Sentința civilă nr. 779/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr.779

Ședința publică din 7 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. -

judecător

GREFIER: A. D. N.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta G.

M. M., domiciliată în comuna Dumbrăvița, sat C., nr. 207, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.

  1. B. M., A. F. PENTRU M. având ca obiect contencios administrativ.

    Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, consemnată în încheierea de ședință de la acea dată - încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință - când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, în urma deliberării tribunalul pronunțând soluția de mai jos.

    T.

    Prin acțiunea formulată de reclamanta G. M. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. s-a solicitat:

    1. a se constata nelegalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 46515/_ emisă de pârâta A. F. P. B. M.

    2. a se dispune obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 813 lei achitată cu titlu de taxă de poluare (diferența dintre suma de 1.072 lei achitată și cea de 259 lei restituită)

    3. a se dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale conform OG nr. 9/2000 privind C.pr.fiscală de la data plății taxei (21 ianuarie 2011) și până la data restituirii integrale a sumei.

    4. a se dispune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că a achiziționat autoturismul marca SKODA, serie sașiu TM_ 30880055 pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 1.072 lei - taxă contrară normelor comunitare (art.90 par.1 din Tratatul U.E.), acestea au prioritate față de dreptul

național. S-a făcut trimitere la art. 148 din Constituție. Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepțiile lipsei procedurii prealabile și a inadmisibilității acțiunii cu motivarea că cuantumul și obligația plății taxei pe poluare au fost stabilite prin decizia de calcul a taxei pe poluare. Prin urmare, actul de impunere întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 din Codul de procedură fiscală. De aici și concluzia că soluționarea unui conflict în legătură cu decizia de calcul a taxei pe poluare este guvernată de normele procesuale fiscale care prevăd un termen procedural de 30 de zile pentru contestarea actului de impunere sub sancțiunea decăderii. Or, reclamanta nu a formulat contestație în termen de 30 de zile ceea ce echivalează cu lipsa procedurii prealabile și deci acțiunea este inadmisibilă.

Referitor la excepțiile invocate de pârâtă tribunalul reține că prin admiterea lor s-ar încălca art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de poluare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată.

Din probele de la dosar rezultă următoarele:

Reclamanta a achiziționat autoturismul obiect al acestei cauze.

Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat

membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

După aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.

Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de "infringement"; de către Comisia Europeană, la data de_, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, comisia consideră că prevederile legislației românești (conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre) ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.

Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, comisia a motivat declanșarea procedurii infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar, pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

În urma analizei conținutului hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (cauza Tatu) referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 în versiunea inițială cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate directă și obligatorie în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ .

De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială

O.U.G. nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009 se constată că hotărârea pronunțată în cauza Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior, cât și după data de_ .

Întrucât însă reclamanta nu a făcut dovada faptului că autoturismul provine dintr-un stat membru al U.E., nedepunând contractele de vânzare-

cumpărare încheiate până la proprietarul din străinătate și cartea de identitate din străinătate deși i s-a făcut adresă în acest sens, acțiunea urmează a-i fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile formulate de pârâta D. G. a F. P. M.

.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. M. M., domiciliată

în comuna Dumbrăvița, sat C., nr. 207, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A și A.

F. PENTRU M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 7 februarie 2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

C. B.

A.

D. N.

Red.C.B./T.red.A.N.D.

_ /2 ex.

Tribunalul Maramureș Cod operator 4204 Dosar nr._ MINUTĂ

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile formulate de pârâta D. G. a F. P. M.

.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. M. M., domiciliată

în comuna Dumbrăvița, sat C., nr. 207, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A și A.

F. PENTRU M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 7 februarie 2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 779/2013. Anulare act control taxe şi impozite