Decizia civilă nr. 11717/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 11717/2013
Ședința publică din data de 04 D. 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta I. P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 13549 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. R., având ca obiect - obligația de a face înaintare dosare pentru emitere titlu de despăgubire
- Legea nr. 247/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile Legii nr. 247/2005, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 al. 1 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. 301, 303 C.pr.civ.. invocă excepția tardivității recursului declarat și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 13549 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis cererea formulată de reclamanții B. R. și B.
I. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. .
A fost obligată pârâta să înainteze către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarele reclamanților conținând dispozițiile emise în temeiul Legii nr. 10/2001, Dispoziția nr. 57/_ si respectiv Dispoziția nr. 3134/_ care modifică Dispoziția nr. 4957/_, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive si irevocabile a sentinței, dosare înregistrate sub nr. 934/_ si nr. 3607/_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J.
C.
, recursul fiind înregistrat la data de_ . (f.2).
Analizând excepția tardivității formulării recursului, Curtea reține următoarele:
1
După cum rezultă din dovada de la fila 27 (dosar fond), sentința i-a fost comunicată pârâtei la data_, iar termenul de recurs prev. de art. 301 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C.pr.civ., a expirat la data de _ .
Conform art. 102 alin. 1 C.pr.civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de I. P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 13549 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: M. T.
2