Sentința civilă nr. 5893/2013. Anulare act control taxe şi impozite

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr._ cod operator 4204

SENTINȚA CI VILĂ NR. 5893

Ședința publică din 21 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. F. A. - judecător

GREFIER: B. E.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S D P I.

T. S.,

cu sediul în B., str. I., nr. 16, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A. J. A F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M., S.

F. V. DE S.,

cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr. 15, jud. M. (pentru D. G. a F. P. M. și A. F. P. V. de S.

) și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

În baza H.G. nr. 520/_ privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare F. ă, instanța ia act de transmiterea calității procesuale a pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.

V. de S., către D. G. R. a F. P. C. N. prin A. J. a F. P. M., S. F. V. de S. .

În urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii în contencios de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus,

reclamanta S D P I. T. S.,

cu sediul în B., str. I., nr. 16, județul M.

, în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. N.

prin A.

J.

A F.

P.

M. , cu sediul în B. M., A. S.

nr.

2 A, jud. M.

, S.

F.

V.

DE S., cu sediul în V. de S., str. 22 D.

,

nr. 15, jud. M. (pentru D.

G. a F. P. M. și A.

F.

P. V. de S. ) și A.

F.

PENTRU M. , cu sediul în B.

, S.

I.

nr. 294, Corp A, sector 6, a solicitat să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 3153 din_ emisă de A. F. P. V. de S., precum și restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 8.783 lei cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia, și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, faptul că autovehiculul achiziționat provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Pentru înmatricularea acestuia în România s-a impus ca în prealabil să se plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr.9/2012 modificată prin O.U.G. nr. 1/2012.

Reclamanta consideră în esență că Legea nr. 9/2012 este contrară art.

110 din TFUE.

În probațiune s-au depus: decizia de calcul al taxei, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea acțiunii.

În baza H.G. nr. 520/_ privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare F. ă, instanța ia act de transmiterea calității procesuale a pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.

V. de S., către D. G. R. a F. P. C. N. prin A. J. a F. P. M., S. F. V. de S. .

Pronunțându-se cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe de timbru sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat.

Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Pentru termenul de judecată din 21 octombrie 2013 reclamanta S D P I.

T. S. fost citată cu mențiunea timbrării acțiunii cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, aceasta neconformându-se obligației de timbrare, motiv pentru care instanța, în considerarea dispozițiilor legale mai sus enunțate urmează să admită excepția invocată cu consecința anulării acțiunii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția

, invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată

acțiunea formulată de reclamanta S D P I. T.

S.,

cu sediul în B., str. I., nr. 16, județul M., în contradictoriu cu

pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A. J. A

F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M., S.

F. V. DE S.,

cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr. 15, jud. M. (pentru D. G. a F. P. M. și A. F. P. V. de S.

) și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 21 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. -F. A. B. E.

Red.S.-F.A./T.red.B.E.

19 noiembrie 2013/6 ex.

Dosar nr._ cod operator 4204

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția

, invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată

acțiunea formulată de reclamanta S D P I. T.

S.,

cu sediul în B., str. I., nr. 16, județul M., în contradictoriu cu

pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A. J. A

F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M., S.

F. V. DE S.,

cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr. 15, jud. M. (pentru D. G. a F. P. M. și A. F. P. V. de S.

) și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 21 octombrie 2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5893/2013. Anulare act control taxe şi impozite