Decizia civilă nr. 10512/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dos.nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.10512/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.
M. D. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-reclamantă C.
L. I., împotriva sentinței civile nr.6101 din data de 8 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de A. de S. a Județului C., având ca obiect anulare act administrativ- decizie FNUASS.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă C. L. I., lipsă fiind intimata-pârâtă C. de A. de S. a Județului C. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost amânată în vederea comunicării intimatei-pârâte a excepției de nelegalitate invocată în cauză și a cererii de suspendare a cauzei, pentru a-și exprima poziția procesuală.
Intimata-pârâtă C. de A. de S. a Județului C. a depus întâmpinare la excepția de nelegalitate invocată de reclamantă.
Curtea a comunicat recurentei- reclamante un exemplar din întâmpinarea la excepția de nelegalitate depusă de pârâtă.
Recurenta-reclamantă C. L. I. solicită admiterea cererii de suspendare până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate invocată în cauză, având în vedere că din actele dosarului rezultă că decizia
atacată a fost dată în considerentele actelor pe care le-a enumerat în excepția de nelegalitate.
Curtea, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, respinge cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, apreciind că eventuala soluție asupra excepției nu ar avea relevanță în judecarea prezentei cauzei.
Recurenta-reclamantă C. L. I. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a pune concluzii pe fondul cauzei.
Curtea încuviințează cererea de luare a cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-reclamantă C. L. I., lipsă fiind intimata-pârâtă
C. de A. de S. a Județului C. .
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în discuție ca motiv de ordine publică, cu privire la motivele de recurs începând cu punctul 5 din recurs, caracterul de cereri noi, care nu s-au regăsit în acțiunea introductivă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurenta-reclamantă C. L. I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru administrarea tuturor probelor necesare pentru soluționarea justă a cauzei.
Din actele dosarului deși rezultă că instanța a încuviințat cererea ca pârâta să depună toate actele care au stat la baza deciziei atacate, aceasta nu s-a conformat și instanța a procedat la judecarea cauzei pe fond.
La instanța de fond a arătat că i s-a comunicat doar înființarea propririi, somația de plată și că la dosar nu există deciziile din care să rezulte că trebuie să achite acele sume.
Nu s-a încheiat un contract de asigurare cu CAS în baza căreia aceasta să solicite plata vreunei sume de bani astfel că, în opinia sa, pârâta nu-i poate pretinde să achite vreo sumă de bani. Un contract de asigurare trebuie încheiat și apoi să se discute de contribuțiile care s-ar fi datorat în baza acelui contract.
Decizia de impunere s-a emis în baza unui Ordinului CNAS 617/2007, însă consideră că pârâta nu era abilitată în baza acestui ordin să emită decizii de impunere din oficiu retroactiv, CAS avea cel mult dreptul la efectuarea unei acțiuni prin care să solicite anumite sume.
Sumele care i se pteind nu sunt dovedite, tabelul de 2-3 rânduri în baza căreia s-a emis decizia de impunere nu poate constitui acte justificative.
Solicită să se aibă în vedere toate motivele de recurs expuse pe larg în cererea de recurs și solicită a se dispune amânarea pronunțării hotărârii pentru a pune concluzii cu privire la excepția invocată de instanță.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6101/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. L. I., în contradictoriu cu pârâta C. de
A. de S. a județului C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 589/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 207081/1/_ și nr. 207081/2/_ pentru stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut prin acțiunea sa, reclamanta C. L. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., să se dispună anularea Deciziei nr. E589/2012, precum și a Deciziei de impunere din oficiu nr.207081/1/_ și a Deciziei de impunere din oficiu nr.207081/2/_ prin care s-au stabilit în sarcina sa contribuția la FNUASS pentru perioada 2006-2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sumele stabilite în sarcina sa prin deciziile de impunere susmenționate, și anume 15236 lei cu titlu de contribuție și suma de 13425 lei, cu titlu de accesorii, reprezentând contribuții pe anii 2007-2011 sunt nelegale. Împotriva acestor decizii a formulat contestație, iar prin Decizia nr.E589/2012 s-a respins contestația formulată. Reclamanta a mai arătat că nu a încheiat un contract de asigurări cu pârâta și nici nu a beneficiat de vreun serviciu din partea acesteia, motiv pentru care nu datorează sumele stabilite în sarcina sa. De asemenea, a învederat că în Legea nr. 95/2006 nu se prevede plata unei contribuții bănești pentru asigurările de sănătate și obligațiile corelative ale caselor de asigurare iau naștere doar de la data încheierii contractului de
asigurare pe baza declarației persoanei fizice. Deoarece în lege nu se prevede nicio sancțiune expresă a neîncheierii contractului și, în mod implicit, a neachitării contribuției la FNUASS, implicit nu se pot emite decizii de impunere în lipsa unui contract de asigurare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 9-12), pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamantul este liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă. De asemenea, s-a menționat că reclamantul nu a achitat debitul la FNUAS după comunicarea somației și a titlului executoriu, astfel că s-a demarat procedura executării silite.
A mai reținut tribunalul că începând cu anul 2007, reclamanta a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_
, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 207081/1/_ și nr.207081/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011.
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, respinsă prin Decizia nr. E 589/_ (filele 18- 21), iar acum atacă în contenciosul administrativ toate aceste acte administrative fiscale.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de
executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Această prevedere legală a făcut, într-adevăr, obiectul excepției de nelegalitate soluționate în sensul admiterii de către Curtea de Apel C., prin Sentința nr. 269/2010. Această sentință a fost, însă, modificată prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 iar până la acest moment nu există o decizie a vreunei instanțe de contencios administrativ de anulare a textului legal menționat.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă";. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Cu privire la faptul că pârâta ar fi trebuit să emită deciziile de impunere mai devreme, se reține că acest aspect privește, de fapt, dreptul Casei de A. de S. a județului C. de a stabili contribuțiile și accesoriile la FNUASS, pârâtei putându-i-se impune doar sarcina de a respecta termenul de prescripție al dreptului.
Pe de altă parte, art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că executarea silită poate fi realizată de casele de sănătate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 91 din acest din urmă act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care "începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală";.
Deși în denumirea deciziilor de impunere se menționează că acestea privesc perioada 2006-2011, atât contribuția cât și penalitățile au fost în realitate calculate doar începând cu anul 2007.
Observând că în speță pârâta a respectat termenul legal de prescripție, instanța consideră că acest argument al reclamantei nu este pertinent.
Se mai invocă și nerespectarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat, instituit prin art.9 Cod de procedură fiscală.
Tribunalul a constatat că toate apărările reclamantei au fost expuse prin contestația formulată și prin cererea de chemare în judecată, atât pârâta cât și instanța de judecată fiind ținute să analizeze în întregime argumentele reclamantei. Or, din interpretarea dispozițiilor art. 46 din Codul de procedură fiscală reiese că nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul contribuabilului de a fi ascultat sunt de natură a atrage doar nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale, iar o eventuală vătămare produsă reclamantei este înlăturată tocmai prin posibilitatea de a expune punctul său de vedere în cursul judecății, astfel că nu este de natură a atrage anularea actului administrativ fiscal.
Referitor la Decizia de impunere din oficiu nr. 207081/2/_, în materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamanta este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. L. I.
, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează greșita interpretare pe care instanța a dat-o probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în cauză.
Prin notificarea nr. 9523/_ reclamantei i s-a comunicat că a fost identificată ca persoană fizică ce a realizat venituri din activități independente și i s-au comunicat cele doua decizii de impunere din oficiu prin care s-a stabilit că datorează suma de 15236 lei cu titlu de contribuție și suma de 13425 lei cu titlu de accesorii, ambele fiind sume datorate FNUASS pentru perioada 2007-2011.
Împotriva deciziei de impunere din oficiu reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 14472/2012 la CASJ C. . Prin decizia E589/_ a fost respinsă contestația reclamantei apreciindu-se că în cauza este incident principiul fundamental al asigurărilor de sănătate precum și art. 257 alin 7 din Legea 95/2006 care prevăd obligativitatea declarării veniturilor impozabile realizate.
Din stătea de fapt existentă rezultă că reclamanta nu a încheiat contract de asigurare care să justifice stabilirea vreunei obligații de plată în sarcina reclamantei.
Instanța de fond a stabilit că în cauza sunt incidente prevederile art. 208 alin 3 care stabilesc în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente să depună declarații la casele de asigurări cu care au încheiat contract de asigurare.
Prin urmare obligația reclamantei este, așa cum a arătat și cum rezultă și din textul de lege condiționată de existența unui contract de asigurare încheiat cu intimata.
Intimata nu a făcut dovada existenței unui astfel de contract, prin urmare nu poate pretinde nici să depună declarații și nici să achite vreo sumă în lipsa unui contract de asigurare.
Că este așa rezultă și din prevederile art.211 din Legea nr.95/2006
"sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii romani ...care fac dovada plații contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație."
Prin urmare, pentru a avea calitatea de asigurat este obligatorie încheierea unui contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate în baza căruia urmează a fi stabilită și achitată contribuția de asigurări sociale de sănătate, iar fara încheierea contractului de asigurare, nu exista obligație de plata față de intimată.
Necesitatea încheierii contractului de asigurare in vederea existentei obligației de plata corelative rezulta si din prevederile art.259 alin 4 din Legea nr.95/2006. conform cărora: " Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația sa își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, in vederea stabilirii si achitării contribuției de 5,5%)."
Prin urmare, obligația plații unei contribuții bănești pentru asigurările de sănătate, si obligațiile corelative ale caselor de asigurări de sănătate iau naștere doar de la data încheierii contractului de asigurare pe baza declarației persoanei fizice.
Deoarece, in lege nu se prevede nici o sancțiune expresa a neîncheierii contractului si, in mod implicit, a neachitării contribuției la FNUASS, implicit nu se pot emite decizii de impunere în lipsa unui contract de asigurare
Încă un argument in plus la cele arătate mai sus, privind obligativitatea încheierii contractului de asigurate in vederea stabilirii in sarcina reclamantei a obligației de plata a contribuției la FNUASS este chiar cuprinsul OUG.125/2011 care elimina contractul de asigurare ca si instrument de stabilire a raportului juridic si a contribuției, instituind obligația de plata a contribuției de sănătate pe baza declarației de venit estimat/declarația de venit realizat etc. Practic, din acest act rezulta in mod indubitabil ca daca pana la data de 1 iulie 2012 plata contribuției respective se făcea in baza contractului de asigurare, cu îndeplinirea celelalte condiții cumulative, de la acea data se va plați in baza acelor declarații.
Or, în condițiile în care reclamanta nu a fost obligata la încheierea acestui contract, deciziile de impunere indicate mai sus sunt nelegale.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 259 alin. 7 din Legea 95/2006, prevederi legale indicate de către instanța de fond pentru a justifica soluția dată.
Art. 259 alin. 7 din Legea 95/2006 prevăd că pentru a obține calitatea de asigurat persoana care are obligație de plată și nu poate dovedi plata contribuțiilor, deși avea această obligație, trebuie "sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada.
În cauză, reclamanta nu și-a manifestat intenția de a deveni asigurat al intimatei, în nici un fel prin urmare nu îi sunt aplicabile prevederile legale indicate de către instanța de fond. Reclamanta nu a investit instanța să judece o cauză legat de refuzul intimatei de a mă asigura sau pentru a se constat că are/ nu are calitatea de asigurat pentru că nu a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 259 alin 7 din OG 92/2003.
Reclamantul a învestit instanța să "soluționeze o cauza în care s-a susținut și dovedit că nu am avut intenția de a încheia un contract cu intimata, nu i-a adresat o cerere în acest sens, iar intimata nu este îndreptățită să îmi pretindă plata unor sume în condițiile în care nu am încheiat contract și nu am beneficiat de serviciile sale.
Având in vedere cele expuse mai sus, intre reclamanta si casa de asigurări de sănătate nu exista nici un raport juridic generator al obligației de plata a contribuției la FNUAS, deci deciziile de impunere contestate sunt nelegal emise.
Reclamanta nu avea obligația de a încheia contract de asigurare cu intimata întrucât aceasta beneficia de gratuitatea serviciilor medicale, raportat la prevederile art 79 alin 5 din Legea 303/2004.
Art. 79 alin 5 din legea 303/2004 prevedea că judecătorii si procurorii în activitate sau pensionari, precum si soțul sau soția si copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenta medicala, medicamente si proteze.
Reclamanta se afla în această situație prevăzută de art 79 alin 5 întrucât soțul reclamantei este judecător, motiv pentru care nu era necesar să închei contract de asigurare.
În situația în care intimata ar fi avut în vedere această situație care de altfel a și motivat neîncheierea unui contract de asigurare De asemenea, dacă ar fi avut în vedere art.9 Cod Pr. Fiscală si art.6 par.l din CEDO, precum și Art.43 al.2 lit.j Cod Pr. Fiscală și ar fi solicitat prezența sa aceste aspecte ar fi fost lămurite.
Prevederile art. 35 din Ordinul CNAS 617/2007 sunt nelegale.
Art. 215 alin. (3) din Legea 95/2006 stabilește că pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, titlul de creanță îl constituie, declarația persoanei care a încheiat contractul de asigurare.
Art 35 din Ordinul CNAS 617/2007 adaugă la lege și extinde competența CAS și pentru emiterea unor decizii de impunere în situația în care contribuția se stabilește prin declarație.
Intimatei nu-i sunt aplicabile prevederile art 84 alin 4 din Codul de Procedură Fiscală pentru a emite decizii de impunere.
Nu există prevedere în Legea 95/2006 care să îndreptățească intimata să emită decizii de impunere care la scadență să aibă valoare de titlu executoriu. Raportat la acest aspect, cu siguranță prin art 35 se adaugă la textul legii 95/2006 precum și la cele ale Codului de Procedură Fiscală.
Nu se poate reține că dispozițiile art 35 din Ordinul CNAS 617/2007 nu contravin Legii 95/2006 și prin urmare ar fî legale întrucât dacă legiuitorul ar fi dorit să dea competență CAS să emită decizii de impunere care să constituie titluri executorii ar fi prevăzut aceasta în mod expres în Legea 95/2006.
Intimata nu este îndreptățită să emită pe seama reclamantei decizie de impunere în condițiile art 35 din Ordinul CNAS 617/2007, întrucât, potrivit aceluiași articol, titlul de creanță este declarația persoanei care are încheiat contract de asigurare.
Nici o prevedere a Ordinului CNAS 617/2007 nu stabilește că intimata este îndreptățită să emită decizie de impunere retroactivă pe seama subsemnatei.
Reclamanta a solicitat ca măcar acest aspect să fie clarificat în mod concret: care este prevederea legală care îndreptățește expres intimata să calculeze retroactiv și emită "decizii de impunere din oficiu" Această sintagmă nu există nici măcar în Ordinului CNAS 617/2007 și nici nu se știe a cui "invenție" este, peste ceea ce prevede legea.
Nu există text de lege care să permită expres intimatei ca în situația nedepunerii declarației prevăzute de art 32 alin 4 să emită " decizii de impunere din oficiu".
Titlul de creanța este declarația persoanei aflată în situația art 32 alin
4 din Ordinului CNAS 617/2007 și nicidecum "decizie de impunere din oficiu", situație în care și pentru acest motiv acestea sunt nelegal emise.
Sumele datorate cu titlu de contribuție nu sunt dovedite iar modul de calcul nu este corect.
Dovada sumelor pe care intimata susține că reclamanta le datorează trebuia făcută în condițiile prevăzute de lege, respectiv cu înscrisuri. Un tabel în care sunt înscrise sume poate folosi pentru centralizare nu pentru a face dovada sumelor despre care susține că reprezintă venituri realizate de subsemnata și raportat la care a calculat contribuții.
La stabilirea sumelor pe care susține că le datorează trebuie să aibă în vedere și prevederile art. 79 alin 5 din Legea 303/2004 care stabileau că beneficiez de gratuitatea serviciilor medicale, situație în care nu datorez contribuție, așa cum s-a stabilit prin hotărâri judecătorești și în cazul magistraților.
Protocolul CNAS și ANAF nu poate constitui dovadă și temei privind dovada veniturilor și a modului de calcul pentru legala emitere a unor decizii de impunere.
Reclamanta nu datorează penalitățile calculate de către intimată. Chiar dacă ar aprecia că în considerarea principiilor prevăzute de art.
208 alin 3 lit. b si e dar cu încălcarea prevederilor art. 208 alin 3 lit. a, c, g, există o obligație a subsemnatei de a contribui pentru ceea ce nu mi s-a oferit raportat la prevederile art. 208 alin 2 din Legea 95/2006, apreciez că nu datorez penalitățile calculate de către intimată și stabilite în sarcina sa prin decizia din oficiu.
Emiterea unei decizii de impunere pe o perioada de 5 ani si calcularea la sumele care sunt considerate a fi datorate a unor accesorii tot pe aceasta perioada de timp, este rezultatul activității culpabile a casei, care îi creează un prejudiciu major, pentru ca, daca casa si-ar fi îndeplinit aceasta obligație la timp, contestatoare nu ar fi acumulat debite uriașe in prezent. Practic, ar fi trebuit cel mult sa emită deciziile de impunere din oficiu pentru contribuție, iar penalitățile ar fi putut cel mult calculate de la data comunicării deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, casa neputându-si invoca propria culpa pentru starea de pasivitate pe care a manifestat-o prin neemiterea anuala, începând cu anul 2007, a deciziilor de impunere.
Având în vedere că deciziile de impunere au fost emise la data de_ și semnate în data de_, penalitățile nu pot fi calculate retroactiv,
pentru o perioadă de cinci ani, ci pot fi datorate cel după expirarea celor 30 de zile stabilite pentru plata sumelor cu titlu de contribuție.
Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea ca temeinica și legala a Sentinței Civile nr. 6101/2013, susținând argumentația primei instanțe.
În data de_ reclamanta C. L. I. a invocat o excepție de nelegalitate, care a fost respinsă de Curte la termenul din_ .
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Curtea a remarcat că motivele de recurs începând cu punctul 5 din recurs (care alegă că prevederile art. 35 din Ordinul CNAS 617/2007 sunt nelegale) au caracterul de cereri noi, deoarece ele nu s-au regăsit în acțiunea introductivă, astfel încât este dispensată de analiza acestora, ele fiind inadmisibile.
Începând cu anul 2007, reclamanta C. L. I. a realizat venituri din activități independente, fără să depună la C. de A. de S. a județului C. vreo declarație cu privire la veniturile realizate.
Cu privire la eventualele carențe de formă ale deciziei de impunere, Curtea reține că se regăsesc în actele atacate toate elementele obligatorii, iar eventuala lipsă a vreunuia dintre ele ar fi sancționată doar cu nulitatea relativă, sancțiune aplicabilă în dreptul fiscal spre deosebire de dreptul administrativ propriu-zis, recurenta nejustificând vreo vătămare.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația contribuabililor de a se asigura). Din această perspectivă, contribuția de asigurări sociale se datorează în considerarea materiei impozabile și nu a unor chestiuni legate de contribuabil, cum este încheierea formală a unui contract de asigurare, cum greșit pretinde reclamantul recurent. Calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare, daca au realizat
venituri impozabile pe toata aceasta perioadă. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura și constituie, totodată, temeiul legal pentru perceperea de accesorii, textul adresând prin el însuși și susținerile reclamantei privind accesoriile.
Curtea mai observă că tribunalul a reținut corect că pârâta intimată a respectat termenul legal de prescripție fiscală și că reclamanta a putut să-și facă apărările chiar dacă nu a fost ascultată de organul fiscal conform art. 9 Cod de procedură fiscală, căile avute la dispoziție fiind contestația administrativ fiscală și procesul de contencios fiscal.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. L. | I. | împotriva sentinței civile |
nr. 6101/_, pronunțată în dosar nr. _ | al Tribunalului C. pe |
care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | ||
S. L. R. | V. | G. | M. D. |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
J. fond: A.G.C.
