Decizia civilă nr. 2900/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2900/2013
Ședința publică de la 7 martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier D. Ț.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul F. A. -J. împotriva sentinței civile nr. 3682 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A C.
N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras în dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului-reclamant, av. Magyar Sandor, cu delelgație la dosar, lipsă fiind celelalte părți litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recurentul a achitat o taxa judiciară de timbru pentru recurs în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, aspect față de care se constată că recursul nu este legal timbrat, recurentul trebuind să achite o diferență de taxă judiciară de timbru în valoare de 15,5 lei.
Reprezentantul recurentului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în valoare de 16 lei, conform chitanței ZIG212121810004 aflată la fila 29 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Întrebat fiind, raportat la înscrisul de la fila 18 a dosarului de fond, din care reiese că autoritatea fiscală care a încasat taxa de poluare este A. F.
P. Șimleu Silvaniei, reprezentantul recurentului-reclamant F. A. arată că, potrivit răspunsului la adresa formulată către A. F. P. a orașului Șimleu Silvaniei, a cărei copie o depune la dosar, organul fiscal competent să calculeze taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule aparținând persoanelor fizice este organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul persoana fizică, respectiv A. F. P. a comunei N., cum se arată în cuprinsul adresei.
În susținerea acestei teze reprezentantul recurentului depune, cu titlu de practică judiciară, Decizia nr. 483/CA/2013 - R pronunțată de Curtea de A. Oradea în dosarul nr. 4493/111/CA/2011-R, invocând totodată dispozițiile
Deciziei nr. 24/2011, în interesul legii, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de_ în sensul admiterii acțiunilor prin care se solicită restituirea taxei de poluare chiar și în situația în care contestația prealabilă a deciziei de calcul întocmite de către organul fiscal, lipsește.
Reprezentantul recurentului-reclamant F. A. J. arată că nu mai are cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat și alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului și restituirea taxei de poluare în valoare de 3419 lei, actualizată cu dobânda legală calculată până la data plății efective a sumei, precum și restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 43 lei.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3682 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. N. și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul F. A. -J., pentru obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3419 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă legală.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru M., formulată de pârâtă.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a C. N. .
Soluționând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
A. F. P. a C. N., conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Întrucât reclamantul este acel care declanșează procedura juridică, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în art.112 Cod procedură civilă și se coroborează cu art.1169 Cod civil.
În speță, reclamantul a achitat suma de 3419 lei, cu titlul de taxa de poluare, la Trezoreria din cadrul Administrației F. P. a Orașului Șimleu- Silvaniei, conform chitanței seria TS6 nr.1782470/_ .
Prin urmare, reclamantul nu a dovedit existența raportului juridic care să oblige pârâta A. F. P. a C. N., la restituirea sumei de 3419 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a C. N. și a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul F. A. -J. pentru obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3419 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală.
Intrucât pârâta A. F. P. a C. N. nu a căzut în pretențiuni, cererea sa de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.
- M. M. lui a fost respinsă.
Întrucât nu s-a dovedit culpa procesuală a pârâtei, văzând dispozițiile art.274 Cod procedură civila, s-a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. A. -J., solicitând modificarea sentinței civile atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
În motivare recurentul a arătat că prima instanță în mod eronat a respins acțiunea, admițând excepția A. F. P. N. invocând calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Menționează că decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule cu nr. de înregistrare 3268 din data de_ este emisă și calculată de către pârâta
A. F. P. N., deci are calitate procesuală fiind organul emitent de decizie de calcul însă taxa se plătește la Trezoreria Șimleu Silvaniei, însă nu se poate chema în judecată A. F. P. Șimleu Silvaniei că nu este organ emitent nici nu s-a plătit la casieria sa.
Recurentul invocă decizia nr. 24 în dosar nr. 9/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție din_ în interesul legii care stabilește o practică unitară în toate instanțele din țară în sensul admiterii acțiunilor de restituire a taxelor de poluare chiar dacă reclamanții nu au depus contestație la decizia de calcul a finanțelor, astfel motivul principal care unele instanțe respingeau cererile de restituire a taxei de poluare pot fi admise și fără a exista o contestație prealabile a
F. .
Procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din C.pr.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 din același cod obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din C.pr.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Principala problemă drept și care face și obiectul criticii deduse de recurent este aceea a stabili care este cadrul procesual în cadrul litigiului ce are ca obiect restituirea taxei pe poluare plătită de contribuabil conform OUG nr. 50/2008.
Conform art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 taxa pe poluare se calculează de autoritatea fiscală competentă și conform al. 4 această taxă se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. .
Obiectul acțiunii de contencios fiscal dedusă judecății este constituit din cererea de restituire a taxei plătită cu chitanța seria TS6 nr. 1782470 din_, dobândă legală și cheltuieli de judecată.
Chitanța în temeiul căreia se solicită restituirea sumei este emisă de Trezoreria Statutului prin structura sa teritorială Trezoreria Șimleu Silvaniei (f. 18 dos. fond).
Raportat la obiectul acțiunii introductive și la Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ pronunțată de completul prevăzut de lege pentru recursul în interesul legii, în mod corect instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale a pârâtului A. F. P. a comunei N. .
Și este așa, deoarece această din urmă unitate fiscală doar a stabili taxa pe poluare prin Decizia de calcul nr. 3264/_ (f. 17 dos fond), act administrativ care nu a fost contestat în cauză.
Împrejurarea că în temeiul acestui act contribuabilul a efectuat plata în temeiul art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 nu conferă acesteia, în cadrul cererii
de restituire, calitate procesuală pasivă, căci eventuala restituire a sumei încasată nelegal nu urma să fie efectuată de această unitate fiscală.
Așa fiind, raportul juridic de drept fiscal pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare în temeiul chitanței mai sus arătate este legat cu A.
F. P. a orașului Șimleu Silvaniei din care face parte unitatea de trezorerie a statului care a încasat taxa.
Așa fiind, Curtea reține că sentința este legală și temeinică, nu este dat motivul de recurs arătat de recurent, sens în care în temeiul celor ce precedă, coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat și cu art. 304 pct. 9 și art. 3041și art. 312 C.pr.civ. de la 1865 rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, se va respinge recursul ca nefondat cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul F. A. -J. împotriva sentinței civile nr. 3682 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
L. U. | M. | D. | R. -R. D. |
GREFIER,
D. Ț.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. P. A. R.