Decizia civilă nr. 2099/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2099/2013

Ședința publică de la 15 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G. -A. N. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. DEJ împotriva sentinței civile nr.5870 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații SC C. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art.

1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5870 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a admis acțiunea reclamantei SC C. S. în contradictoriu cu pârâta A.F.P.Dej și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2589 lei cu titlu de taxă poluare nedatorată precum și dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ data plății și până la data restituirii efective a sumei sus indicate; s-a admis cererea de chemare în garanție AFM și în consecință, a fost oblgiată aceasta din urmă la plata în favoarea pârâtei a sumeo de 2589 lei încasată cu titlu de taxă de poluare plus dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la restituirii efective a sumei; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprez.onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Dej

calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F.

P. DEJ

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul repingerii cererii de acordare a cheltuielilor judiciare și în subsidiar de reducere a cuantumului acestora.

În motivarea recursului, recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor art. 274 C.proc.civ.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata este nefondat in ce priveste obligatia de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei achitata in speta si de restituirea efectiva a acesteia. Cheltuielile de judecată trebuie să acopere, pentru cel care a câștigat în totul și în exclusivitate procesul, toate sumele avansate în vederea realizării judecății.

Dreptul la restituirea taxei pentru emisii poluante este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul Uniunii Europene. In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa reclamantului . Prin urmare, este just și echitabil ca partea care cade în pretenții să poată fi obligată doar la plata acelor cheltuieli de judecată care se află într-un raport strâns și necesar cu judecarea pricinii, această interpretare fiind singura în măsură să răspundă exigențelor răspunderii civile delictuale pe care se fundamentează acest tip de răspundere procesuală. Curtea apreciază că suma acordată de prima instanță reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului procesual ce i s-a cauzat titularului cererii.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. DEJ împotriva sentinței civile nr.5870 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

S.

AL H. M.

B.

G.

A. N. A.

B.

red.S.Al H./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2099/2013. Anulare act control taxe şi impozite