Decizia civilă nr. 10878/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 10878/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător DP

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul H. I. împotriva sentinței civile nr. 11423 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect despăgubire disjuns-_ .

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 11.423 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, a fost declarată nulă cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. I., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la termenul de judecată din data de_ Tribunalul a pus în vedere reclamantului să determine obiectul cererii și persoana fata decare sase poarte procesul în contencios administrativ.

În ziua judecății, reclamantul a înțeles să invoce articolul 33, 34 din CEDO, apoi art.1, 5 alin.1, art.14, 17 și 2 din Constituția R., fără a indica sau înfățișa vreun act administrativ în raport de care se consideră persoană vătămată.

În aceste condiții, Tribunalul a constatat că sunt aplicabile prevederile art.133 alin.1 C.pr. civilă, întrucât cererea de chemare în judecată nu cuprinde obiectul asupra căruia să se poarte judecata.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul H. I. a declarat recurs

prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că dosarul nr._ a fost disjuns din dosarul nr._, iar în dosarul disjuns nu i s-a ținut cont de toate actele depuse. Pe de altă parte, reclamantul impută Casei Teritoriale de Pensii Cluj faptul că nu i-a comunicat ce adeverință poate valorifica la punctul de pensii. Mai mult, susține recurentul are o sentință definitivă pe care Casa Teritorială de Pensii Cluj a tergiversat să o pună în aplicare.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele

:

În fața instanței de recurs recurentul H. I. a depus la dosar cererea inițială cu care a investit instanța de judecată în dosar_, dosar din care a fost disjuns dosarul de față înregistrat cu numărul_ . Faptul că reclamantul a chemat în judecată Guvernul României a atras competența instanței de contencios administrativ pentru acest capăt de cerere, iar completul de litigii de muncă inițial investit a disjuns acest petit și l-a repartizat unui complet de contencios administrativ.

La completul specializat în contencios administrativ dosarul a fost înregistrat sub un nou număr_, însă dintr-o neglijență culpabilă cererea de chemare în

1

judecată inițială a fost depusă în copie fragmentar, fără paragraful prin care reclamantul a chemat în judecată Guvernul României și a expus pretențiile față de acest nou pârât introdus în cauză. Din această perspectivă anularea cererii ca fiind lipsită de obiect prin invocarea dispozițiilor 133 alin. 1 din vechiul C.p.c. este nejustificată deoarece pretențiile recurentului reclamant sunt clar precizate prin indicarea unei sume certe pe care o pretinde cu titlul de daune. Iar contrar celor reținute de către prima instanță obiectul unei cereri de chemare în judecată nu trebuie să constea obligatoriu în anularea unui act administrativ. Dacă obiectul nu este unul specific dreptului administrativ se ridică problema competenței instanței, fără a exista posibilitatea anulării cererii. Un minim rol activ al primei instanțe ar fi clarificat faptul că cererea de chemare în judecată atașată noului dosar format este incompletă și ar fi evitat anularea cererii pentru un motiv neîntemeiat.

Pentru toate aceste motive, în condițiile în care prima instanță nu a analizat deloc fondul cererii deoarece nici măcar nu l-a stabilit și a reținut eronat că acesta nu există, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.p.c. va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare. În funcție de obiectul cererii așa cum este clar precizat de către reclamant și reținut de către instanța de recurs, instanța de fond va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată împotriva G. ui R. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul H. I. împotriva sentinței civile nr.

11.423 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

  1. A. I. DP C. I.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./3 ex.

Jud.fond: A. R. lescu.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10878/2013. Contencios. Despăgubire