a 07 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 189/..
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reclamanta personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea pârâtei- întâmpinare prin care se solicită respingerea contestației ca nefondată, întâmpinarea este însoțită de înscrisuri.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.7 alin.4 din L. nr.189/., art.10 alin.1 din L. nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reclamanta care la solicitarea instanței arată că :"; A trecut atâta timp de la data promovării legii și până la momentul în care a înțeles să formuleze cerere deoarece locuiește la B. M. și trece rar prin satul natal unde a discutat cu persoane aflate în aceeași situație.’
Mai arată că s-a născut în 1942 în satul M. iar părinții săi s-au refugiat în localitatea P. H. în perioada 1940-1945.
Mai învederează instanței că și fratelui său, B. T. care s-a născut în anul 1939 i-a fost recunoscută calitatea de refugiat.
Instanța pune în discuția părții litigante necesitatea suplimentării probațiunii în privința audierii martorilor care au susținut declarații autentificate.
Reclamanta arată că nu poate prezenta martorii deoarece aceștia sunt în vârstă și nu se pot deplasa,solicitând instanței să ia act de hotărârea prin care fratelui său îi este recunoscută calitatea de refugiat, refugiul acestuia fiind în aceleași condiții ca și al său.
Curtea, după deliberare, raportat la actele existente la dosar și susținerile părții litigante constată cauza ca fiind în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată având la bază hotărârea de recunoaștere a calității de refugiat emisă de CJP
S. M. pe seama fratelui său, pentru perioada (...)-(...). Solicită recunoașterea calității de refugiat de la data de nașterii 1942.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de (...) reclamanta B. M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M., prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.
935/(...) eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de L. nr.189/..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă, martori cărora, de asemenea, le-a fost recunoscută calitatea de refugiat.
Pârâta C. J. de P. M., prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate beneficia de prevederile L. nr.189/. întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...), sub nr. 1. reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr.189/., depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 935/(...) pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acesteia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art.1 din L. nr. 189/..
Analizând dispozițiile art.1 din L. nr.189/., se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor P. L. și L. F. atestă cu caracter unitar împrejurarea că familia reclamantei s-a refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 din comuna M., jud. Cluj, unde aveau domiciliu, în satul P. H., jud. Cluj, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestora, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din L. nr. 189/. fiind incidentă.
Reclamanta s-a născut în data de (...) în timpul refugiului părinților ei, astfel că minorul nu putea avea decât domiciliul cu părinții.
Mai mult, fratelui reclamantei, numitului B. T., născut în 1934, prin
H. nr. 586/(...) emisă de C. J. de P. S. M. i s-a recunoscut calitatea de refugiat, reținându-se că în perioada (...) - (...) s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din L. nr. 189/..
Astfel, nu se poate admite că în cazul a doi frați minori aflați în grija părinților, unuia să i se recunoască calitatea de refugiat, iar altuia nu.
A admite aceasta, ar însemna a crea o situație discriminatorie pentru cei doi frați.
Drept urmare, instanța va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art.18 din L. nr. 554/2004 va dispune anularea hotărârii nr.935/(...) emisă de pârâtă.
Va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada (...) -(...) și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O. nr. 105 /. aprobată prin L. nr. 189 /., cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. M., dom. în B. M., str. T. nr. 13 A apartamentul 1, împotriva pârâtei C. J. DE P. M., cu sediul în B. M., str. H. nr. 1 A și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr.935/(...) emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada (...) -(...) și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O. nr. 105 /. aprobată prin L. nr. 189 /., cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER D. P. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
5 ex/(...)