Decizia civilă nr. 1143/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1143/2013

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: M. H.

JUDECĂTOR: D. M. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: S. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P.

C. împotriva sentinței civile nr. 5444 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimatul P. M. D. și chemata în garanție-intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr.57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 28 ianuarie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului P. M. D. .

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5444 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității și excepția lipseic alității procesuale pasive; s-a admis acțiunea formulata de reclamantul P. M. D., în contradictoriu cu parata A. F.

P. A MUNICIPIULUI C. ; a fost obligată parata A.F.P.C. sa restituie reclamantului suma de 2187 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală calculată de la data de_ si până la restituirea efectivă a sumei sus indicate; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P.C. împotriva chematei în garanție AFM și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2187 lei cu titlu

de taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data resetituirii efectivăa sumei sus indicate.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că normele interne contravin celor comunitare.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta susținând că nu se putea reține culpa sa, cheltuielile acordate în sumă de 539,3 lei sunt ridicate raportat la practica în materie în cazul acțiunilor de acest gen.

Analizând argumentele aduse de recurentă prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente, a art.304 C.pr.civ. Curtea reține că nu sunt întemeiate

.

Astfel susține recurenta că nu se impunea obligarea la cheltuieli. Susținerea nu poate fi primită de vreme ce culpa rezultă din aceea că recurenta a refuzat recunoasterea dreptului la restituirea taxei și la realizarea efectivă.

În plus actele depuse, chitanțe atestă efectuarea cheltuielilor. Prin urmare față de acte reținerile se vădesc nefondate.

Se susține însă de recurentă că cheltuielile sunt mari raportat la practica. Susținerea nu poate fi primită întrucât cheltuielile pot fi acordate ținând seama de obiect dar și de volumul de muncă prestat de apărător.

În condițiile în care a fost redactată acțiunea de către apărător, iar la termen acesta a asigurat asistența suma reprezentând onorariu este mare.

Așadar față de cele arătate constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.

Totodată, constatând incidența art.274 C.proc.civ., Curtea va obliga recurenta la cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 200 lei în favoarea intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de A. F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 5444 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului P. M. D. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. H.

D.

M.

F.

T.

GREFIER

S. G.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.Rădulescu A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1143/2013. Anulare act control taxe şi impozite