Decizia civilă nr. 1255/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1255/2013

Ședința publică de la 04 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. -I. A. JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: DP GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul MILITARU S. M.

- C. DE A. împotriva sentinței civile nr. 6681 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați A.

F. P. C. N., SC BT L. T. I. SA și A. F. PENTRU

M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului intimat SC BT L. T. I. SA, consilier juridic R. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 30 ianuarie 2013, pârâta intimată SC BT L. T. I. SA a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentanta pârâtei intimate SC BT L. T. I. SA depune la dosar delegația de reprezentare în instanță.

Curtea din oficiu invocă și pune în discuție excepția netimbrării recursului, deși reclamantul a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentanta pârâtei intimate SC BT L. T. I. SA solicită admiterea excepției și în consecință a se dispune anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamant.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.

6681 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. A. "Militaru S. M. ";.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. A. "Militaru S.

M. ";,

în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a Municipiului C.

-N.,

și SC BT L. T. I. SA

.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.

În considerente se reține că prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. DE A. M. S. M. în contradictoriu cu

pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N., S.C. BT L. T. I. S.A., s-a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate intervenirea subrogației în drepturile creditorului a cedentei lor - SC TOWER SRL (în prezent SC CLARK INTERNATI. AL SRL ) în drepturile SC BT L. I. SA, de restituire a taxei de primă înmatriculare, obiect al acestui litigiu, să se constate ca fiind nejustificat refuzul de restituire a taxei de primă înmatriculare a sumei de 1256,75 lei, achitată în data de_ pentru un autoturism Ford FOCUS nr. de identificare_ D55P13682, refuz concretizat în Adresa primită în data de_, să fie obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1256,75 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a încheiat cu societatea S.C. TOWER SRL un procesul-verbal de compensare, având dată certă nr. l/_ acordată de avocat Ianoliu M. . Prin acest proces-verbal în schimbul exonerării de la plata onorariului avocațial datorat, societatea comercială a cesionat către reclamantă între altele, si dreptul de a încasa taxa de primă înmatriculare menționat in acțiunea de față, inclusiv dreptul de a acționa in justiție pentru recuperarea taxei. Cesiunea de creanță a fost adusă la cunoștința pârâtei prin notificarea nr. 346/2010 a BEJ Stolneanu

M. .

Pe fondul problemei se arată că taxa de primă înmatriculare este in dezacord cu normele europene privind libera circulație a mărfurilor, respectiv cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

S-a mai invocat faptul că s-au adresat în prealabil cu o cerere de restituire pârâtei care a refuzat restituirea taxei pe motivul că societatea de leasing care efectua plata taxei de primă înmatriculare - S.C. B.T.L. T. I. S.A. este singura îndrituită de a solicita restituirea taxei de primă înmatriculare. Apreciază că apărarea pârâtei nu poate fi primită deoarece, chiar dacă plata taxei de primă înmatriculare s-a executat scriptic de către firma de leasing nu este totuși mai puțin adevărat că suma respectivă a fost refacturată către cedenta lor si ca atare s-a imputat asupra patrimoniul firmei TOWER, nu asupra patrimoniului firmei de leasing.

In baza contractului de leasing financiar încheiat între S.C. BT L. T.

I. S.A. și S.C. TOWER SRL, cu privire la autoturismul în discuție FORD FOCUS, societatea de leasing a achitat suma de 1.256,75 lei pârâtei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare .

La data de_ S.C. TOWER SRL actualmente S.C. CLARK INTERNATI. AL SRL a cesionat către Vanca & Militaru creanța de 5971,91 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, iar ulterior, în urma dizolvării S.C.A VA. & MILITARU, prezenta creanță a fost cesionată reclamantului C. A. "Militaru

  1. M. ";.

    Asupra aspectelor anterior menționate nu există puncte de vedere contradictorii între părți, ci ceea ce trebuie lămurit în speța de față este dacă reclamantul C. A. "Militaru S. M. "; are calitate procesuală activă să solicite restituirea taxei de primă înmatriculare achitată de S.C. B.T. L. T.

    I.F.N. S.A.

    Din această perspectivă, instanța a constatat că taxa nu a fost achitată nici de către Vanca & Militaru, S.C.A (actualmente C. A. "Militaru S. M. ";) si nici de către S.C. Tower SRL și prin urmare, este evident că între instituția pârâtă si reclamant nu există nici un fel de raport juridic fiscal.

    In ceea ce privește invocarea cesiunii de creanță, potrivit art. 30 din OG 92/2003, "creanțele principale sau accesorii privind dreptul de rambursare sau de restituire ale contribuabililor… pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii";.

    Prin urmare, atâta timp cât în favoarea S.C. TOWER SRL nu s-a recunoscut vreun drept legal la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, apreciem că reclamantului nu îi putea fi cesionată creanța in sumă de 19.132,8 lei.

    În privința solicitării de se constata intervenirea subrogației în drepturile creditorului a cedentei lor - SC TOWER SRL (în prezent SC CLARK INTERNATI. AL SRL ) în drepturile SC BT L. I. SA, de restituire a taxei de primă înmatriculare, obiect al acestui litigiu instanța a apreciat că, cererea este nefondată în raport de același art. 30 din OG 92/2003 anterior menționat, iar pe de altă parte, atâta timp cât pentru această taxa specială de primă înmatriculare nu s-a făcut dovada că firma de leasing a refacturat-o către SC TOWER SRL, nu se poate discuta de vreo eventuală subrogare legală /convențională, neexistând astfel temei pentru invocarea unei eventuale subrogări.

    Așa fiind, în raport de argumentele anterior invocate și de textele de lege sus citate, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea formulată de cabinet avocat "Militaru S. M. ";.

    A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție deoarece SC BT L.

  2. I. SA a fost deja împrocesuată ca pârâtă pentru restituirea aceleiași sume de bani.

Împotriva sentinței a declarat recurs

MILITARU S. M. - C. DE A.

, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C. .

În motivarea recursului arată că, în opinia sa, esențială pentru dezlegarea problemei nu este persoana care a plătit taxa, ci persoana care la momentul dării hotărârii este titulara dreptului de creanță privind restituirea taxei de primă înmatriculare.

În plus, recurenta a introdus un capăt de cerere prin care a arătat că reclamantul acționează nu în baza unui drept propriu, ci subrogat al firmei de leasing.

Recurentul apreciază că prezentul litigiu este supus normelor de drept fiscal, nefiind aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, întrucât invocă în acțiune chiar existența unei taxe, deci a a unui raport de drept fiscal, astfel că nu intră în sfera de reglementare a Codului de procedură fiscală.

Cesiunea de creanțe intervenită în speță are a fi supusă normelor din Codul civil, nu celor din Codul de procedură fiscală.

Este de subliniat că pârâta de rd. 1 nu a formulat o cerere reconvențională de constatare a nulității cesiunii sau de anulare a acesteia și nici instanța din oficiu nu a pus problema nevalabilității cesiunii și nu a dispus în acest sens, astfel că cesiunea este valabilă și efectele ei leagă instanța.

Referitor la cererea de chemare în garanție, arată că este adevărat că firma de leasing a fost chemată ca și pârâtă în acțiunea principală însă nu pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, ci pentru opozabilitatea capătului de cerere privind constatarea subrogației, introdus ulterior prin completarea și extinderea acțiunii.

Prin urmare, nu este nici o compatibilitate între calitatea de pârâtă a firmei de leasing, strict pe petitul de constatare a subrogației și calitatea de chemată în garanție a aceleiași firme pentru prestația de restituire a taxei, în cazul respingerii cererii față de administrația financiară.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de

timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.

Recursul este insuficient timbrat, acesta fiind timbrat numai cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu

înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul MILITARU S. M. - C. DE A. împotriva sentinței civile nr. 6681 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. I. A. C. I. DP

    GREFIER

    1. B.

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

jud.primă instanță: A.M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1255/2013. Anulare act control taxe şi impozite