Decizia civilă nr. 11839/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11839/2013
Ședința publică din 09 D. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC I. C. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 3029 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud în contradictoriu cu intimatele A. F. P. A
M. B. și A. F. PENTRU M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la data de_, intimata A. Județeană a F. P.
B. Năsăud a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefiind fondat.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
Instanța, după deliberare, constată că până la acest termen recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 21,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, datorate pentru recursul declarat, deși a fost legal citată cu această mențiune, motiv pentru care, coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului declarat și, față de lipsa părților pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3029 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. F. P. a mun. B. și, în consecință:
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. C. L. SA împotriva pârâtei A. F. P. a mun. B. .
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC
I. C. L. SA
1
La termenul de judecata din data de_ Curtea in temeiul art. 20 din Legea 146/1997 a invocat excepția de netimbrare a prezentului recurs, excepție pe care a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente :
Prin citația primita la data de_ recurentei i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru de 21,5 lei si timbru judiciar de 0,15 lei pentru termenul de judecata din data de_ .2013.
Aceasta taxa nu a fost contestata in condițiile art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997 devenind astfel irevocabila si nu a fost achitata pana la închiderea dezbaterilor din data de_ .
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceeași sancțiune este prevăzuta si de art. 9 din OG 32/1995 in cazul neachitării timbrului judiciar.
Având in vedere cele mai sus expuse rezulta ca in speța sunt incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 si art. 9 din OG 32/1995 astfel ca in temeiul acestor texte de lege Curtea ca urmare a admiterii excepției de netimbrare va anula recursul declarat in speța ca netimbrat menținând pe cale de consecința sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca nelegal timbrat recursul declarat de SC I. C. L. | I. | SA |
împotriva sentinței civile nr. 3029 din_ pronunțată în dosarul nr. _ | al |
Tribunalului B. Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||||
M. | SA | M. | ION | A. | M. | C. |
GREFIER,
M. N.
Red.A.M.I./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: L. T. B.
2