Decizia civilă nr. 1083/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1083/2013

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTORI: D. M.

F. T.

GREFIER: S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N., împotriva sentinței civile nr. 4315 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe reclamanta

P. P. A. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-restituire taxă de poluare.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, domnul avocat Militaru Sorin- Mihai cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente, reclamanta intimată și reprezentantul chematei în garanție.

Procedura de citare este îndeplinită potrivit mențiunilor din încheierea de ședință.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare al autovehiculului tradus din limba germană și copia cererii formulate de reclamantă către Serviciul de Înmatriculări din cadrul Prefecturii C.

.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită acordarea unui nou termen de judecată în cazul în care instanța apreciază ca fiind insuficient depunerea la dosar a contractului de vânzare- cumpărare, pentru a depune actele solicitate și a primi răspunsul de la Serviciul de Înmatriculări din cadrul Prefecturii C.

Curtea, deliberând constată că actele depuse la dosar sunt suficiente în soluționarea recursului, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei intimate cu privire la recursul formulat.

Reprezentantul reclamantei intimate, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depuse la fila 9 din dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4.315 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., s-a admis actiunea formulata de reclamanta P. P.

-A. in contradictoriu cu parata A. F. P. A MUN.C. -N., iar pârâta a fost obligată sa restituie reclamantului suma de 9565 cu dobanda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.

S-a admis cererea de chemare in garantie, iar aceasta a fost obligată sa plateasca paratei suma de 9565 lei cu titlu de taxa de poluare si dobanda legala calculata la aceasta suma incepand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.

A fost obligată parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 1689,3 lei, iar chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1689,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford Focus, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 9565 lei la A. F.

P. a mun.C. -N., în data de_ .

La data de_, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art.60 și urm. Cod pr.civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru

M. și a obligat pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. P. A MUN.C. -N.

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și respingerea cererii de obligare a organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, deoarece reclamantul nu a formulat un astfel de petit.

O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr.9/20121 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.

O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată, apreciind că onorariul avocațial, prin raportare la cantitatea muncii prestate și a faptului că acest gen de acțiuni se formulează după modele, este nejustificat, motiv pentru care solicită înlăturarea obligației sale de plata cheltuielilor de judecată.

Intimata P. P. -A. a depus întâmpinare

în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.4)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor

înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Actele ce atesta provenienta autovehiculului din spatiul UE se afla la f. 15- 16 din dosar.

Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de_ respectiv in perioada 1 iulie 2008-_ și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor Uniunii Europene.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de_ pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare .

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la_ și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această

împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâta și chemata în garanție au fost obligate de către prima instanță, de la suma de 1689,3 lei la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

Dată fiind soluția pronunțată în recurs, nu se poate face aplicarea art. 274 Cod proced. civilă în ceea ce privește cererea intimatei P. P. -A. privind obligarea la cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

:

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 4.315 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta și chemata în garanție au fost obligate la 539,3 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge cererea intimatei P. P. -A. privind obligarea la cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

M. H.

JUDECĂTOR,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

GREFIER,

S. G.

Red.M.H./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C.A.C. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1083/2013. Anulare act control taxe şi impozite