Decizia civilă nr. 1708/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1708/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr. 7376 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul I. A. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de Apel Cluj nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 7376 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. A., în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a municipiului T. .

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1765 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății_ și până la restituirea integrală.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.

A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. T. suma de 1765 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății_ și până la restituirea integrală.

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 289,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 289, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. T. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F.

P. T., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul diminuării cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într- un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuziv și este

însușit de Curte.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Fiind în culpă procesuală recurenta va fi obligată să plătească intimatului I. A. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr. 7376 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului I. A. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

DP A. I. A. C. I.

GREFIER

M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: A.F.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1708/2013. Anulare act control taxe şi impozite