Decizia civilă nr. 126/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 126/2013

Ședința publică din data de 28 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.

GREFIER: M. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA - prin C. împotriva sentinței civile nr. 8217/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimatul

M. G. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul intimatului, av. R. V., lipsă fiind reprezentantul legal al recurentei și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 1591alin. 4 Cod pr. civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 Cod pr. civilă, raportat la art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă și la art. 34 alin. 2 din OG. nr. 2/2001.

Totodată, constată că recursul este declarat în termenul legal, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, motivat și necomunicat.

Mandatarul intimatului, av. R. V. depune la dosar împuternicire avocațială și arată că se opune admiterii recursului declarat de recurentă. Nu are cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, față de actele existente la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acestuia.

Mandatarul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Mai arată, totodată, că procesul verbal de contravenție contestat nu respectă forma scrisă, nicăieri în OG nr. 2/2001 nu se prevede întocmirea unui act contravențional în formă electronică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține recursul în pronunțare.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 8217/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._ a fost admisă ca fiind fondată plângerea contravențională formulată de petentul M. G. A., împotriva proceselor - verbale de constatare a contravenției seria R12 nr. 0274695 și nr. 0284621 încheiate la data de_ de intimata C. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. și, în consecință au fost anulate ca nelegale procesele-verbale de constatare a contravenției seria R12 nr. 0274695 și nr. 0284621 încheiate la data de_ încheiate de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. și sancțiunile aplicate în temeiul acestora și a fost obligată intimata să plătească petentului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin actul constatator atacat în cauză s-a reținut în sarcina petentului că vehiculul aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.

Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.

Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.

Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.

Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.

În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului - verbal atacat, a constatat că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța a reținut că procesul - verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor - verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul

- verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată de agentul aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, instanța apreciază că faptele constatate de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil. Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr.

2/2001.

Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ";.

De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului";, dând așadar caracter administrativ proceselor - verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.

Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța a reținut că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată";.

Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces - verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.

Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a admis ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care a anulat procesele - verbale de constatare a contravenției seria R12 nr. 0274695 și nr. 0284621 încheiate la data de_ de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. ca fiind neîntemeiate.

Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, intimata a fost obligată să plătească petentului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta C. - C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurată și pe fond respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în forma electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Prin urmare dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura și efectele înscrisului sub semnătură privată. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un element independent înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe proprie răspundere.

Nici o dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.

De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 al. 1 din OG nr. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau după caz se va comunica, în copie contravenientului.

Ca argument suplimentar, chiar dacă ar fi fost concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, privați - autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumarea celor consemnate în acestea.

În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice,.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin S. ul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date al Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.

Prin obligarea recurentei la cheltuieli de judecată nu se obține altceva decât descurajarea agenților constatatori de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, adică de a mai constata faptele contravenționale și de a mai genera procesele verbale de constatare a contravenției.

În drept s-au invocat disp. art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, OG 15/2002 și OG 2/2001.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate si din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 Cod proc. civilă,

tribunalul constată ca acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi relevate:

Prin procesele - verbale de constatare a contravenției seria R12 nr. 0274695 și nr. 0284621 încheiate la data de_ de intimata C. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., petenta a fost sancționată pentru că a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire.

Astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de contravenție contestate, acestea au fost generate și semnate electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2011 și a HG nr. 1259/2001

.

Potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

Regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică este reglementat în capitolul 2 în cuprinsul articolelor 5-11. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că înscrisurile în formă electronică cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele lor, cu înscrisurile sub semnătură privată, iar între cei care le-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile are același efect ca actul autentic.

Având în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 3 din legea privind semnătura electronică, conform cărora această lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, nici o dispoziție a prezentei legi neputând fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților, se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor juridice de drept public cărora i se circumscrie și procesul-verbal de constatare a contravenției.

Astfel, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate cu caracter individual întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedura specială prevăzuta de lege. Din această perspectivă, procesul verbal de constatare a contravenție contestat trebuie să îndeplinească condițiile specifice de

fond și de formă ale actului administrativ individual, în speță cele prevăzute de OG nr. 2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.

Reținând că procesului-verbal de contravenție, ce are natura juridică a unui act administrativ, de drept public, nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, atâta vreme cât legiuitorul, prin OG nr. 15/2002, nu a înțeles să deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, tribunalul apreciază că actele sancționatoare contestate de petent sunt lovite de nulitate absolută, acestea fiind întocmite într-o altă formă decât cea prevăzută de lege.

În ceea ce privesc susținerile recurentei în sensul inexistenței culpe procesuale și a nelegalității sentinței recurate și prin prisma obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul le apreciază ca nefondate, neavând relevanță împrejurarea că autovehiculul petentului a fost identificat în trafic, iar în urma verificărilor în baza de date cu roviniete valabile s-a constatat în mod corect că pentru acest autoturism nu există înregistrată rovinieta, deoarece procesul verbal va fi anulat pentru vicii de formă, tribunalul nepronunțându-se pe fondul cauzei. Culpa recurentei constă tocmai în dresarea proceselor-verbale de contravenție cu nerespectarea cerințelor de formă specifice naturii acestora.

Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art.312 alin.1 teza II din Codul de proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE

RUTIERE ȘI INFORMATICĂ,

cu sediul în B., sector 6, b-dul I. M., nr. 401A, împotriva sentinței civile nr. 8217/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte,

Judecători,

G. ier,

B.

L.

T.

M.

A. P.

L. D. E.

M.

D.

Red/dact: BLT/HVA

_ /4 ex

Jud. fond: C. O.D

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 126/2013. Anulare proces verbal de contravenție