Decizia civilă nr. 11287/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 11287/2013

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. -I. I.

Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier N. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta K. I. împotriva sentinței civile nr. 184/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat A. F. P. A M.

C. -N., intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul nu este legal timbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ., la data de 5 aprilie 2013 s-a înregistrat la dosar o adresă din partea recurentei la care este atașat răspunsul Instituției Prefectului cu privire la dovada înmatriculării autoturismului în Germania.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Raportat la împrejurarea că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilite în sarcina acestei și comunicate prin citație, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, excepție asupra căreia va reveni în ipoteza în care se va depune la dosar dovada îndeplinirii acestei obligații până la sfârșitul dezbaterilor, urmând a se pronunța pe fond.

După închiderea dezbaterilor s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25,5 lei și timbrul judiciar de 1 leu.

Curtea reține cauza în pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 184/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _,

s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei

K. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. .

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de A. F.

P. C. -N. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. pentru M. .

Asupra cauzei pe fond

, tribunalul a reținut că reclamanta pretinde că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism, iar pentru

înmatricularea acestuia în România a fost nevoită să achite taxa de poluare stabilită prin OUG 50/2008.

După pronunțarea CJUE în Cauza T., reclamanta a solicitat pârâtei restituirea taxei de înmatriculare, arătând că prin hotărârea menționată CJUE a stabilit că instituirea unei taxe la înmatriculare este neconformă cu normele dreptului comunitar întrucât aduce atingere principiului circulației libere a mărfurilor, protejând piața internă în detrimentul celei comunitare.

Taxa de poluare nu a fost restituită de către pârâtă, astfel încât reclamanta a fost nevoită să solicite pe cale judecătorească restituirea taxei, înregistrând cererea care face obiectul prezentului dosar, invocându-se aplicarea directă a dreptului comunitar în baza art.148 din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile art.148 din Constituție și cu aspectele ce rezultă din Cauza T., reclamanta ar fi îndreptățită să beneficieze de restituirea taxei de poluare, temeiul juridic care a stat la baza perceperii taxei, respectiv OUG 50/ putând fi înlăturat de la aplicare.

Reclamanta nu a făcut însă dovada împrejurării că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost achiziționat dintr-un stat membru al UE. Doar în această situație ar fi admisibilă restituirea taxei de poluare nu și în situația achiziționării autoturismului dintr-un alt stat, necomunitar.

Dispozițiile legale cuprinse în vechiul cod civil referitoare la probațiune au rămas în vigoare până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă .

Potrivit prevederilor art.1169 C.civ, reclamanta are obligația de a dovedi temeinicia pretențiilor sale, însă în lipsa depunerii oricărui act din care să rezulte că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru UE, cerințele art.1169 nu sunt întrunite.

Potrivit art. 129 alin 5 ind.1 C.pr.civ, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea 202/2010, instanței de judecată nu i se mai poate reproșa că nu a ordonat din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii."

În consecință, având în vedere aspectele menționate, instanța apreciind că temeinicia pretențiilor reclamantei nu a fost dovedită, a respins cererea de chemare în judecată formulată.

Cu privire la cererea de chemare in garanție, având în vedere soluția asupra cererii principale, aceasta a fost respinsă.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta K. I.

prin care a solicitat admiterea recursului în temeiul art.304 pct.7 și 9, art.312 alin.l C.pr.civ, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și pe cale de consecință obligarea intimatei la 7.470 RON, achitată de reclamantă în vederea înmatriculării autoturismului JEEP TIP GRAND CHEROKEE, cu numărul de identificare 1J4GZN8M4TY121364, având serie carte auto H215107, împreună cu dobânda legală calculată de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective a acesteia; cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta a achiziționat autoturismul JEEP TIP GRAND CHEROKEE, cu numărul de identificare 1J4GZN8M4TY121364, având serie carte auto H215107, fiind introdus în România din Germania. Pentru înmatricularea acestuia reclamanta a fost obligată să achit suma de 7.470 RON, cu titlul de Taxă de Poluare pentru

Autovehicule, calculată conform OUG nr.50/2008 cu modificările și completările ulterioare.

În luna aprilie 2012, prin cererea înregistrată reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei de 7.470 RON achitată cu titlul de taxă de poluare,

însă nu a primit niciun răspuns.

În acest context, reclamanta a fost nevoită a promova prezenta cerere de chemare în judecată.

Așadar, considera decizia de calcul a taxei de poluare dată cu încălcarea art.90 din Tratatul CE, precum și obligarea reclamantei la plata sumei menționate mai sus ca fiind legală, și în consecință, solicită anularea acestor acte administrative și restituirea sumei achitate pentru considerentele expuse și în acțiunea introductivă.

În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzii legale, având în vedere faptul că de la data efectuării acestei plăți nedatorate, recurenta a fost în imposibilitatea folosirii sumei respective. În speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1084 raportat la art.1082 C.civ vechi. Așadar, recurenta înțelege să solicite obligarea pârâtei A. F. P. C. -N. la plata folosului nerealizat, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, de la data încasării sumei pana la data restituirii

integrale și efective.

Așadar, instanța în mod eronat a considerat că reclamanta nu a făcut dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru UE.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Deși prin sentința recurată reclamantei i se reproșează că nu a făcut dovada faptului că autoturismul în litigiu a fost achiziționat din spațiul comunitar, fiind unul second-hand, Curtea constată că această chestiune a fost lămurită prin înscrisurile atașate în recurs, care atestă îndeplinirea acestei condiții (f. 10).

Așa fiind, referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de

ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant/a nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art.

148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor

:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Referitor la cererea de chemare în garanție, respinsă de către instanța de fond, Curtea reține următoarele

:

Cererea de chemare în garanție a AFM B., formulată de către pârâtă este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului.

Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.50/2008, unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. .";

Art. 60 al. 1 C.pr.civ. prevede: ";Partea poate să cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul când ar cădea in pretențiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubiri.";

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată.

Va fi obligată pârâta A. F. P. să restituie reclamantei suma de 7470 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la data de _ și până la restituirea integrală, precum și la plata sumei de 543,3 lei cheltuieli de judecată la fond, existând culpă procesuală, dedusă din încălcarea, de către autoritățile fiscale, a obligației de loialitate comunitară, ea nefiind raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către autoritate în fața instanței de fond.

Curtea constată și că onorariul de avocat în sumă de 500 lei în fond este proporțional cu valoarea obiectului cauzei și cu munca depusă de către apărătorul ales. Soluția nu poate fi alta nici din perspectiva faptului că în materia taxelor de poluare, jurisprudența este unanimă în a dispune restituirea lor, cuantumul acordat fiind apreciat ca unul echitabil, din perspectiva ambelor părți implicate și în acord cu valoarea obiectului cauzei și cu complexitatea acesteia, văzând și jurisprudența Curții în acest domeniu.

Va fi admisă cererea de chemare în garanție și va fi obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei sumele constând în taxa de poluare și dobânda legală aferentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta K. I. împotriva sentinței civile nr. 184/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantei suma de 7470 lei, cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la_ și până la restituirea integrală, precum și la plata sumei de 543,3 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Admite cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție A.

F. PENTRU M. să restituie pârâtei sumele constând în taxa de poluare și dobânda legală aferentă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. -I. I. S.

AL H.

M.

B.

N. T.

Red.MB/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: M.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11287/2013. Anulare act control taxe şi impozite