Decizia civilă nr. 2316/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2316/2013
Ședința publică din data de 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea revizuirii declarată de reclamantul B. I. împotriva sentinței deciziei civile nr. 8275 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu pârâții A. F. P. A M.
B., SC OMV P. SA, D. G. A F. P. A J. B. -N., A.
N. DE A. F. B. și A.N.A.F- D. G. A A. A M. C.
, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - restituire impozit reținut pe sume compensatorii..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-pârâtă SC OMV P. SA prin avocat Moroșan N., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 8 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă SC OMV P. SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare (șapte exemplare), iar la data de_ și respectiv_ intimatele-pârâte D. G. a F. P. B. -N. și
A. N. de A. F. au formulat întâmpinări.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantei intimatei-pârâte un exemplar depus de
D. G. a F. P. B. -N. și nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, cu precizarea ca în pledoaria sa să indice dacă prezenta cale de atac, aleasă de către reclamant, este admisibilă în lumina prevederilor art. 322 C.pr.civ.
Reprezentanta intimatei-pârâte solicită respingerea cererii de revizuire, fiind inadmisibilă raportat la prevederile art. 322 C.pr.civ. prin motivele de revizuire de invocă prevederile art. 322 pct. 2 și 7 C.pr.civ., care însă nu sunt incidente în speță. Punctul 7 al textului de lege se referă la hotărâri diferite prinunțate de instanțe diferite sau de aceeași instanță pentru pricini între aceleași părți, având aceeași calitate și cu același obiect. Ori în speță, deși s-au pronunțat mai multe hotărâri cu soluții distincte, acestea au fost pronunțate în dosare diferite, părțile având calitate diferită.
Mai mult, hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul cauzei și ca atare se impune respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Totodată solicită obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor pe care le depune la dosar.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă 8275/_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj
, a fost admis recursul declarat de A. N. DE A.
F. - D. G. A. F. A M. C. B., împotriva sentinței civile nr. 482 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
-N. care a fost modificată în parte în sensul că a fost admisă excepția inadmisibilității și respinsă acțiunea ca inadmisibilă, fiind înlăturată obligarea A.
N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B. la cheltuieli de judecată de reclamantul B. I. .Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Reclamantul a chemat în judecată A. N. de A. F., D.
G. a F. P. B., A. F. P. B. solicitând obligarea la restituirea impozitului reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA a cărui salariat a fost pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, precum și în subsidiar, obligarea pârâtei SC P. SA la restituire impozitului reținut și plătit de către aceasta către pârâta de rd.1. Această cerere de chemare în judecată nu a fost calificată de către instanța de fond în conformitate cu art.129 C.proc.civ. deoarece era necesar a se verifica dacă se dorește urmarea unei proceduri judiciare fiscale așa cum la prima vedere apare petitul principal sau a unui litigiu de muncă așa cum este formulat petitul subsidiar.
Este de remarcat că și instanța competentă în materia conflictelor de muncă poate să examineze ca o chestiune prejudicială aplicarea normelor fiscale atunci când acțiunea sa vizează drepturile salariale întrucât în cazul de față ceea ce se urmărește este să fie restituit venitul apreciat a fi reținut nelegal prin stopaj la sursă, virat către organul fiscal, din sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii în baza contractului colectiv de muncă, ca urmare a concedierii colective efectuate de SC OMV P. SA.
Cabinetul de avocatură a formulat o cerere colectivă către D.G.F.P. B. -
N. în care a solicitat și în numele reclamantului o copie de pe fișele fiscale întocmite de OMV P. SA pentru anii 2006-2007 precum și solicitarea de restituire a impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute pentru sumele compensatorii în urma disponibilizării colective, sume care nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Această cerere de restituire a fost formulată la data de 5 mai 2010, iar prin adresa 3410/10 din_ A.F.P. B. a răspuns societății de avocatură menționând că în calitate de angajat nu a depus declarații și nu a efectuat plăți la A.F.P. B. și în consecință, trebuie să se adrese societății a cărui angajat a fost, iar această societate este în administrarea DGAMC din cadrul ANAF.
După această adresă, reclamantul considerând că a urmat procedura administrativ fiscală, a formulat acțiune calificată de prima instanță ca fiind o acțiune în contencios fiscal.
În cazul de față, OMV P. SA a făcut aplicarea art. 55 alin.1 lit. k) din Codul fiscal operând reținerea la sursă a contribuțiilor de asigurări sociale din plățile compensatorii datorate angajaților ca urmare a concedierii colective și a
virat aceste sume Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul ANAF. Raportat la prev.art.57 C. fiscal, reclamantul poate fi calificat ca și contribuabil, iar SC OMV P. SA ca și plătitor, iar raportul de drept material fiscal are loc între angajatorul care are obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată la termenele legale impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă, conform art.22 alin.1 lit. e) C.proc. fiscală, și organul fiscal competent.
În cazul de față, o cerere de restituire efectuată potrivit art.117 alin.1 lit. d) C.proc.fiscală, se face de către debitor iar debitorul conform art.25 alin.1 teza a II-a este acea persoană care potrivit legii are obligația corelativă de plată a acestor drepturi, respectiv contribuabilul. Și plătitorul are dreptul la restituirea sumei plătite fără temei legal, însă în conformitate cu art.21 alin.4 C.proc.fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 9 C.pr.fisc. ( în forma inițială art. 112 alin. 7) procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În aplicarea acestui temei legal, Ministerul Finanțelor Publice a adoptat Ordinul nr. 1.899 din 22 decembrie 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 5 ianuarie 2005.
Acest ordin prevede că pentru sumele de restituit conform prevederilor art.
112 din Codul de Procedură fiscală (actual art. 117) este necesar să se formuleze o cerere de restituire depusă de contribuabil în interiorul termenului de prescripție, cerere care urmează să fie soluționată de autoritatea fiscală competentă în termen de 45 de zile printr-o decizie de restituire, indiferent de soluția adoptată.
Decizia de restituire constituie act administrativ fiscal conform art. 41 C.pr.fisc. cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.
Decizia de restituire adoptată de organul fiscal la cererea de restituire sau inexistența unei atari decizii poate fi contestată în prealabil conform procedurii prevăzute la art. 205 alin. 1 și 2 C.pr.fisc.
Conform acestor norme legale, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Așa fiind, prealabil sesizării instanței de contencios administrativ fiscal este obligatorie contestarea actului administrativ fiscal ori inexistența acestuia pe calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C.pr.fisc. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc.
În acest context, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a ÎCCJ s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C.pr.fisc. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de Plenul judecătorilor
Secției de Contencios Administrativ și fiscal a ÎCCJ la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a ÎCCJ, precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale).
Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de Titlul IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007).
În speță, Curtea observă că cererea de restituire nu a fost soluționată de organul fiscal, respectiv de A.F.P. B. -N. prin emiterea unui act administrativ fiscal, întrucât s-a apreciat că reclamantul trebuie să se adreseze angajatorului, iar cererea nu a fost trimisă DGAMC.
Curtea reține că prevederile art. 205 C. proc. fiscală, prevăd posibilitatea formulării contestației administrativ fiscale de către cel care se consideră lezat în drepturile sale, printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Doar în ipoteza formulării acestei contestații și a emiterii deciziei de soluționare a contestației procedura administrativ fiscală se consideră a fi parcursă, iar cel ce se consideră în continuare vătămat, are posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar împotriva deciziei finale. Cu alte cuvinte, prevederile legale stabilesc cadrul formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar dacă este atacată decizia emisă în contestația administrativ fiscală, care nu a fost formulată de către reclamant. Nu pot exista acțiuni în contencios fiscal fără ca obiectul acțiunii să fie decizia finală întrucât restituirea sumei este consecința anulării deciziei finale.
Chiar dacă organul fiscal nu finalizează contestația administrativ fiscală prin emiterea deciziei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 alin. 1 C.proc. fiscală, persoana vătămată nu are posibilitatea decât să formuleze o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea organului fiscal competent pentru a soluționa contestația și numai după emiterea deciziei finale, poate fi formulată acțiunea în contencios fiscal.
Din acest punct de vedere, în temeiul art. 218 alin. 2 C.pr.civ. în lipsa unei decizii de soluționare a contestației instanța de contencios fiscal nu poate fi sesizată legal, astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, constatându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității de către Tribunalul B.
-N. .
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul
B. I.
, solicitând admiterea prezentei cereri și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii recursului declarat de A. N. de A. F. împotriva sentinței civile pronunțată în dosar de Tribunalul B. -N. care să se caseze și să se trimită cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului B. -N., secția I civilă, completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă.
În motivarea cererii reclamantul susține că instanța de recurs, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art.218 C.pr.fisc.
Recurentul mai susține că instanța de recurs avea obligația de a verifica competența materială a instanței de fond în soluționarea cererii, cum de altfel, același complet de judecată a procedat în mai multe dosare ale Tribunalului B.
-N. .
Prin invocarea, din oficiu, a excepției inadmisibilității, consideră că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-a cerut și s-a dat mai mult decât s-a cerut, astfel că sunt întrunite dispozițiile art.322 pct. 2 C.pr.civ.
Mai mult prin soluționarea, de către același complet, în mod diferit a dosarelor având ca obiect aceleași pretenții și împotriva aceleiași pârâte, consideră că revizuientul a fost prejudiciat, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire și din acest punct de vedere.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 februarie 2003, S.C. OMV
P. S.A.
a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de ERMEI B. I. ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 273,75 lei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 februarie 2013 chemata în garanție D. G. a F. P. B. -N.
a solicitat respingerea cererii.
Analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cât privește analiza admisibilității cererii de revizuire, Curtea va reține că aceasta se pune atât din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 2 C.pr.civ. cât și în ceea ce privește motivul prevăzut la art. 322 pct. 7 C.pr.civ.
Preliminar, cu privire la acest ultim motiv de revizuire se reține că revizuientul nu a arătat clar, în fapt, care sunt hotărârile potrivnice date de instanțe în una și aceeași pricină. Acest motiv, are ca rațiune înlăturarea încălcării principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, caz în care hotărârile fiind imposibil a fi puse în executare datorită faptului că fiecare parte se poate prevala de hotărârea care îi este favorabilă iar deblocarea acestei situații nu se poate face decât pe calea mecanismului procesual al revizuirii cu consecința anulării ultimei hotărâri pronunțate.
Din această perspectivă, nici revizuientul și nici Curtea nu a identificat care sunt hotărârile susceptibile de examinare ori dacă decizia atacată se impune a fi anulată pentru că ar încălca puterea lucrului judecat dobândit de o hotărâre anterioară.
Împrejurarea că în cauze similare dar care formal nu îndeplinesc exigențele art. 166 C.pr.civ. s-au pronunțat soluții diferite în recurs nu pune problema existenței condițiilor de triplă identitate de părți, obiect și cauză pentru a fi în măsură se analizeze existența puterii de lucru judecat încălcată prin ultima decizie.
Din această perspectivă cererea de revizuire fundamentată pe art. 322 pct.
7 C.pr.civ. este inadmisibilă.
În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 322 pct. 2 C.pr.civ., Curtea constată că revizuientul nu a justificat îndeajuns care este lucrul necerut asupra căruia s-a pronunțat instanța extra petita.
Decizia atacată a pus problema analizei prioritare a excepției neregulatei învestirii a instanței de fond ca motiv de recurs de ordine publică invocat din oficiu conform art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 5 C.pr.civ. pornind de la premisa că în cadrul contenciosului fiscal cu care a fost sesizată instanța lipsește obiectul acestuia, respectiv decizia de soluționare a contestației conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc., mai precis lipsa parcurgerii procedurii prealabile prevăzute la art. 205 și urm. C.pr.fisc.
Or, această problemă de drept nu se poate încadra în ceea ce revizuire urmărește prin art. 322 pct. 2 C.pr.civ.
Mai mult, Curtea reține că ipotezele prevăzute la art. 322 pct. 2 C.pr.civ. vizează inadvertențe dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât.
Din această perspectivă, textul nu este aplicabil atunci când din cererea de revizuire se desprinde concluzia că revizuientul critică invocarea din oficiu și punerea în discuția contradictorie a părților a unei neregularități procedurale.
Dincolo de toate aceste considerații, revizuirea nu este admisibilă și raportat la obiectul acesteia, mai precis la condiția impusă de lege în partea
introductivă a art. 322 C.pr.civ., respectiv condiția ca hotărtârea instanței de recurs să evoce fondul.
Din cele ce precedă, se reține fără echivoc că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei dedus judecății ci a antamat cauza sub aspectul analizării unei excepții procedurale dirimante, reflectată într-un fine de neprimire.
Or, evocarea fondului presupune în contenciosul administrativ fiscal admiterea recursului, casarea în tot sau în parte a hotărârii atacate și rejudecarea fondului cauzei dedusă judecății, ceea ce în speță în mod evident nu este cazul.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Fiind găsit în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ. revizuientul va fi obligat să plătească intimatei SC OMV P. SA suma de 273,75 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca inadmisibilă revizuirea declarată de B. I. împotriva deciziei civile nr. 8275 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă revizuientul să plătească intimatei SC OMV PETORM SA suma de 273,75 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013
Președinte, M. H. | Judecător, D. M. | Judecător, F. T. |
Grefier, D. C. |
THRED./M.H./2 EX./_
JUD. RECURS: M. D., R. -R. D., L. U. JUD. FOND: MARICA A. PETRUȚA
