Decizia civilă nr. 10265/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 10265/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.
Judecător S. L. R.
Judecător A. M. C. Grefier M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 6.245 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat T. F. și chemata în garanție intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă pentru emisiile poluante.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin procesul-verbal încheiat în data de_, anexat în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 6.245 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. A F. P. S. și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.
S-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 17576 emisă de pârâta AFP J. în data de 17 iulie 2012 și pe cale de consecință s-a respins cererea reclamantului privind anularea acesteia.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. F., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. J. și în consecință a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 5.629 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. și în consecință a fost obligată chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei A. F. P.
J. suma de 5.629 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante restituită reclamantului.
În baza art. 274 Cod procedura civilă a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 339 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG nr. 93/2003 Tribunalul a reținut că prin decizia ÎCCJ nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. Pe cale de consecință, apreciind că aceleași argumente sunt valabile și în privința cererii de restituire a taxei achitate în baza Legii nr. 9/2012, care este percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 110 TFUE (având în vedere că prin suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 al Legii nr. 9/2012 se menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală), instanța a reținut că inadmisibilitatea acțiunii cu această motivație nu poate fi reținută.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii cu motivația că reclamantul nu a atacat un act administrativ în sensul definit de Legea nr. 554/2004, tribunalul a reținut că introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din poziția procesuală a acesteia și răspunsul comunicat reclamantului în acest sens. Pentru aceste motive, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a DS, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată în urma emiterii deciziei de calcul a taxei emisă de AFP J., în calitate de autoritate fiscală competentă, aspect care reiese din copia chitanței depusă la dosar, fără a exista un raport juridic creat direct între reclamant și DS, care să îndreptățească formularea acțiunii împotriva acestei instituții în calitate de pârâtă. Din aceste motive, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei DS .
Excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 17567 emisă de pârâta AFP J. în data de 17 iulie 2012 invocată din oficiu a fost admisă și în consecință cererea reclamantului privind anularea acesteia a fost respinsă, instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr.554/2004. Conform art.8 din acelasi act normativ, în materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercita împotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica [....] care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice. Pentru că adresa a cărei anulare o solicita reclamantul nu are acest caracter este exceptata controlului judecatoresc în procedura de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că la data de 01 februarie 2012 reclamantul a achitat la Trezoreria J. suma de 5.629 lei cu titlu de taxa pentru emisiile poluante pentru autoturismul marca Audi A4, cu număr de identificare WAUZZZ8DZA152549, conform chitanței seria TS8 nr. 3578621. Autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată, într-un stat membru al UE, respectiv Italia.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamantul s-a adresat pârâtei AFP J., fără a primi un răspuns favorabil.
Analizând actul normativ incident, respectiv prin Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În privința cererii de chemare în garanție, taxa se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A.
F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. D. G. A F. P. A JUDEȚULUI S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. J. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă iar pe fond ca nefondată precum și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. Legii nr. 9/2012 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.
A mai precizat pârâta că instanța de fond în mod eronat a motivat sentința cu privire la cererea de chemare în garanție, deoarece temeiul legal este Legea nr. 9/2012 și nu H.G. nr. 686/2008 care a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012.
De asemenea, se susține că reclamantul nu a urmat procedura administrativ-jurisdicțională prev. de C.pr.fiscală și nici nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, iar adresa emisă de A.F.P. nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din această lege.
Invocând dispozițiile art. 5 și 10 din Legea nr. 9/2012, pârâta susține că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabil se realizează de către autoritatea fiscală potrivit prev. O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, republicată, cu modif.și complet. ulterioare. Așa fiind, actul emis, respectiv decizia de calcul a taxei reprezintă un titlu de creanță și poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca prealabil, actul cauzator al pagubei să fi fost desființat.
A susținut pârâta că măsurile stabilite prin Legea nr. 9/2012 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.
Astfel, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un
autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
În opinia pârâtei, caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.
Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu mai are suport legal.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, calculată până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, întrucât taxa a fost încasată în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care este în vigoare.
În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora, întrucât pârâta nu are nicio culpă în perceperea taxei, aceasta fiind prevăzută de legislația în vigoare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Taxa a carei restituire se solicita in speta este o taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data achitari taxei respectiv_ .
Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiasi compatibilitati in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10
vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin aceaste hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași
uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare .
Astfel in forma sa initiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate.Ca atare taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate .
In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar integrale și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si pârâta ca autoritate publică si ca parte a statului de drept trebuia ca în speță să dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădeste a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de către pârâta D. | G. | A F. | P. A | |
JUDEȚULUI S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. | P. | J. | împotriva |
sentinței civile nr. 6.245 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, V. G. | JUDECĂTOR, S. L. R. | JUDECĂTOR, A. M. C. |
GREFIER, M. V. -G. |
Red.S.L.R./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. Ancuța.