Sentința nr. 970/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 970/2012
Ședința ta de 05 D. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri, iar la data de (...) a depus un răspuns la adresa instanței..
Curtea, raportat la precizările făcute de pârâtă în cuprinsul răspunsului, potrivit cărora hotărârea revizuită 30040/(...) aparține unei alte persoane decât reclamantul din prezenta cauză, din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. A. și reține cauza în pronunțarea pe excepția invocată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. (...) la data de
(...) reclamantul B. A. a solicitat anularea hotărârii nr. 30040 din (...) emisă de C.
J. DE P. C. cu consecința recunoașterii calității de refugiat și acordării drepturilor bănești aferente acesteia.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că există o hotărâre cu nr. 30040 din (...) prin care i se recunoaște calitatea de refugiat și în același timp există și hotărârea cu același nr. contestată în prezenta cauză prin care cererea sa este respinsă.
În drept au fost invocate dispozițiile L. nr. 1..
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 30040 din (...) a Casei Județene de P. C. se admite cererea d-lui B. A. domiciliat în loc. Călățele nr. 71, jud. C., CNP 1. recunoscându-i-se calitatea de beneficiar al L. nr. 1. și acordându-i-se drepturile aferente - fila 5.
Printr-o hotărâre cu același nr. emisă la aceeași dată se respinge cererea d- lui B. A. domiciliat în loc. Călățele nr. 71, jud. C., CNP 1. reținându-se faptul că există date contradictorii în ceea ce privește refugiul - fila 3.
Urmare a demersurilor instanței în vederea stabilirii hotărârii opozabile reclamantului, C. J. de P. C. răspunde la (...) în sensul că „dintr-o eroare materială au intrat alte date pe hotărâre, însă toate documentele din dosar îl privesc pe dl. B. A., cu CNP 1..";
În acest sens pârâta depune la dosar - fila 49 hotărârea revizuită în (...) având nr. 30040 din (...) privindu-l pe B. A. domiciliat în loc. G. de Sus, nr. 69, CNP 1..
Raportat la înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă Curtea constată că
B. A. domiciliat în G. de Sus nr. 71, CNP 1., reclamant în prezenta cauză nu este titularul cererii de recunoaștere a calității de refugiat soluționată de către C. J. de P. C. prin hotărârea nr. 30040 revizuită în (...).
Această din urmă hotărâre privește o altă persoană domiciliată în aceeași localitate, dar la nr. 69 și doar dintr-o eroare a funcționarilor din cadrul Casei
Județene de P. datele de identificare ale numiților B. au fost introduse greșit în sistemul informatic, iar ulterior hotărârea nr. 30040 contestată în cauză a fost comunicată unei alte persoane decât titularul.
În condițiile în care s-a stabilit faptul că hotărârea nr. 30040 din (...) revizuită la (...) îl vizează pe numitul B. A. domiciliat în G. de Sus nr. 69, CNP 1.,
Curtea apreciază că reclamantul B. A. domiciliat în G. de Sus nr. 71, CNP 1. nu o poate contesta neavând calitate procesuală activă.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. A.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. A. domiciliat în loc. G. de Sus, nr. 71, jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C., ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
4 ex./(...)