Decizia civilă nr. 1212/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr._ * R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1212/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP
G. A. B.
S-au luat în examinarea recursurile declarate de pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. și de către reclamantul SA împotriva sentinței civile nr. 2.433 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M., în contradictoriu cu pârâta A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor de timbru, iar recursul reclamantului nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 21,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Se reține că deși recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 21,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 14 din dosar, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului reclamantului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004
este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.433 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M. s-a admis cererea formulată de reclamantul SA, în contradictoriu cu pârâtele A. F. PENTRU M., A. F. P. B. M. și D. G.
A F. P. M., iar pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. au fost obligate să restituie reclamantului suma de 9.593 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare. S-a respins petitul prin care s-a solicitat obligarea la plata dobânzilor fiscale. Au fost obligate pârâtele D. G. a F. P. M. și A.
F. pentru M. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.243,3 lei.
Prealabil analizei fondului pricinii
, tribunalul a învederat că prin sentința civilă nr. 1219/_ instanța a examinat cu precădere potrivit art.137 Cod pr. civ. excepția inadmisibilității cererii ,invocată de către pârâte,a admis excepția și a respins cererea. Recursul declarat de către reclamant a fost admis de Curtea de Apel C. care prin
decizia nr.671 /_ a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În îndrumarul deciziei de casare se reține că în mod greșit prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă întrucât nu s-a parcurs procedura prevăzută de art.205 și urm . Cod procedură fiscală întrucât admisibilitatea cererii de restituire a taxei de poluare fără parcurgerea procedurii stabilite de art.7 din Legea nr.554/2004 și art.205- 218 Cod procedură fiscală a fost statuată prin decizia nr.24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
În rejudecare cauza a fosta înregistrată în dosarul nr._ * și față de limitele rejudecării stabilite prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C. s-a judecat cauza pe fond. În rejudecare, tribunalul a reținut că în conformitate cărții de identitate a vehiculului depusă în copie la fila 10 din dosar reclamantul este proprietar al autoturismului marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, înmatriculat la data de _
. Autovehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată în țara din care provine - Germania conform înscrisului depus în copie la fila 11 din dosar.
Decizia de calcul a taxei de poluare nr. nr. 3119 /_ prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 9.593 lei a fost emisă de către pârâta A. F.
P. B. M., suma fiind achitată conform chitanței seria seria TS5 nr. 5422846/_
. Reclamantul a solicitat restituirea acestei sume prin cererea depusă la f.6 (dosar tribunal), expediată Direcției Generale a F. P. M. la data de_ cu scrisoare recomandată, conform tichetului poștal depus la f.30 (dosar tribunal). Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr.50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. -M. cât și reclamantul SA .
În recursul pârâtei
se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că O.U.G. nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei. De asemenea, dobânda legală fiscală pe care o solicită reclamantul nu se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 117 C.pr.fiscală, astfel încât nici reclamantul nu a făcut
plata în temeiul unui titlu de creanță care să fi avut un termen scadent de plată și să fie expus unor majorări de întârziere. În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.
În recursul reclamantului SA se
solicită obligarea A.F.P. B. M. la plata dobânzii legale în materie fiscală potrivit O.G. nr. 92/2003 și în subsidiar plata dobânzii legale în materie civilă, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011,iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de
poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod. Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A.
F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui. Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în
circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa de poluare plătită de reclamant la data de_ nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit.
d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
In ce privește cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciază ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constând în formularea cererii prealabile, redactarea si susținerea acțiunii. In această materie munca desfășurata de avocat este mult simplificata de existenta hotărârilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu și de practica constantă a instanțelor judecătorești, astfel că munca avocatului nu este și una de concepere a unui demers juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulară speței în vederea obținerii rezultatului urmărit de către reclamantă așa cum se întâmplă în alte cauze, ci de folosire a unui model deja elaborat, depunerea actelor probatorii specifice acestui model si susținerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 543,3 lei răspunde în mod rezonabil celor doua cerințe legale sus menționate.
Referitor la recursul formulat de reclamant
, Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 21, 5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din
O.G. nr. 32/1995, timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.14), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. Recursul fiind
soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.
In consecința in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob. cu art. 3041, art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul pârâtei, va modifica parțial sentința recurata în sensul că va obliga pârâtele la plata sumei de 543,3 lei cheltuielilor de judecată reprezentând o parte din onorariu avocat, timbru judiciar și taxă de timbru, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI
M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2.433 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M., pe care o modifică în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată și obligă pârâtele la plata sumei de 543,3 lei cheltuielilor de judecată reprezentând o parte din onorariu avocat, timbru judiciar și taxă de timbru.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul SA împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, DP |
G. , A. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: M. H. .
