Sentința nr. 963/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR.963/2012
Ședința ta de 03 decembrie 2012
Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul L.-P. V., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...), reclamantul L.-
P. V. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C., prin care a arătat că formulează contestație conform L. nr. 554/2004 împotriva H. nr.33417 din (...) emisă de pârâtă.
În acest sens, a precizat că va depune acte justificative în cel mai scurt timp.
Anexează copia hotărârii nr. 33417/2012 și dovada comunicării prin poștă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de pensii C. arată că statutul de titular al L. nr.1. in cazul in care nu exista nici un document oficial se dovedeste cu declaratiile notariale a doi martori.
Asadar accentul in dovedirea calitatii de refugiat, calitate care aduce cu sine o suma egala cu pensia altora muncita o viata, este pus pe aceste declaratii.
Asa cum se stie, intr-o perioada de criza financiara si in contextul cercetarilor organelor de politie in urma sesizarilor multiple privind fenomenul
"refugiati", o cercetare realista a acestor dovezi se impune.
Asa cum se observa din Adeverinta scolara, in perioada declarata se afla in alta localitate decat cea de refugiu.
Pe cale de consecinta, solicita respingerea acțiunii reclamantului si mentinerea actului administrativ atacat.
Au fost depuse actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate și a fost administrată proba cu cei doi martori care au depus declarațiile notariale în dosarul reclamantului.
Analizând contestația reclamantului, precum și materialul probator administrat în cauză prin prisma prevederilor legale aplicabile, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.72804/(...), reclamantul L. P. V. a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de persoană beneficiară a drepturilor prevăzute de L. 1., în dovedirea cererii sale depunând acte de stare civilă, actul de identitate, adeverință eliberată de A. N., precum și declarațiile autentificate a doi martori. De asemenea, comisia a solicitat ca reclamantul să depună adeverință din care să rezulte perioada de școlarizare.
Prin Hotărârea nr.33417/(...), C. pentru aplicarea prevederilor L. 1. din cadrul Casei Județene de P. C. a respins cererea, motivând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al legii.
Potrivit art.1 din L. 1., beneficiază de prevederile ordonanței 105/1999 persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost […] strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. A., pentru a putea beneficia de drepturile conferite de lege persoanei care dobândește calitatea de refugiat, trebuie dovedit faptul că persoana respectivă era cetățean român și, în perioada (...) - (...), a suferit persecuții etnice în vreuna din modalitățile enumerate de textul legal.
În speță, pentru dovedirea acestor condiții, s-a făcut aplicarea principiului nemijlocirii administrării probelor (art.169 alin.1 C.proc.civ.), respectiv s-a încuviințat audierea celor doi martori ale căror declarații autentificate au stat la baza respingerii cererii reclamantului. Î. acești martori nu au putu fi prezentați din motive obiective, instanța a încuviințat înlocuirea acestora cu alți doi martori.
Curtea constată că aceste depoziții nu sunt concludente și nu aduc informații care să se coroboreze cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei în sensul dovedirii pretențiilor reclamantului. A., martorul B. V. a declarat că au fost refugiați împreună, însă datele de sosire în și de plecare din localitatea de refugiu nu coincid cu cele menționate de reclamant în cuprinsul cererii sale adresate pârâtei. La rândul său, martorul V. A. a declarat numai că reclamantul ar fi locuit o perioadă de vreme pe M. B., aspect pe care îl cunoaște din spusele părinților săi, care povesteau despre familiile refugiate acolo. Acest martor nu a putut furniza niciun fel de informație suplimentară despre situația reclamantului
De asemenea, din aceste două relatări nu rezultă că reclamantul a părăsit localitatea de origine ca urmare a persecuțiilor pe care le-ar fi suferit din cauza regimurilor instaurate în acea perioadă.
Mai mult, nici din înscrisurile anexate cererii reclamantului nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru dobândirea calității de persoană persecutată, A. N. - Serviciul Județean C. comunicând faptul că nu deține niciun document din care să reiasă această calitate, iar adeverința din care rezultă perioada de școlarizare nu este concludentă sub aspectul persecuțiilor pretins suferite.
Prin urmare, din întregul probatoriu administrat de instanța de judecată rezultă că hotărârea emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. 1. din cadrul Casei Județene de P. C. este legală și temeinică, reclamantul neaducând niciun element de natură a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază acest administrativ.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 alin.1 din L.
554/2004, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de anulare a H. nr.33417/(...) emisă de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul L.-P. V., cu domiciliul în sat S., nr.61, com. B., jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER C. P. V. D.
Red.C.P./Dact.GC
4 ex/(...)