Decizia civilă nr. 4971/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4971/2013

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R. Judecător L. U. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F.

P. A M. B. împotriva sentinței civile nr.1655 din 25 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu reclamanta intimată P. ANA M. și chemata în garanție A.

F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. nr.1655 din 25 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. Ana M. împotriva pârâtei A. F. P. B. și

în consecință:

  • a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2.109 lei achitată cu chitanța seria TS5 nr. 0398015 din data de_ cu titlu de taxă de poluare;

  • s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de 2.109 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă.

S-a respins cererea reclamantei de anulare a adresei nr. 23293/01/_ emisă de pârâtă.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. ca fiind întemeiată și în consecință:

- a obligat chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. B. suma de 2.109 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. B. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamanta achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. B. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau

2

rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu,

A. F. pentru M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența comunitară existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru. Pentru a da posibilitate reclamantei intimate să facă dovada existenței unei înmatriculări anterioare într-un stat membru al Uniunii Europene a autovehiculului pentru care s-a plătit taxa a cărei restituire se solicită, Curtea a acordat un termen și a procedat la citarea reclamantei cu mențiunea depunerii dovezii, însă nici după acest demers reclamanta intimată nu a depus înscrisurile relevante.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr.1655 din 25 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. - Năsăud, pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea, aceasta fiind

3

neîntemeiată, și va respinge cererea de chemare în garanție, aceasta nemaiavând obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr.1655 din 25 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea și respinge cererea de chemare în garanție.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 aprilie 2013.

Președinte,

A. A. M.

Judecător,

S. L. R.

Judecător,

L. U.

Grefier,

A. B.

Red.S.L.R./M.N.

2 ex./_

Jud.fond.- G. C. F.

4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4971/2013. Anulare act control taxe şi impozite