Decizia civilă nr. 10667/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10667/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul foprmulat de către chematul în garanție
M. E. N., împotriva sentinței civile nr. 1285/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu reclamanta M. M. A. și pârâta U. S. H. B., recurent, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s- a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1285 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. M. A. împotriva pârâtei U.
"S. H. "; B. .
A fost obligată pârâta U. "S. H. "; să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,3 lei.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
U. "S. H. "; împotriva chematului în garanție M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI (în prezent M. E. N. ).
A fostobligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata penalităților în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, ca neîntemeiată.
A fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a luat act de susținerea pârâtei în sensul că va solicita, pe cale separată, onorariul avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Adeverința nr. 285/_ eliberată de către pârâta U. "S. H. "; B. atestă faptul că reclamanta, absolventă a Ciclului I - Studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea afaceri internaționale, din cadrul Universității "S. H. " promoția 2009, a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în Științe Economice.
Eliberarea acestei adeverințe (al cărei temei rezidă în prevederile art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007) conduce la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării examenelor.
Până la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
În speță, se impune a se menționa faptul că adeverința prin care i s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat este în ființă, nefiind revocat/anulat, astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.
Corespunde adevărului că pârâta a comunicat MECTS prin adresa nr. 40976/_ necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. "; pentru anul 2009, însă, potrivit susținerile acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la SC ROMDIDAC SA a fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a pârâtei și nici o justificare a conduitei sale cât timp obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamant este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007.
Potrivit art.5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.
Pe cale de consecință, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea MECTS, refuzul pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă ( foia matricolă ) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei este susținută și de faptul că pârâtul MECTS a făcut dovada prin adresele nr. 12356/F/_ și nr. 32048,36711,40456/_ că a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, pârâta USH fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin aceste adrese, iar printre aceștia nu s- a numărat și reclamanta.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de
învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Totodată, trebuie subliniat faptul că OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să
funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabilă reclamantei (conform principiului neretroactivității legii civile), întrucât a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009.
De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.
Prin urmare, tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâta să elibereze în favoarea reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă).
Examinând cererea de chemare în garanție formulată în cauză, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS (în prezent
E. N. ) de a aproba formularele tipizate, există o
interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.
Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece chematul în garanție refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat
formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, instanța reiterând în acest context faptul că prevederile OG nr.10/2009 nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție se fondează în parte, sens în care în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 din același act normativ și cu art. 60-63 C.pr.civ., a fost obligat M. E., CERCETĂRII, TINERETRULUI și SPORTULUI (în
prezent M. E. N. ) în calitate de chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.
Având în vedere motivarea în drept a sancțiunii solicitate de pârâtă a fi aplicată pentru neîndeplinirea acestei obligații, respectiv art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins cererea formulată de pârâtă în acest sens, întrucât această sancțiune nu poate fi aplicată decât în faza de executare a hotărârii judecătorești, ceea ce presupune, sub aspectul limitelor temporale, că se poate aplica doar în momentul la care pârâta, fiind în posesia titlului executoriu, constatându-se că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, ceea ce nu este cazul în speță.
În temeiul art.274 Cod procedura civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
În baza aceluiași temei, a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, luând act de susținerea pârâtei în sensul că va solicita, pe cale separată, onorariul avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. E. N. B.,
solicitând admiterea lui și, în urma rejudecării cauzei, casarea sentinței și, respingerea atât a acțiunii principale cât și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate și nefondate.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
În fapt, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată a reclamantei, precum și cererea de chemare în garanție a M. ui E. N.
formulată de U. "S. H. " B., obligând MEN în mod nelegal la aprobarea emiterii tipizatului de diplomă și a suplimentului la aceasta pentru reclamantă.
Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art.261 Cod proc.civ. care impun ca în conținutul acesteia instanța să prezinte pe scurt susținerile părților precum și motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările recurentului.
Prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în garanție a explicitat în concret și chiar în amănunt, cu trimitere la dispozițiile legale în materie, faptul că U. "S. H. " a organizat în mod nelegal cursuri universitare la ID, formă de învățământ pentru care nu demarase procedura de acreditare (aceasta fiind obligația Universității conform O.G. nr.75/2007 și nicidecum a ARACIS sau a MEN);
Prima instanță,cu toate că reține "că normele legale în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și formelor de învățământ fără frecvență și la distanță, cu respectarea prevederilor OG nr. 75/2005 ", fără a se raporta la vreun temei de drept pentru a obliga M. E. N. la aprobarea emiterii tipizatelor formularelor actelor de studii,concluzionează că "dreptul reclamantei de a cere să i se elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă nu poate fi afectat, și cu atât mai puțin suprimat de aspecte ce țin de valabilitatea inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță ".
Arată astfel, că M. E. este terț față de contractele de studii încheiate de U. "S. H. " cu studenții. Nici unul dintre absolvenți, printre care se regăsește și reclamanta, nu pot să facă vreo dovadă că au solicitat informații de la recurent cu privire la legalitatea cursurilor ce le urmau, astfel că nu i se imputa faptul că recurentul este cel care i-ar fi dus în eroare sau le-a creat ideea că specializările la formele de învățământ urmate erau legale.
In fapt, singura persoană care a fost în eroare și a fost menținută în această stare este reclamanta și tocmai de către U. "S. H. " care știa foarte bine că era obligată să parcură procedura evaluării în vedere acreditării formelor de învățământ.
În susținerea acestui fapt anexează, alăturat, adresa ARACIS nr.5126 din_, înregistrată la M. E. N. sub nr.55375/_, ca răspuns la o solicitare a Direcției Juridice în vederea formulării apărărilor într-un alt dosar aflat pe rolul Curții de Apel B. . (Dosarul nr._ ce a avut ca obiect acțiunea formulată de U. "S. H. " împotriva MEN pentru obligarea recurentului la aprobarea eliberării formularelor de diplome pentru un grup de absolvenți 2009. In acest dosar U. "S. H. " a formulat cerere de renunțare la judecată la data de_ !). Odată cu răspunsul la solicitarea recurentului, ARACIS îi comunică faptul că în anul 2005 (anul înmatriculării absolvenților 2009) a înaintat fiecărei universități particulare un document prin
care modifică numărul de studenți aprobat în urma evaluării programelor din structura acestora. Din conținutul acestui document, ce-l depune, alăturat, împreună cu adresa ARACIS, se constată că pentru forma de învățământ ID, Universității "S. H. " i s-a aprobat cifră de școlarizare numai pentru 4 specializări.
Deci, dacă în același an 2005, U. a primit drept de înmatriculare, la solicitarea sa, pentru patru specializări la forma de învățământ la distanță, cum poate să susțină cu argumente faptul că a organizat, legal, cursuri la forma de învățământ ID la alte specializări decât cele patru?
Prin urmare, dacă U. și-a asumat organizarea acestor forme de învățământ fără să parcurgă procedurile legale, trebuie să-și asume singură întreaga responsabilitate față de cei pe care i-a menținut în eroare. Precizează că de la data înființării, în anul 2002, U. a fost supusă conform legii, timp de 3 ani, unui proces de monitorizare a activității de învățământ, perioadă în care a desfășurat cursuri numai la specializările și formele de învățământ pentru care era autorizată provizoriu sau acredita și care se regăseau în hotărârile de guvern.
În aplicare prevederilor art.60 din Legea învățământului nr.84/1995, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 1011/2001 care stabilește la art.17 că:
"Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată.
Deci, pentru studenții care au urmat cursurile la specializări ale căror forme de învățământ nu erau acreditate,, U. "S. H. " nu avea dreptul de a organiza examen de licență și cu atât mai puțin de a emite diplome care să ateste promovarea acestora.
A fi obligat la aprobarea eliberării tipizatelor, în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.".
Nu mai puțin de atât, o astfel de soluție conduce la crearea unui precedent foarte grav și anume acela ca orice universitate să organizeze, când vrea, cum vrea și unde vrea, fără să respecte legislația specifică în materie, orice fel de studii, la orice fel de forme de învățământ, iar M. E. N. să fie obligat să aprobe emiterea tipizatelor pentru eliberarea diplomelor de studii.
Faptul ca U. "S. H. " a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Prin efectul legii în temeiul căreia aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea. În consecință, neeliberarea diplomei de studii nu face decât sa păstreze activa aceasta stare de drept în ceea ce privește lipsa oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamanți. Așadar, cei care, ulterior împlinirii termenului de 12 luni, au înțeles sa dea eficienta unui document care își pierduse valabilitatea, nu au făcut decât sa-si asume niște riscuri ale căror efecte trebuie să le suporte exclusiv, nefiind îndreptățiți a solicita vreunui alt subiect de drept, cu care nu s-a aflat în niciun fel de raporturi juridice, acoperirea eventualelor prejudicii suferite ca urmare a unei înțelegeri, convenții încheiată cu un alt subiect de drept
Deoarece instanța este obligată a aplica prevederile legilor ce guvernează domeniul spetei deduse judecății, iar acolo unde legea nu distinge instanța
trebuie să țină seama de principiile de drept, susține că nu se poate da eficiență principiului aparenței in drept.
În cauza suspusă judecății, legislația este cât se poate de clara, fiind ușor de observat că, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale nu poate produce efecte licite (adică recunoașterea unor adeverințe de studii ca fiind valabile și legale, deși organizarea cursurilor in baza cărora s-au eliberat respectivele adeverințe, s-au făcut cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind parcurgerea procedurii de evaluare în vederea acreditării). Altfel spus, în baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta in drept atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru printr-o minimă diligenta la care era obligat
{nemoauditurpropriamturpitudinemallegans).
Cât privește motivarea cererii de chemare a MEN în garanție de către pârâta U. "S. H. " pe susținerea că a refuzat nejustificat eliberarea tipizatelor, fapt care a condus la imposibilitatea eliberării diplomelor absolvenților ce au urmat forme de învățământ neacreditate, refuz probat prin adresele anexate la cererea de chemare în garanție, face următoarele observații:
din aceste adrese nu rezultă că tipizatele solicitate sunt doar pentru absolvenții care au urmat forme de învățământ neacreditate ci, așa cum urmează să constatați, au în vedere generic toți absolvenții din anul 2009 (zi, frecvență redusă și învățământ la distanță);
există neconcordanțe evidente cu privire la numărul de tipizate solicitate prin aceste adrese. Astfel, dacă în anul 2010 pentru absolvenții acestei universități s-au solicitat prin adresa nr.31 din_ un număr de 27000 de bucăți (Legea 288/2004), dintre care au primit un număr de 10325 bucăți (așa cum se precizează în următoarea adresă nr.278 din_ ), se întreabă retoric, de ce în anul 2011, pentru aceeași absolvenți din 2009, necesarul de diplome a crescut la 32150 bucăți ?
Precizează că U. "S. H. " a depus în susținerea cererii de chemare în garanție doar adresele care îi erau favorabile și numai cele adresate M. ui
E., fără să atașeze și răspunsul MEN la acestea.
În conținutul adresei nr.960/_, înregistrată la M.E.N sub nr.45302/_ se face trimitere la o altă adresa și anume cea înregistrată sub nr.40967/_ la MEN., aceasta fiind în fapt prima adresa prin care se solicita necesarul de diplome pentru absolvenții 2009.
Deoarece nu a fost depusă de pârâtă tocmai pentru a "dovedi refuzul nejustificat al recurentului" o anexează, alăturat, împreună cu situația absolvenților pe specializări și forme de învățământ din anul 2009 atașată la aceasta. Așa cum urmează să se constate, prin această adresă s-au solicitat un număr de 62000 bucăți de diplome de licență pentru un număr de 56412 absolvenți ce au urmat cursurile superioare în conformitate cu Legea nr.288/2004 (adică ciclul I de licență). Dintre acestea, pentru forma de învățământ ID, s-au solicitat un număr de 44596 diplome pentru un număr total de 40554 absolvenți
Prin adresa nr.31 din_, înregistrată la M.E.N sub nr.37450/2_, se solicită pentru un număr de 24239 absolvenți, tot din anul 2009, un număr de 27000 bucăți diplome.
Însă, în următorul an, în luna februarie, așa cum a arătat mai sus, necesarul de diplome pentru absolvenții 2009 (Legea nr.288/2004), crește de la 27000 la 32150 (adresă existentă, de asemenea, la dosarul de fond).
În susținerea cererii de admitere a recursului depune, alăturat, în copie, și documentul intitulat "Nota", înregistrată la M. E. N. sub nr.
52083/_ și prin care U. "S. H. " recunoaște, în alineatul final, că nu a solicitat diplome de licență pentru cei 34372 absolvenți la forma de învățământ ID, deoarece situația acestora urma a fi clarificată prin O.G. nr.10/2009 .
Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă fără nici un echivoc faptul că însăși U. "S. H. " nu are o situație exactă a propriilor absolvenți din 2009.
În concluzie, față de cele ce preced, solicită admiterea recursul astfel cum a fost formulat și, în urma rejudecării cauzei, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii si a cererii de chemare in garanție ca neîntemeiate și nefondate.
În drept s-au invocat prevederile: Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.940/2004, H.G nr.1609/ 2004, Legea învățământului nr.84/1995, Legea nr.88/1993, H.G. nr.1011/2001.
Prin întâmpinarea formulată pârâta intimată U. "S. H. "; B.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței criticată ca legală și temeinică - filele 11-15.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul- chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei USH pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă este acreditată.
Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de
a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege
"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5
întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul
instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru
forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Față de prevederile Ordinului nr.2284/2007, care atribuie MEN competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor de licență, tribunalul a reținut în mod corect că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate există o interdependență, astfel că doar prin admiterea cererii de chemare în garanție 2 se asigură punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei de rând 1 (USH ). Prin urmare, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă, neputând fi reținută vreo încălcare a prevederilor art. 60 din Codul de procedură civilă.
Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății.
Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului nu este fondată.
Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții.
Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare.
În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative.
Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).
Față de cele ce precedă, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, astfel că în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.proc.civ. de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de M. E. N. B. împotriva sentinței civile nr. 1285 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. U. | M. | D. | R. -R. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. P. M.
