Sentința nr. 933/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 933/2012

Ședința 27 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A. I. O. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reclamanta personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea pârâtei - întâmpinare însoțită de documentația care a stat la baza actului atacat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C. pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

La solicitarea instanței, reclamanta prezintă spre vedere instanței, plicul cu care i-a fost comunicată hotărârea atacată, existent și în copie la fila 3 din dosar și din care reiese că hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 17 septembrie 2012.

Față de acestea, Curtea invocă excepția tardivității promovării acțiunii.

Reclamanta solicită respingerea acestei excepții, relevând că nu a fost hotărâtă să atace sau nu această hotărâre.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Asupra prezentei contestații constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. (...) din data de 06 noiembrie 2012, reclamanta A. I. O. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 33358 din (...) emisă de C. pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul CASEI JUDEȚENE DE P. C., solicitând anularea ei și recunoașterea calității de beneficiar al acestei legi, ca urmare a faptului că a fost refugiată în perioada (...)- (...) din localitate de domiciliul L., jud. Mureș în loc. Mihai-Viteazu, jud. C., datorită persecuțiilor din motive etnice.

A depus la dosar copia hotărârii de respingere a cererii, deoarece datele sunt contradictorii și nu a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice.

La rândul său, pârâta C. J. DE P. C. a formulat întâmpinare - fila 10, solicitând respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ atacat.

La termenul de astăzi, 27 noiembrie 2012 Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității promovării acțiunii exceptia pe care a considerat-o intemeiata pent urmatoarele considerente:

La solicitarea instanței, reclamanta a prezentat spre vedere instanței, plicul cu care i-a fost comunicată hotărârea atacată, existent și în copie la fila 3 din dosar și din care reiese că hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 17 septembrie 2012.

Potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 189/2000 „Împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii…";.

În cazul de față, așa cum rezultă fără putință de tăgadă, hotărârea a fost comunicată reclamantei la data de 17 septembrie 2012 iar termenul pentru exercitarea contestatiei s-a implinit la data de (...) . Contestația din speta a fost înregistrată la Curtea de A. C. dupa expirarea acestui termen respectiv la data de

06 noiembrie 2012(f. 1).

Drept urmare, in temeiul art. 7 alin. 4 din Legea 189/2000 va fi admisă excepția tardivității introducerii acestei contestații care va fi respinsă pe acest temei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția de tardivitate.

Respinge contestația formulată de reclamanta A. I. O. cu domiciliul în C.- T., str. Ion Agârbiceanu, nr. 1, jud. C. împotriva CASEI JUDEȚEANE DE P. C. cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C., ca tardiv formulată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, A. A. M. M. N. Țâr

Red.A.A.M./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 933/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal