Decizia civilă nr. 11485/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 11485/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 43 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
Tribunalului B. N. în contradictoriu cu intimații U. P., A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ se înregistrează din partea intimatului înscrisuri privind înmatricularea autoturismului în spațiul Uniunii Europene.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 43 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N cu privire la petitul de restituire a taxei de poluare, formulat de reclamant și, în consecință, respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta DGFP B-N pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP B., invocată de pârâtă și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis acțiunea formulată și ulterior extinsă de reclamantul U. P., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. N., respectiv s-a admis petitul unu al acțiunii în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. B. -N. și s-a anulat Decizia nr. 286/_ emisă de pârâta DGFP B. -N. în soluționarea contestației formulate de reclamant.
A fost obligată pârâta AFP N. să restituie reclamantului suma de 1.470 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda
legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. PENTRU M. și s-a dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei AFP
N. suma de 1.470 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării, până la restituirea efectivă, precum și suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor art. 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
În ceea ce privește contestarea acestui refuz și cererea de restituire nu poate fi reținută, ca fiind de neprimire, lipsa parcurgerii procedurii administrative, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ipoteză legală care permite acestuia să se adreseze direct instanței de judecată, sens în care s-a respins excepția inadmisibilității.
De altfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, acțiunea judiciară având acest obiect nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP
B. instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B.
-N. pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, și nici cea care a exprimat refuzul de restituire contestat în prezenta cauză, nu se impune soluționarea litigiului și în contradictoriu cu această entitate.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP B. -N. instanța a reținut că aceasta este întemeiată doar cu privire la petitul de restituire a taxei de poluare, formulat de reclamant, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta D. G. a F.
P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei
restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, această pârâtă nu poate fi obligată la restituirea sumei.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P.
B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8,9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta susține că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantul ui și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
Recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că O.U.G. nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Pârâta consideră că nici încălcarea art. 25 din Tratat nu este fondată. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.
Față de această statuare, se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ .
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce privește excepția de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004 (inclusiv pentru petitul de dobânzi) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii, din pozitia procesuala a paratelor cit si din refuzul expres aflat la f. 10 dosar fond. In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .
Referitor la fond
:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este
astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie
importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E. Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008. Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant la_ nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta
are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate sau de la cea a cererii de chemare în judecată.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. B.
-N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 43 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. |
GREFIER, M. T. |
Red.L.U./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.P.M. .