Decizia civilă nr. 11258/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 11258/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. -I. I.
Judecător S. Al H. Judecător M. B.
G. N. T.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 4377 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimat C. I. D. și intimat U.
H. B., având ca obiect obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, având în vedere faptul că la data de 20 noiembrie 2013 s-a înregistrat dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către recurent.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ..
La data de 12 noiembrie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei o întâmpinare din partea intimatei U. "S. H. "; prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată (f.14-16)
Reclamantul intimat C. I. D. a depus la data de 15 noiembrie 2013 concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.(f.43- 44).
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.377 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul C.
I. D., în contradictoriu cu pârâta U. S. H. și, în consecință, a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului C. I. D. diploma de licență și suplimentele la diplomă pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta U. S. H., în contradictoriu cu chemata în garanție M. E.
, C., T. ȘI S. și, în consecință, a fost obligată chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă în favoarea reclamantului C. I. D. .
S-au respins cererile privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității ,,S. H. ,, B., prevede la art.
1 și 2 ,,înființarea Universității - S. H. - B. ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ,, universitate înființând o serie de facultăți și specialități acreditate, printre care se regăsește și Facultatea de drept, specializarea drept, cu predare în limba română. Potrivit art. 15 alin. 10 din Legea nr. 84/1995 ,,formele de organizare a învățământului sunt: învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă, la distanță, comasat …,, legea menționată neavând reglementări care să vizeze durata studiilor la distanță și nici autoritatea competentă să reglementeze această problematică. Ulterior. Legea nr. 288/2004 la art. 4 alin. 1 reglementează studiile universitare de licență care corespund unui număr între 180 și 240 de credite transferabile conform MECTS, iar în alin. 5 s-a prevăzut că durata studiilor pentru obținerea creditelor de studii transferabile la învățământ la distanță se reglementează prin hotărâre de guvern. Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 288/2004, în vigoare la data admiterii reclamantului la studii, conțineau dispoziții în care M. E. actualiză periodic, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, lista domeniilor și specializărilor de licență, care se aprobă prin hotărâre de guvern. Art. 5 din H.G. nr. 1175/2006 prevedea că durata ciclului de licență la formele de învățământ de zi, cu frecvență redusă și la distanță este aceeași iar în anexa 1 a hotărârii de guvern este prevăzută și specializarea ,,drept,, ca domeniu de studiu universitar de licență, cu 180 credite transferabile. Raportat la aceeași dată, prin HG 916/2005 s-a aprobat structura instituțiilor de învățământ superior acreditat și specializările acestora iar U. S. H. B. cu
Facultatea de Drept se regăsește în acest act normativ. Toate actele normative mai sus menționate și în vigoare la data înmatriculării reclamantului nu conțineau dispoziții exprese cu privire la forma de învățământ (zi, seral, frecvență redusă, la distanță ) pentru specializările acreditate / autorizate, așa încât domeniu acesta a rămas la competența de reglementare a fiecărei instituții superioare de învățământ, în considerarea autonomiei universitare.
Reclamantul, înscris la U. "S. H. "; a finalizat studiile prin susținerea si promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverința ce atestă acest fapt. Ca atare, U. are obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor de studii, să elibereze si diplomele de licența. Aceasta
întrucât actele prin care se recunoaște reclamantului calitatea de licențiat, nefiind revocate sau anulate, se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate de care beneficiază orice act administrativ. Este adevărat ca prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învatamânt superior, cu aprobarea M. ui E. si C. .", iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licența si care au urmat o specializare la o forma de învatamânt acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare Ia momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi
recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însă, calitatea de unitate de învatamânt superior acreditată sau neacreditată a Universitatii "S. H. ", ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamant care, în baza teoriei "aparentei dreptului", s-a încrezut cu buna credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare. Procedura privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învatamânt (OUG nr. 75/2005) nu vizează raporturile juridice ale Universitatii cu reclamantul, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universitatii pârâte în derularea procesului de învatamânt la specializările/programele de studii organizate în formele de învatamânt neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantului aflat în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestuia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamantului, în calitate de student, cu U. "S. H. ", inclusiv faptul ca acesta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență. La rândul sau, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licența). Altfel spus, U. a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învatamânt (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licența etc.).
Astfel, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului ei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia. A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de M. E., C.
, T. si S. și, implicit, nici de alte autoritati ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. "S. H. ", au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum si examenul de licența.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 si 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis cererea principala formulata de reclamant, în contradictoriu cu pârâta U. "S. H. "; si a obligat pârâta sa elibereze reclamantului diploma de licență.
a apreciat că U. "S. H. "; B. nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această obligație rezidă în sarcina părții aflate în culpă procesuală, ori imposibilitatea eliberării diplomelor de licență a reclamantului se datorează refuzului tipăririi acestora de către M. E. ,
C., T. si S. . Or, nefiind în culpă procesuală, pârâta U. "S.
H. "; B. nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. si S., s-a reținut că prin mai multe adrese, U. a solicitat M. ui E., C., T. si S. aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac. Deși pârâtul chemat în garanție se apără afirmând că ar fi avizat tipărirea formularelor tipizate, nu face aceasta dovadă și, mai mult, susține, prin întâmpinare, ca actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
Astfel cum s-a reținut în cele ce preced, nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau constatării nulității absolute precum și a anulării adeverinței de licență, motiv pentru care ea își produce efecte juridice.
Adeverința de licență, se bucură de prezumția de legalitate, iar în acest context se recunoaște reclamantului calitatea de licențiat în specializările urmate.
Chiar M. E., C., T. și S. recunoaște prin întâmpinare ca a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 si 2010, ceea ce înseamnă că a recunoscut specializarea reclamantului.
Cum obligația pârâtei U. "S. H. ", asupra căreia instanța a statuat în considerentele expuse anterior, este corelativă obligației chematului în garanție de a aproba formularele tipizate, față de prevederile art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, urmează că cererea de chemare în garanție să fie admisă și obligat pârâtul chemat în garanție la executarea obligației.
Referitor la cererea pârâtei de aplicare în sarcina chematului în garanție a sancțiunii prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea 554 din 2004 republicată, în cuantum de 50 lei /zi întârziere, tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată. Sancțiunea prevăzută de alin. 2 din art. 24 nu se poate acorda decât dacă termenul stabilit în cuprinsul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile nu ar fi fost respectat de către cel obligat să efectueze o anumită operațiune. Este evident că în cauză nu ne aflăm într-o astfel de situație, neexistând o hotărâre de acest gen și drept urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 rep.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în GARANȚIE M.
E., C., T. ȘI S. B. , solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că sentința recurată este nelegală și netemeinică, instanța de fond ignorând prev. art. 60 C.pr.civ.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din B. este neîntemeiată întrucât între M. E. N. și U.
"S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
În realitate, situație este diferită, în sensul că adresele nr. 986/_ vizează suplimentarea necesarului diplomei pentru anul 2008 și 2009.
Adresele nr. 769/_ și nu nr. 960/_ vizează actele de studii pentru anul 2009, dar U. a îndeplinit parțial cerințele adresei nr. 13125/_ emisă de către METCS, în senul că n a comunicat anumite date. respectivele date nu se regăsesc comunicate către Minister nici prin adresa nr. 1224/_, astfel că U. nu și-a îndeplinit obligația de a transmite o adresă completă către METCS în vederea eliberării diplomei de licență.
A mai susținut recurentul că faptul că s-a admis o cerere de chemare în garanție a M.E.C, nu-l plasează pe acesta în locul pârâtului, neputând fi obligat
M.E.C. la plata sumelor ce revin pârâtului, iar MEN este chemat în garanție pentru o obligație de a face și nu pentru o obligație de a da.
Pe de altă parte, recurentul susține că dacă instanța l-ar obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, s-ar schimba cadrul procesual, iar chematul în garanție ar deveni pârât, ceea ce nu se poate în conformitate cu prev.legale de desfășurare a unui proces guvernat de lege.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din B. este neîntemeiată întrucât între M. E. N. și U.
"S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
U. S. H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. -Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.
Deci M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U.
S. H. . Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. N. .
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. ."
In consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E. N. de a "aproba tipărirea formularelor tipizate -constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. N. este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Recurentul susține că în speță nu este o astfel de situație având în vedere și dispozițiile OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii.
Recurentul învederează că adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ, iar adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil M. ui E.
N. c are este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
În opinia recurentului, acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a
analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fară drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fară să respecte legea.
A mai învederat recurentul că prima instanță a ignorat prev.legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut seama de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS, iar atribuțiile METCS sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011.
Organizarea mecanismelor de asigurare a calității in învătamant sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației .
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, specializările care
funcționează în cadrul Universității S. H. au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României.
Prin Legea privind înființarea Universității S. H. din B. nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491 din 9 iulie 2002,
U. S. H. -constituită și funcționând legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca "instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de invatamant".
În virtutea interpretării speculative a prevederilor art. 60 din Legea 84/1995, respectiv interpretarea făra a se tine cont de contextul unitar al Legii 84/1995, începând cu anul 2005, U. "S. H. " organizează formele de
invatamant "ID" si,,FR". Organizarea formelor ID si FR la unele specializări, desi exista si forma ZI nu excludea (si nu exclude) obligația de conformare in ceea ce privește îndeplinirea criteriilor si standardelor de autorizare si acreditare, implicit obligația asigurării resurselor umane si materiale pentru fiecare forma si locație de învatamant in mod distinct
Hotărârea de Guvern nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea in Anexa 3 se refera la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La poziția 6 Anexa 3 din HG 676/2007 este precizata structura legala pentru U.
S. H. la nivelul anilor 2007.
Cu rea credința si cu vădita intenție de neconformare legala, U. "S.
" ataca H.G. nr. 676/2007 in fata instanței, fara succes.
Astfel, conform Deciziei LC.CJ. nr.4726/_, structurile ID si FR sunt nelegale, nerespectând condițiile de acreditare imperativ prevăzute de legislația in domeniu.
În perioada 2004-2009 funcția de conducere a Universității "S. H. " era exercitată de Președintele Universității care îndeplinea și atribuțiile funcției de Rector, funcție care nu exista specificată în Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind funcție de conducere a instituțiilor de învățământ superior, iar conform Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, art. 68, numai rectorul poate fi conducătorul unei instituții de învățământ superior.
În urma sesizărilor ARACIS, MEN a inaintat către Guvernul României propunerea de a emite o ordonanța care sa reglementeze in mod legal posibilitatea studenților ce se aflau la formele nelegale de invatamant, de a termina studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Astfel a fost emisă O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Potrivit acestui act normativ, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță aveau dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
luarea instituțională, după înființarea prin Legea nr. 443/2002 a Universității "S. H. " a fost solicitată de instituție abia la_ .
Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
Arată ca desi prin adresa nr. 630/2010 semnata de Rector Conf. Univ. Dr. Aurelian Bondrea, U. S. H. afirma ca ..exista un număr de 34372 absolvenți la forma de invatamant ID pentru care nu s-au solicitat diplome de licența, situația acestora urmând a fi clarificata prin OG 10/2009", in nici un moment nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor respectivei O.G.
A mai susținut recurentul că U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea in noile condiții si mărirea capacității de școlarizare, organizând astfel "cursuri" fără respectarea prevederilor legale, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți "studenți".
La pct. II. Din motivarea recursului, recurentul a arătat că în conformitate cu prevederile art.5 alin.l si alin. 4 din Ordinul nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, nu pot elibera decât acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
In acest caz, conform prevederilor Ordinului nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior. U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007. staueaza ca răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat si eliberat actele de studii revine exclusive Universității S. H. .
a de menționatele prevederi legale, recurentul susține că se poate concluziona ca reclamanta a urmat studiile unei forme de invatamant ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
În final, concluzionează recurentul, faptul că U. "S. H. "; a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități.
Pârâta intimată U. "S. H. "; a depus întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată (f.14-16)
Reclamantul intimat C. I. D. a formulat concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.(f.43-44)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul- chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei USH pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă este acreditată.
Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M.
E. si C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de
învățământ, susținută de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare
universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul
instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege
"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Față de prevederile Ordinului nr.2284/2007, care atribuie MEN competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor de licență, tribunalul a reținut în mod corect că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate există o interdependență, astfel că doar prin admiterea cererii de chemare în garanție 2 se asigură punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei de rând 1 (USH ). Prin urmare, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă, neputând fi reținută vreo încălcare a prevederilor art. 60 din Codul de procedură civilă.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
Întrucât recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligat să plătească intimatei U. "S. H. "; suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 4.377 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimatei U. "S. H. "; B. suma de 620 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, M. -I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. |
G. , N. T. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. G. .
