Decizia civilă nr. 272/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA NR. 272/R/2013
Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. -M. V. JUDECĂTOR: SS JUDECĂTOR: A. -L. I. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul de contencios administrativ și fiscal promovat de recurentul M. C. -N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ împotriva sentinței civile nr. 11536/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimata O. B. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
T. ul urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242 (2) C.pr.civ.
Apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, tribunalul va reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de față,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin sentința civilă nr. 11536/_ a Judecătoriei C. -N., a fost admisă plângerea formulată de petenta ABD TRANS SRL în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, dispunându-se anularea procesului-verbal de contravenție nr. 1202 încheiat de intimat la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională formulată la data de_, petenta SC ABD TRANS SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ C. înlocuirea sancțiunii amenzii dispuse prin procesul verbal nr. 1202 încheiat de intimat la data de _
cu avertisment. În motivarea plângerii, aceasta a arătat că punctul de lucru a fost deschis cu 2 zile înainte de constatarea faptei și că nu a știut că nu avea dreptul să pună panoul publicitar pe domeniul public. Instanța de fond a constatat, în baza art. 17 din OG 2/2001, că procesul verbal este lovit de nulitate absolută pentru lipsa datei, astfel că nu poate produce efecte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Mun.C. -N., solicitând menținerea procesului-verbal de contravenție, care a fost încheiat legal și temeinic, cu respectarea cerințelor legale în materie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține faptul că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției 1202 încheiat de intimat la data de_, a fost sancționată petenta SC ABD TRANS SRL cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de art. 3, pct. 4 din HCL 150/2009.
Referitor la susținerea instanței de fond cu privire la faptul că la întocmirea procesului-verbal, la rubrica datei încheierii procesului-verbal, agentul constatator a consemnat date de_, iar în antetul procesului-verbal a precizat că acesta a fost emis la data de_, rezultă clar că dintr-o eroare agentul constatator a trecut cele două date diferite pe procesul-verbal. Instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că procesul-verbal nu putea fi încheiat la data de_, deoarece controlul la societatea respectivă a fost efectuat la data de _
. Mai mult, prin plângerea contravențională, petenta nu a contestat nelegalitatea procesului-verbal datorită menționării în mod greșit a datei procesului-verbal de contravenție.
În cauză, motivul pentru care instanța de recurs apreciază această cale de atac ca fiind fondată se referă la temeinicie. Concret, în art.21 al.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă. Ori tocmai aceste elemente conduc instanța de recurs la concluzia că sancțiunea aplicată de către prima instanță, cea de 1.000 lei, este mult prea aspră și se impune reducerea ei, la o valoare care să conducă la conștientizarea contravenientei asupra comportamentului ei social și la împiedicarea comiterii de noi contravenții pe viitor.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul M. C. -N. - Direcția Poliția Locală împotriva sentinței civile nr. 11536 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va admite în parte plângerea, va dispune reducerea sancțiunii amenzii contravenționale de la 1000 lei la 500 lei, aplicată prin procesul-verbal nr. 1202/_ .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
2
Admite recursul declarat de recurentul M. C. -N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C. -N., str. Moților, nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 11536 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că admite în parte plângerea, dispune reducerea sancțiunii amenzii contravenționale de la 1000 lei la 500 lei, aplicată prin procesul-verbal nr. 1202/_ .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de _
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, | |||
R. | -M. V. | S. | S. | A. Lăcrămioara I. |
GREFIER,
D. B.
Red. 2 ex./A.L.I..D.M. _
Judecător fond: P. a V. P.
3