Decizia civilă nr. 2371/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2371/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G. -A. N.

G. C. P.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. A J. M. în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIEI F. P.

B. M. împotriva sentinței civile nr. 4.087 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. C.

A. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului B. C. A. .

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4.087 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-au respins excepțiile invocate de pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. .

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. C. A., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M., D. G. A F.

P. M. și A. F. PENTRU M. și în consecință, s-a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 38378/_ emisă de A. F. P. B.

M., iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 5546 lei - achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1294747/_ cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia, precum și să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.

Actul atacat, respectiv refuzul de restituire a taxei de poluare al pârâtelor

A. F. P. B. M. și D. G. a F. P. M. este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ.

Temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al pârâtelor de restituire a taxei în sensul art. 2 alin. 2 și art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, exceptat de la regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile, motiv pentru care instanța de fond a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A. F. P. B. M., prin decizia de calcul a taxei de poluare, a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 5546 lei - achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1294747/_ cu titlu de taxă de poluare.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.

În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.

Reclamantul-intimat B. C. A. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită

în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale.(f.12)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.

F. pentru M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în

circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

În privința dispoziției de obligare a recurentelor la plata dobânzii legale, Curtea reține că este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate sau de la cea a cererii de chemare în judecată.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Aceste considerente sunt valabile, de altfel, și în privința dispoziției privind acordarea cheltuielilor de judecată, culpa procesuală nefiind raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către recurentă în fața instanței de fond, modalitatea în care se vor desocoti instituțiile chemate în judecată ca pârâte depășind limitele în care reclamantul a învestit prima instanță.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 4.087 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M. B.

JUDECĂTOR,

G. -A. N.

G. ,

C. P.

Red.M.B./_

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond. S. -F. A. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2371/2013. Anulare act control taxe şi impozite