Decizia civilă nr. 5227/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5227/2013
Ședința publică de la 02 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător A. A. M. Judecător A. -I. A. Grefier M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9636 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul B. Z., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantei B. Z. .
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9636 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. Z. împotriva pârâtei A. F. P. a Municipiului C.
-N. și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2396 lei reprezentând taxă de poluare la care se adaugă dobânda legală de la achitare până la restituire.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta A.
F. P. a municipiului C. -N. împotriva Administrației F. pentru M.
B. și în consecință a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în sumă de 2396 lei la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data achitării până la data restituirii.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 539.30 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
1
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. C. -N. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta A. F. P. C. -N. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei.
În motivare recursului, pârâta a arătat că este nejustificată obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu are nicio culpă procesuală, făcând doar aplicarea textelor legale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediată a taxei solicitate.
Pe de altă parte, pârâta apreciază că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial acordat, iar față de valoarea cererii și munca efectivă prestată de avocat, instanța de fond avea posibilitate, în conformitate cu art. 274 alin. 3 C.pr.civ., să cenzureze aceste cheltuieli. Mai mult, se impunea reducerea onorariului avocatului raportat la munca efectivă prestată în cauză și la faptul că cererile de chemare în judecată pentru restituirea taxei auto au ajuns să aibă o
formă standard.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată, acesta este nefondat câtă vreme recurenta este în culpă procesuală determinată de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de primă înmatriculare si de restituirea efectiva a acesteia .
In ce privește cuantumul onorariului acordat în primă instanță, Curtea apreciază că acest cuantum corespunde valorii pricini de 539,3 lei și a muncii depuse de avocat. Un onorariu avocațial de 500 de lei nu poate fi calificat ca fiind disproporționat de mare raportat la munca depusă pentru redactarea cererii de chemare în judecată și pregătirea actelor dosarului. Chiar dacă soluția se înscrie într-o practică constantă, onorariul are un cuantum rezonabil, iar avocatura nu este în nici un caz o activitate de voluntariat.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins potrivit dispozitivului.
2
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9636 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 mai 2013.
PREȘEDINTE, S. L. R. | JUDECĂTOR, A. A. M. | JUDECĂTOR, A. -I. A. |
GREFIER, M. V. -G. |
Red.R.L.S./Dact.S.M
2 ex./Jud.fond. P. U.
3