Decizia civilă nr. 228/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 228/2013

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. H.

Judecător D. M. Judecător F. T.

Grefier D. Ț.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. B. -N., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P.

S. -B., împotriva sentinței civile nr. 518 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul intimat T.

N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 518 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.

, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B. -N. în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor solicitate de reclamant și în consecință a fost respins, acest capăt de cerere față de pârâtă.

S-a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârâte cu privire la capătul de cerere vizând anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare și în consecință a fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

S-a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta A.

F. P. S. -B. cu privire la capătul de cerere vizând restituirea taxei pe poluare și a dobânzii, ca neîntemeiată.

S-a admis, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul

T. N., împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A.

  1. P. S. -B. și, în consecință:

    • au fost anulate dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 258/2011 emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N. ;

    • pârâta A. F. P. S. -B. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2.671 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare;

    • s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii de la data plății taxei pe poluare până la data restituirii efective.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 343,60 lei.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

P. S. -B. împotriva chematei în garanție A. F. Pentru M. și în consecință:

- chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2.671 lei, cu titlu de taxă pe poluare și cheltuieli de judecată în cuantum de 343,60 lei.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Examinând, cu prioritate conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă,

excepțiile invocate

, tribunalul a constatat că excepția lipsei procedurii prealabile

este întemeiată cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 15889/_ și în consecință a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, deoarece reclamantul nu a contestat acest act administrativ-fiscal în termen de 30 de zile de la data comunicării, termen prevăzut sub sancțiunea decăderii, conform dispozițiilor art. 205 raportat la art. 207 din Codul de procedură fiscală.

Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile vizând celelalte capete de cerere, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, motiv pentru a fost respins.

Astfel, interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție. Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementarii, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille impotriva Licchtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanță de judecată.

Totuși atribuțiile și garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).

În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care reclamantul nu a demonstrat că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă, având în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/_ , publicată în Monitorul Oficial nr. 1/_, în soluționarea recursului în interesul legii, statuând că procedura de contestare prev. la art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din același cod, întrucât "în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr._ pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată. Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul ….

În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită";.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N.,

tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare și a dobânzii legale, astfel că a fost admisă, cu motivarea că aceasta nu a fost cea care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, taxa fiind percepută de pârâta A. F.

P. și în consecință a respins aceste capete de cerere față de pârâtă.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la Trezoreria S. -B. suma de 2671 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS6 nr. 0774803 din_ .

Prin cererea adresată D. B. N. reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, ca fiind contrară reglementărilor, însă cu adresa nr. 258 din_ emisă de D. B. N. i-a fost comunicat refuzul la cererea acestuia de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. B. -N., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P.

S. -B., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond constatarea acțiunii ca inadmisibilă și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C. pr. civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie

2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.

F. pentru M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. B.

-N., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. S. -B., împotriva sentinței civile nr. 518 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Ianuarie 2013.

Președinte,

M. H.

Judecător,

D. M.

Judecător,

F. T.

Grefier,

D. Ț.

Red.D.M./dact.V.R.

2 ex./_

Jud.fond: B. Lăcrămioara T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 228/2013. Anulare act control taxe şi impozite