Decizia civilă nr. 11633/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA NR. 11633/2013

Ședința publică din 02 D. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R. JUDECĂTOR V. G. JUDECĂTOR A. M. I. GREFIER M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta A. F.

P. a municipiului C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1513/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul/a SC LG T. S., privind și pe A. F. pentru

M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Componența completului de judecată a fost aprobată prin procesul-

verbal din data de_, aflat la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 14).

În data de_ intimata reclamantă a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

În ceea ce privește cererea de renunțare la judecată formulată de către intimata reclamantă, curtea, în temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, constatând că această manifestare de voință a reclamantei a intervenit după intrarea în dezbaterea fondului la instanța de fond, iar în cauză recurenta pârâtă nu și-a manifestat la rândul său voința în mod expres voința în sensul de a fi de acord cu renunțarea manifestată de către reclamantă, constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se putea lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de SC LG T. SRL, astfel că va proceda

în continuare la judecarea recursului cu care a fost învestită.

Curtea, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1513/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._,

s-a admis acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanta S. LG T. S., în contradictoriu cu pârâtele D. GENERALĂ A F. P. C., A. F. P. A M. C. -N. și A. F. PENTRU M. .

A fost anulată Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 597267/_ emisă de A.F.P. C. -N. și Decizia nr. 549/_ emisă de D.G.F.P. C. .

A fost obligată pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. să restituie reclamantei suma de 9355 lei, cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 907,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. și în consecință:

A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 9355 lei, reprezentând taxa de poluare restituită reclamantei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Asupra cauzei pe fond

, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Întrucât suma plătită de reclamat nu a fost datorată, potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.

Din perspectiva celor arătate, Tribunalul a considerat că decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte.

În consecință, instanța a dispus restituirea taxei achitate, ca urmare a anulării acestei decizii.

În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.

Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la A. F. PENTRU M., instanța a obligat-o pe aceasta, în temeiul art. 60 C.pr.civ., să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. a municipiului C. -N.,

prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată., respectiv a dobânzii aferente.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., pârâta învederează că beneficiarul contului în care au fost virate

sumele rezultând din taxa de poluare este A. F. pentru M., nicidecum A. F. P. .

Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare nu este venit la bugetul statului, ci la bugetul fondului pentru mediu, gestionat exclusiv de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

În al doilea rând, raportat la valoarea taxei de restituit, complexitatea cauzei și activitatea efectiv prestată de către avocat, este nejustificat de mare onorariul solicitat și acordat în cauză, astfel că se impune reducerea onorariului avocațial.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul/a reclamant/a

a solicitat respingerea recursului.

Prin înscrisul depus la dosar la data de_, recurenta

a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata cereri de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Motivul de recurs privitor la cuantumul cheltuielilor de judecată este apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar.

Astfel, în drept, potrivit art.274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

În speță, Curtea constată că recurenta este în culpă procesuală întrucât derularea prezentului litigiu decurge din refuzul organelor fiscale de a restitui taxa încasată în temeiul unor dispoziții neconforme.

Prin urmare, chiar dacă instanța de fond nu a reținut existența unei nelegalități în modul de calcul și stabilire a taxei încasate și a dispus restituirea sa reținând că legea în temeiul căreia a fost percepută nu este conformă legislației comunitare, refuzul organelor fiscale de a restitui la cererea reclamantului taxa percepută atrag răspunderea lor pentru cheltuielile ocazionate cu derularea litigiului ce are drept finalitate recuperarea taxei achitate.

Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.274 C.proc.civ. obligând pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, curtea reține însă că aplicarea 274 alin 3. C.proc.civ. nu a fost corect realizată de prima instanță, recursul fiind fondat în ceea ce privește acest aspect.

Astfel, curtea reține că, astfel cum s-a statuat în practica judiciară, articolul 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului [I., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2420 din 11 aprilie 2008]. Partea care a câștigat procesul va putea obține restituirea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora [I., Secția comercială, decizia nr. 405 din 4 februarie 2010]. Prin reducerea

cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală [ Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 10144 din 15 decembrie 2009].

Curtea reține că abilitarea instanței de judecată de a proceda la reducerea onorariului de avocat cu ocazia soluționării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, prerogativă prevăzută de dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, a fost confirmată și prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, care a declarat constituțional acest text legal, reținându-se totodată că nicio dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Aplicând aceste principii jurisprudențiale în cauza de față, curtea, în dezacord cu aprecierea instanței de fond, constată că onorariul avocațial solicitat pentru dezbaterea cauzei la prima instanță nu este justificat, fiind solicitat într-un cuantum nerezonabil în raport de complexitatea obiectului acțiunii promovate de reclamant și de activitatea desfășurată de apărătorul acestuia, astfel că, în aprecierea instanței de control judiciar, se impune reducerea acestuia de la 868 de lei, astfel cum a fost solicitat, la suma de 500 de lei.

Pentru aceste motive, curtea, în aplicarea art. 312 din codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de către pârâta A. F.

P. a M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1513/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va modifică în parte în sensul că va reduce onorariu avocațial solicitat de la 868 lei la 500 lei și va obligă pârâta A. F. P. C. -N. la plata către reclamanta S. LG T. S. a sumei de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. A

M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1513/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte în sensul că reduce onorariu avocațial solicitat de la 868 lei la 500 lei și obligă pârâta A. F. P. C. -N. la plata către reclamanta S. LG T. S. a sumei de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

S.

L. R. V.

G.

A. M.

I.

GREFIER

M. V. -G.

Red.AMI/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: O.R.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11633/2013. Anulare act control taxe şi impozite