Sentința nr. 960/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 960/2012
Ședința { F. publică} de la 29 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. O., în contradictoriu cu pârâtul M. M. F. ȘI P. S., având ca obiect obligația de a face daune materiale și morale.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. , care învederează faptul la data de (...), reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodatp faptul că, prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Reclamantul H. O. a chemat în judecată pe pârâtul M. M., F. și P. S. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de
184.640 lei cu titlu de daune materiale reprezentând suma de 46.160 euro la cursul de schimb de 4 lei/euro precum și la suma de 200.000 lei daune morale cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a deținut funcția publică de inspector social șef în cadrul I. Social Regional Nord-Vest, funcție pe care a exercitat-o până la data de (...), dată la care a fost revocat din funcție.
Desființarea funcției publice de conducere și eliberarea reclamantului din funcție s-a produs prin decizia 8. a I. G. de S. al I. S., act ce a fost anulat prin sentința civilă 582/(...) a Curții de A. C. rămasă irevocabilă prin decizia
2182/(...) a ÎCCJ. Această hotărâre a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și plata drepturilor salariale restante însă, pe lângă drepturile salariale ce au fost recuperate ca urmare a hotărîrii mai sus aminite, reclamantul arată că a suferit grave prejudicii de ordin material și moral, fiindu-i compromisă reputația și cariera profesională, fiind pus într-o situație ingrată generată de imposibilitatea de a-și achita ratele lunare de rambursare a unor credite bancare ceea ce a determinat includerea sa în centrala incidentelor de plăți cu consecința imposibilității de a mai contracta vreun credit bancar pentru o perioadă de 7 ani.
Se arată că a fost nevoit să folosească banii din cardurile de credit eliberate de bănci pentru plata ratelor, creditele i-au fost incluse într-un credit ipotecar unde are garanție casa, iar urmare a acestei reeșalonări rata a crescut la 450 euro și lunar a cheltuit 600 de euro pe chirii, deplasări și telefoane, fiind nevoit să lucreze ocazional la diferite proiecte, în mai multe localități din țară. Prejudiciul material s-ar determina prin suma de 15.000 de euro a creditelor, 5000 euro dobânzi și penalități din iunie 2008, 180 euro/lună + penalități; 14.400 euro chirii, deplasări și telefoane și 11.760 euro diferență dobândă din imposibilitatea de refinanțare.
Sub aspectul daunelor morale, revocarea reclamantului a fost una politică, a fost nevoit să se mute din oraș, a fost somat în permanență cu executarea silită și i s-a creat un disconfort psihic și profesional.
M. M., F. și Protecție S. a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, invocând prescripția prevăzută de art.19 din Legea 54/2004 a invocat netimbrarea cererii de chemare în judecată și a arătat că reclamantului îi vor fi calculate și plătite drepturile salariale fiind reîncadrat în funcția de inspector social superior, treapta I.
Curtea de A. în ședința publică din (...) a respins excepția prescripției acțiunii, întrucât sentința civilă 582 din (...) a rămas irevocabilă în data de (...), iar acțiunea a fost trimisă prin poștă la data de (...) și a apreciat că nu este necesară timbrarea la valoare potrivit art.3 alin.1 lit.m, teza a-III-a din Legea 146/1997.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea va reține următoarele: Reclamantul H. O. a avut calitatea de funcționar public deținând funcția publică de inspector social șef, în cadrul I. Social Regional Nord-Vest până la emiterea deciziei 80/2009 emisă de I. G. de S. al I. S. D. prin care s- a produs desființarea funcției publice de conducere și eliberarea reclamantului din această funcție, a fost anulată prin sentința civilă 582/(...) pronunțată în dosarul (...) al Curții de A. C. fiind dispusă reîncadrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale lunare începând cu data de (...) până la reîncadrarea efectivă, iar această sentință a rămas irevocabilă prin decizia
2182/(...) a ICCJ.
Reclamantului i-au fost acordate, prin urmare, despăgubirile reprezentând echivalentul salariilor indexate, majorate și recalculate de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost eliberat din funcția publică, potrivit prev.art.106 din Legea 188/1999. Aceste prevederi însă, nu împiedecă intentarea unei noi acțiuni în conformitate cu prevederile art.19 alin.1 din
Legea 554/2004 pentru pagubele care nu au fost cunoscute la data intentării acțiunii în anulare admise de instanțele de judecată.
Ca atare, despăgubirile reprezentând drepturile salariale pot fi cumulate cu despăgubirile ce sunt datorate în cazul producerii unui prejudiciu material sau moral, mai ridicat decât lipsa drepturilor salariale datorate eliberării din funcția publică.
Curtea a dispus administrarea unor probe testimoniale care au demonstrat faptul că reclamantului H. O. eliberarea din funcția publică pe criterii politice în condițiile în care rămăsese singurul inspector de specialitate care avea și pregătirea necesară pentru ocuparea acestei funcții în domeniul social,și i-a cauzat multiple daune materiale și morale, datorită faptului că reclamantul avea rate la un credit pe care-l contractase anterior
și obligația de a-și întreține familia și acest fapt l-a dus la o pierdere a echilibrului și a încrederii de sine fiind într-o stare de sănătate precară, având o scădere semnificativă în greutate datorită stresului a fost nevoit să apeleze la serviciile unui psiholog și a fost diagnosticat cu diabet tip II. De asemenea, martorii arată că reclamantul a fost nevoit să accepte sprijinul material al foștilor colegi și a prietenilor săi și a fost nevoit să lucreze la un proiect desfășurat la B. pentru care a obținut doar venituri sporadice, neavând termene fixe de încasare a banilor, motiv pentru care aceste sume de bani nu puteau fi folosite pentru achitarea creditelor contractate anterior. Totodată stresul suferit , lipsa unui serviciu în orașul de domiciliu și al unui venit constant, a adus la o încordare în relația reclamantului cu soția și copilul său.
Aceste declarații se coroborează cu actele de la dosar din care rezultă existența unui credit de 28.000 euro contractat cu BRD , că ratele de plată au fost depășite cu peste 30 de zile doar la sfârșitul anului 2009, că în data de (...) reclamantul H. O. a solicitat băncii reeșalonarea integrală a tuturor datoriilor prin includerea într-un singur credit care a însemnat încadrarea într-o categorie mai slabă de client cu cea mai slabă performanță financiară fiind acordată o perioadă de grație la plata dobânzii, datorită situației financiare mult înrăutățită, respectiv pierderea locului de muncă. Și în continuare sunt înregistrate restanțe față de BRD raportate la B. de C., ceea ce înrăutățește situația financiară a reclamantului.
Expertiza contabilă ordonantă în cauză confirmă aceste aspecte, expertul apreciind că există costuri suplimentare suportate de reclamant ca urmare a modificării contractului de credit 1630 din (...) prin actul adițional nr.1 încheiat la (...), care se ridică la suma de 34.701,75 euro, iar diferența dintre valoarea împrumutului de 28.000 euro și valoarea de refinanțare de
43.420 de euro o reprezintă reeșalonarea angajamentelor înregistrate către
BRD la data de (...). Expertul a identificat un total al costurilor suplimentare de 35.127,91 euro ca urmare a includerii sale în biroul de credit și un prejudiciu efectiv ca urmare a imposibilității respectării angajamentelor bancare de 41.748,21 euro. Acesta se compune din creditele acordate pe bază de carduri și cumulate cu creditul principal în sumă totală de
15.196,29 euro, o diferență de dobândă rezultată din reeșalonarea angajamentelor în sumă de 14.080,53 euro, o diferență din asigurări în sumă de 1122,48 euro, o diferență din comisioanele de gestionare lunară a creditului în sumă de 4302,45 euro, o actualizare la inflație a plăților făcute în perioada ulterioară încheierii actului adițional din (...) și până la (...) în sumă de 7.046,46 euro. Acest prejudiciu efectiv ce rezultă din interpretarea tuturor actelor financiare prezentate de reclamant, existente la dosar și reliefate de raportul de expertiză reprezintă dauna materială la care reclamantul a fost supus datorită consecințelor emiterii deciziei de eliberare din funcție.
În ceea ce privește dauna morală, ea a fost demonstrată de declarațiile martorilor și de actele medicale care arată existența unor probleme acute de sănătate constând în stres neuropsihic datorat eliberării din funcție problemelor financiare și familiale, modificarea parametrilor normali reliefată de analizele medicale, diagnosticarea reclamantului cu diabet fiind necesar ca acesta să-și trateze problemele apărute prin apelarea la serviciile unor medici și a unui psiholog.
Aceste aspecte pot fi încadrate în conceptul de daune morale existând o legătură de cauzalitate între eliberarea din funcție și prejudiciul moral și material suferit.
Apreciind în echitate, Curtea va cuantifica prejudiciul moral la suma de 10.000 lei daune morale, sumă la care va obliga pârâtul M. F. și P. S.
Curtea având în vedere toate cele mai sus arătate, va admite în parte acțiunea și va obliga în conformitate cu prevederile art.998, 999 c.civ., art.18
și 19 din Legea 554/2004 pârâtul la plata sumei de 41.748 euro cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 lei daune morale către reclamantul H. O.
În conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ., va obliga pârâtul căzut în pretenții la plata sumei de 2282,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar expert, taxă de timbru și timbru judiciar, reținând că nu au fost dovedite cheltuielile de judecată reprezentând onorarul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul H. O. cu domiciliul în mun.B. M., str.G. C., nr.25/17, jud.Maramureș în contradictoriu cu pârâtul M. M., F. ȘI P. S. cu sediul în B., str.Dem.I.D. nr.2-4, sector 1.
Obligă pârâtul M. M., F. ȘI P. S. la plata sumei de 41.748 euro daune materiale, 10.000 lei daune morale și 2282 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 noiembrie 2012.
JUDECĂTOR GREFIER R. R. D. M. T. red.RRD/AC
4 ex. - (...)