Decizia civilă nr. 1434/2012. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1434/2012
Ședința publică din data de 7 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. - R. D. JUDECĂTORI: L. U.
M. D. GREFIER: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. ICIPIULUI C. NAPOCA împotriva sentinței civile nr. 7139 din data de _
, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ privind reclamantul L.
E. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, domnul avocat Octavian G. Țuțu cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și a chematei în garanție - intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 1 februarie 2013, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului formulat de
A.F.P. a mun. C. -Napoca ca netemeinic și nelegal și, pe cale de consecință, menținerea în întregime a sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj, cu cheltuieli de judecată.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, susținând motivele invocate prin întâmpinare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7139/_, pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C.,
s-a admis acțiunea formulata de reclamantul L. E.
in contradictoriu cu parata AFP C. -NAPOCA.
A fost anulată Decizia de calcul a taxei de poluare f.nr. din_ emisă de către AFP C. -Napoca.
A fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 5362 lei achitata prin Chitanța seria TS 5 cu nr. 3107012 din data de_, cu dobanda legala calculata la aceasta suma incepand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
A fost admisă cererea de chemare in garantie formulată de pârâtă.
A fost obligată chemata in garantie A. F. PENTRU M. sa plateasca paratei suma de 5362 lei cu titlu de taxa de poluare, cu dobanda legala calculata la aceasta suma incepand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 339,3 lei cheltuieli de judecată.
Asupra cauzei pe fond
, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul/a achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Ținând seama de considerentele de fapt si de drept mai sus arătate, tribunalul a obligat parata sa plătească reclamantului taxa de poluare cu dobânda legală în materie civila începând cu data achitării si până la data restituirii efective si întrucât taxa a fost plătita de reclamant in contul deschis: disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule "taxa care se constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiata cererea de chemare in garanție si in consecință, în temeiul art. 60-62 C.pr.civ a admis cererea de chemare in garanție împotriva Administrației F. Pentru M., conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C.
-Napoca,
solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Principala critică adusă sentinței recurate constă în aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, în condițiile în care autoturismul pentru care s-a achitat taxa de poluare este unul nou, nemaifiind anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
În cauză, a depus întâmpinare intimatul reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Reclamantul si-a intemeiat actiunea invocand nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare .
Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului Uniunii Europene in motivarea actiunii arata ca a cumparat autovehiculul pentru care a achitat taxa de poluare in anul 2008.
Verificând actele depuse de catre reclamant in dovedirea actiunii, acte aflate 14-15 dosar fond rezulta ca reclamantul a cumparat autovehiculul de la SC RMB Inter Auto SRL (reprezentanța Mercedes-Benz din C. -Napoca), acesta fiind un autovehicul nou fabricat in acelasi an 2008.
Problema care se ridica in speta este aceea de a stabili daca achitarea taxei de poluare pentru un autovehicul nou este sau nu contrara dreptului Uniunii Europene respectiv contrara art. 110 TFUE.
O prima precizare care se impune in speta este aceea ca in prezent compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art.
110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:
Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Asa cum rezulta din cele mai sus mentionate aceste hotarari vizeaza doar masinile de ocazie nu si masinile noi .Ca atare aceste hotarari nu pot fi avute in vedere pentru a statua ca si pentru autovehiculele noi taxa de poluare este contrara dreptului UE.
Din analiza prevederilor OUG 50/2008 in vigoare la data achitarii prezentei taxe de poluare rezulta ca pentru autovehiculele noi taxa de poluare se achita indiferent de imprejurarea ca ele proveneau din alte state membre sau erau produse in Romania .
Rezulta asadar ca autovehiculele similare sau aflate in concurenta sunt supuse aceleiasi taxe de poluare indiferent daca provin de pe piata nationala sau din alt stat membru .Totodata taxa de poluare se calculeaza dupa aceleasi criterii pentru aceste autovehicule .
Concluzia care se impune este ca pentru aceste autovehicule taxa de poluare nu contravine art. 110 TFUE intrucit regimul acestei taxe de poluare nu este stabilit pentru aceste autovehicule noi astfel incit sa descurajeze punerea în circulație, în Romania, a unor vehicule noi cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule noi produse in piața națională.
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din Legea 554/2004 ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul și se modifica sentinta recurata in sensul respingerii cererii de chemare in judecata si a cererii de chemare in garantie .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C. - NAPOCA împotriva sentinței civile nr. 7139/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C. , pe care o modifică în întregime în sensul că respinge cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER
S. G.
Red.MD/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: R.Mornăilă