Decizia civilă nr. 10272/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10272/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.
Judecător S. L. R.
Judecător A. M. C. Grefier M. V. -G.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către recurentul- reclamant M. V. și pârâta-recurentă D. G. A F. P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.
împotriva sentinței civile nr.6050 din 6 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu chemata în garanție A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite. Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea
Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.6050 din 6 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis acțiunea reclamantului (ei) M. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Costaș Cosmin Flavius, A., str. Abrud, nr.3, jud. A. și a fost obligată pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului(ei) suma de 2949 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării-_ și până la restituirea efectivă.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva
A. F. pentru M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, deliberând cu prioritate asupra excepției invocată în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se
adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, o îndrituiește pe aceasta să se adreseze direct instanței de judecată, iar căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta ca nefiind urmate de către pârât și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că
:"Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";
Pentru considerentele de mai sus, instanța a constatat că excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante este nefondată și a fost respinsă.
Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România o taxă de emisii poluante, taxă pe care o consideră nelegală.
Analizând actul normativ incident, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție, în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurentul-reclamant M.
V. și pârâta-recurentă D. G. A F. P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. prin care se solicită
admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta recurentă a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta consideră că sentința este nelegală și datorită faptului ca s-a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că reclamanta nu contestă modul de calcul a taxei pe poluare, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
În privința cheltuielilor de judecată, pârâta a consideră că instanța poate să micșoreze cuantumul acestora conform art. 274 alin. 3 C. pr. civ.
În motivarea recursului său, reclamantul recurent a arătat că prin sentința civilă recurată, Tribunalul Sălaj a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de societatea noastră, reținând în esență faptul că A.F.P. Z. nu s-ar afla în culpă procesuală.
In drept, această soluție a Tribunalului S. atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304, pct. 9 C. pr. civ. și art. 3041C. pr. civ., sentința fiind pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii.
Motivul pentru care Tribunalul Sălaj a hotărât astfel este că nu i-ar putea fi reținută nici o culpă procesuală pârâtei A.F.P. Z., întrucât "atributul
interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar revine exclusiv instanțelor de judecată" (p. 4 a sentinței recurate).
Reclamantul consideră că această opinie este totalmente eronată pe fondul problemei teoretice ivite, soluția corectă fiind constatarea culpei procesuale a pârâtei ca urmare a nerespectării prevederilor art. 148, alin. (2) Constituție care subliniază preeminența normelor dreptului comunitar cu caracter obligatoriu (ca, de exemplu, art. 110 TFUE, corespondentul fostului art. 90 TCE) în fața oricăror prevederi contrare ale dreptului intern, preeminența care se impune, volens nolens, tuturor subiecților de drept.
Se arată în continuare raționamentul prin care apreciază această concluzie ca fiind singura posibilă:
Art. 1, alin. (5) din Constituție. Potrivit art. 1, alin. (5) din Constituția României, "respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
Art. 148, alin. (2) din Constituție. Potrivit art. 148, alin. (2) din Constituția României, "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,
precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne".
"Spre deosebire de tratatele internaționale ordinare, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre de la momentul intrării în vigoare a tratatului și care se impune instanțelor acestora _
Obligațiile asumate potrivit Tratatului instituind Comunitatea nu ar fi necondiționate, ci doar eventuale, dacă ele ar putea fi puse la îndoială prin acte legislative ulterioare ale semnatarilor".
Așadar, normele dreptului european cu caracter obligatoriu au prioritate de aplicare în fața oricărui act juridic contrar al dreptului intern, fie acesta din urmă însăși Constituția .
"Recurgerea la norme sau noțiuni juridice ale dreptului național pentru aprecierea validității actelor adoptate de instituțiile Comunității aduce atingere unității și eficienței dreptului comunitar.
Validitatea unor astfel de acte poate fi apreciată numai în lumina dreptului comunitar.
Într-adevăr, dreptul născut din tratat, izvor de drept autonom, nu poate, prin natura sa, să fie înlăturat de normele de drept național, oricare sunt acestea, fără a-și pierde caracterul comunitar și tară a pune în discuție fundamentul juridic al Comunității însăși.
Prin urmare, invocarea atingerilor aduse fie drepturilor fundamentale, astfel cum sunt prevăzute de Constituția unui stat membru, fie principiilor unei structuri constituționale naționale, nu poate afecta validitatea unui act al Comunității sau efectul acestuia pe teritoriul respectivului stat."
Rezultatul îmbinării celor două texte ale Constituției [art. 1, alin. (5) și art. 148, alin. (2)]. Așadar, dacă respectarea legii fundamentale este obligatorie [art. 1, alin. (5) din Constituție], iar acest act impune, la rându-i, respectarea dreptului comunitar [art. 148, alin. (2)], rezultă că însăși Constituția României afirmă caracterul obligatoriu al normelor dreptului comunitar. Iar cum respectarea legii [art. 1, alin. (5) Constituție] se impune tuturor subiecților de drept, deci și organelor fiscale, acestea au, a fortiori, obligația de a respecta normele dreptului comunitar cu caracter obligatoriu.
În categoria normelor dreptului comunitar cu caracter obligatoriu este inclus și art. 110 TFUE (art. 90 TCE), dispoziție care subliniază că "(1). Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2). De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție ".
Organul fiscal avea (și are în continuare) obligația de a respecta normele dreptului comunitar. în această ambianță, prevederile art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE) se impun ca obligatorii organului fiscal, acesta neputându-se situa în afara legii, păstrând taxele de poluare încasate nelegal în raport de prevederile dreptului comunitar persistând în refuzul restituirii acestora.
Normele dreptului comunitar, față de care O.U.G. 50/2008 este în flagrantă contradicție, îi impun organului fiscal două obligații:
Prima, respectând normele dreptului comunitar și înlăturând normele contrare ale dreptului intern, să înlăture de la aplicare normele O.U.G. 50/2008 și să efectueze o aplicare corespunzătoare a normelor art. 110 TFUE, refuzând încasarea taxelor de poluare, în situația în care este vorba în speță de autoturisme second-hand înmatriculate într-un stat membru UE.
Secunda, în situația în care a încasat astfel de taxe, organul fiscal are obligația a le rambursa.
Cu privire la raporturile dintre normele dreptului intern și cele ale dreptului comunitar, edificatoare prin sine însăși este afirmația C.J.C.E., în cauza C-106/77, Simmenthal II, par. 17: "In temeiul supremației dreptului comunitar, dispozițiile Tratatului și actele direct aplicabile ale instituțiilor au ca efect, în raporturile lor cu dreptul intern al statelor membre [...] inaplicabilitatea de plin drept, prin simplul fapt al intrării lor în vigoare, a oricărei prevederi contrare din legislația națională existentă"
Or, în situația în care OUG 50/2008 este, în lumina jurisprudenței Simmenthal II, inaplicabilă de plin drept, a nu reține culpa procesuală a pârâtei
A.F.P. Z., astfel cum a procedat Tribunalul Sălaj, înseamnă realmente a plonja în absurd .
Soluții jurisprudențiale ale instanței de Ia Luxembourg din care rezultă obligativitatea dreptului comunitar pentru organele administrative. în sensul că aplicarea dreptului comunitar și, corelativ, înlăturarea normelor contrare a dreptului intern, se impune și organelor administrative (în speță, o instituție națională de asigurări sociale) a se vedea C.J.C.E., C-l 18/00, Larsy, par. 55; C.J.C.E., C-198/01, CIF, par. 80.
Raportat la toate aceste aspecte, rezultă că pârâta A.F.P. Z. avea și are în continuare obligația de a respecta normele dreptului comunitar cu caracter obligatoriu (e.g. art. 110 TFUE). în situația în care nu adoptat această conduită și a persistat în refuzul de a restitui taxele de poluare prelevate în mod nelegal Contribuabililor, acest organ fiscal se află în culpă procesuală, astfel încât datorează cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, cheltuieli ivite ca urmare a conduitei pârâtei!
În cauză a formulat întâmpinare reclamanta intimată D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. solicitând respingerea recursului formulat de recurentul
M. V., precum și recurentul reclamant solicitând respingerea recursului pârâtei recurente.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio"; trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art.3,4 din Legea 9/2012 atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, argumente pe care se bazează și recursul promovat.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil
raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare respectiv_ .
Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiasi compatibilitati in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin aceaste hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași
uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de OUG 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare .
Astfel in forma sa initiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau
scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate.Ca atare taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate .
In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale; recursul reclamantul este astfel fondat în ceea ce privește obligația pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată de la prima instanță.
Sub aspectul cuantumului însă, Curtea reține că potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea observă că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați. Pe de altă parte, nici valoarea pricinii nu este una ridicată, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, pentru prima instanță, la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de recurentul-reclamant
M. V. împotriva sentinței civile nr.6050 din 6 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o modifică în parte numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate la fond, în sensul că va obliga pârâta A. F. P. Z. să plătească reclamantului M. V. suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Va respinge recursul declarat de D. G. | A F. | P. | A |
JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele A. | F. | P. | Z. |
împotriva aceleiași sentințe.
Prin recurs, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată într-un cuantum care va fi precizat la dezbateri, însă această precizare nu a mai fost făcută. De asemenea, prin întâmpinare a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial care nu a fost dovedit, cererea nefiind, astfel, una efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 6050 din 6 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o modifică în parte numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant la fond, în sensul că obligă pârâta A. F.
P. Z. să plătească reclamantului M. V. suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Respinge recursul declarat de D. | G. | A F. | P. | A JUDEȚULUI | |
S. | în nume propriu și în numele A. | F. | P. | Z. împotriva |
aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013.
Președinte, V. G. | Judecător, S. L. R. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, M. V. -G. |
Red. S.R.L./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-P. R. a M. lena
