Sentința nr. 964/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR.964/2012
Ședința ta de 03 decembrie 2012
Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I. V. F., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...), reclamanta I. F. a chemat în judecată pârâta C. J. de P. C., contestând Hotărârea nr.33431/(...) emisă de pârâtă și comunicată la data de (...), prin care a fost respinsă cererea sa prin care a solicitat stabilirea drepturilor și calitatea de beneficiar al L. nr. 1..
Solicită anularea acestei hotărâri și comunicarea dosarului care a stat la baza emiterii deciziei și, de asemenea, orice alte acte depuse la dosar.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de pensii C. arată că statutul de titular al L. nr.1. in cazul in care nu exista nici un document oficial se dovedeste cu declaratiile notariale a doi martori.
Asadar accentul in dovedirea calitatii de refugiat, calitate care aduce cu sine o suma egala cu pensia altora muncita o viata, este pus pe aceste declaratii.
Asa cum se stie, intr-o perioada de criza financiara si in contextul cercetarilor organelor de politie in urma sesizarilor multiple privind fenomenul "refugiati", o cercetare realista a acestor dovezi se impune.
Asa cum se observa din Adeverinta scolara, în anii 1944-1948, reclamanta studia în Noslac-Alba, or din septembrie 1940 ar fi fost în Mihai
Viteazu.
Pe cale de consecinta, solicita respingerea acțiunii reclamantei si mentinerea actului administrativ atacat.
Au fost depuse actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate și a fost administrată proba cu cei doi martori care au depus declarațiile notariale în dosarul reclamantei.
Analizând contestația reclamantului, precum și materialul probator administrat în cauză prin prisma prevederilor legale aplicabile, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.73487/(...), reclamanta I. F. a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de persoană beneficiară a drepturilor prevăzute de L. 1., în dovedirea cererii sale depunând acte de stare civilă, actul de identitate, adeverință eliberată de A. N., precum și declarațiile autentificate a doi martori. De asemenea, comisia a solicitat ca reclamanta să depună adeverință din care să rezulte perioada de școlarizare.
Prin Hotărârea nr.33431/(...), C. pentru aplicarea prevederilor L. 1. din cadrul Casei Județene de P. C. a respins cererea, motivând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al legii.
Potrivit art.1 din L. 1., beneficiază de prevederile ordonanței 105/1999 persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost […] strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. A., pentru a putea beneficia de drepturile conferite de lege persoanei care dobândește calitatea de refugiat, trebuie dovedit faptul că persoana respectivă era cetățean român și, în perioada (...) - (...), a suferit persecuții etnice în vreuna din modalitățile enumerate de textul legal.
În speță, pentru dovedirea acestor condiții, s-a făcut aplicarea principiului nemijlocirii administrării probelor (art.169 alin.1 C.proc.civ.), respectiv s-a încuviințat audierea celor doi martori ale căror declarații autentificate au stat la baza respingerii cererii reclamantei.
Curtea constată că aceste depoziții nu sunt concludente și nu aduc informații care să se coroboreze cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei în sensul dovedirii pretențiilor reclamantului. A., martorul A. A. a declarat că nu reține care este numele reclamantei și, deși i-a fost arătată fotografia acesteia din cartea de identitate, a arătat în continuare că nu cunoaște această persoană. Nici după ce i-a fost comunicat numele pe care reclamanta l-a purtat atât înainte, cât și după căsătorie, martorul nu a putut oferi detalii despre situația reclamantei. La rândul său, declarația martorului C. G. este extrem de generală în sensul că știe că reclamanta a venit în Mihai Viteazu, s-a întors acasă în primăvara anului 1945, dar nu a putut da relații cu privire la localitatea din care aceasta ar fi venit, la numele de familie pe care aceasta îl purta la acel moment, sau orice alte detalii, fapt din care, coroborat și cu vârsta martorului la acea dată, rezultă că declarația sa nu poate fi reținută ca aducând informații utile soluționării cauzei. De asemenea, din această relatare nu rezultă că reclamanta a părăsit localitatea de origine ca urmare a persecuțiilor pe care le-ar fi suferit din cauza regimurilor instaurate în acea perioadă.
Mai mult, nici din înscrisurile anexate cererii reclamantei nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru dobândirea calității de persoană persecutată, A. N. - Serviciul Județean C. comunicând faptul că nu deține niciun document din care să reiasă această calitate, iar adeverința din care rezultă perioada de școlarizare nu este concludentă sub aspectul persecuțiilor pretins suferite.
Prin urmare, din întregul probatoriu administrat de instanța de judecată rezultă că hotărârea emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. 1. din cadrul Casei Județene de P. C. este legală și temeinică, reclamanta neaducând niciun element de natură a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază acest administrativ.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 alin.1 din L.
554/2004, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a H. nr.33431/(...) emisă de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. F., cu domiciliul în C. T., str. D., nr. 3A, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER C. P. V. D.
Red. C.P./Dact. GC
4 ex/(...)