Decizia civilă nr. 3184/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3184
Ședința publică din data de 14 martie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. AL H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: G. A. N.
GREFIER: C. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F.
P. B. -N. în nume propriu și pentru A. F. P. S. I BĂI
împotriva sentinței civile nr. 898 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul C. I. P., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr.57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.898 din_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului cu privire la petitul de restituire a taxei pe poluare.
A fost admisă excepția inadmisibilității cu privire la petitul de anulare a fișei de calcul din_ emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N. și, în consecință, respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și ulterior extinsă de reclamantul
C. I. P., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N.
, și A. F. P. S. -Băi.
A fost obligată pârâta A. F. P. S. -Băi să restituie reclamantului suma de 4.486 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.
A fost respinsă cererea de anulare a refuzului de restituire materializat în adresa nr. 3451 din_ emisă de pârâta A. F. P. S. -Băi.
A fost obligată pârâta A. F. P. S. -Băi să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată împotriva A.
F. pentru M., și s-a dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei A. F. P. S. -Băi suma de 4.486 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii a reținut că reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ considerându-se vătămat prin refuzul de a i se restitui taxa cu privire la care consideră că a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 TCE, sens în care cererea sa de restituire a taxei pe poluare se analizează prin prisma prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din C.pr.fiscală.
Prin urmare, în ceea ce privește contestarea acestui refuz și cererea de restituire nu poate fi reținută, ca fiind de neprimire, lipsa parcurgerii procedurii administrative, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ipoteză legală care permite acestuia să se adreseze direct instanței de judecată, sens în care urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității în ceea ce privește petitul de restituire a taxei.
De altfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, acțiunea judiciară având acest obiect nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește însă petitul de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare, excepția inadmisibilității este dată câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative reglementată de prevederile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, obligatoriu de a fi urmată în cazul contestării unui act administrativ fiscal, cum este cazul celui mai sus menționat, sens în care, în aceste limite s-a admis excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii, ca inadmisibil, a acestui capăt de cerere.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a unui autovehicul, reclamantul a solicitat pârâtei, A.
F. P. S. i Băi calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. B. -N. în nume propriu și pentru A. F. P. S. I BĂI,
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în
sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire..
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea
lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B. -
N. în nume propriu și pentru A. F. P. S. I BĂI împotriva sentinței civile nr. 898 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. AL H. M. B. G. A. N.
GREFIER
C. C.
Red.M.B../S.M.D./2 ex./27.032013/Jud.fond.A. M.
