Decizia civilă nr. 3216/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 3216/2013
Ședința publică din 14 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE | S. | AL H. | |
JUDECĂTOR | M. | B. | |
JUDECĂTOR | G. | -A. | N. |
G. | C. | C. |
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. și de către reclamantul N. R. A. împotriva sentinței civile nr. 3456/_ și a sentinței civile nr. 2777/_, ambele pronunțate în dosar nr._ al T. ui M., privind și pe I. prefectului M.
S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâta este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Recursul formulat de reclamant este legal timbrat.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de C. a Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ reclamantul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3456/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M.,
s-a respins cererea reclamantului N. R. A., de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de A. F. P. V. de S. .
S-a admis acțiunea promovată de reclamantul N. R. A., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C., Î. A V. și în consecință:
A fost obligată pârâta I.
P.
M. - S. P. C. R.
P.
de C. Î. a V.
să înmatriculeze autovehiculul marca
AUDI tip 8E/LBRBF1/A4, serie șasiu WAUZZZ8E56A175409, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul/a a solicitat înmatricularea autoturismului proprietatea sa fără plata taxei de poluare și procedând la analizarea actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, T. a reținut că acesta încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Prin sentința civilă nr. 4718/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M.,
s-a admis cererea formulată de petentul N. R. A. și în consecință:
S-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3456/_ în sensul că s-a respins cererea reclamantului N. R. A. de obligare a pârâtelor la cheltuieli de judecată.
Examinând cererea petentului
prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința nr. 3456 din_ pronunțată în dosarul nr._ instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate și justificate cu actele doveditoare depuse la dosar.
În acest sens instanța a admis cererea de completare a dispozitivului formulată, potrivit art.281 ind.2 alin.2 Cod procedură civilă și a completat dispozitivul sentinței în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtelor la cheltuieli de judecată apreciind că lipsește culpa procesuală a acestora întrucât prin întâmpinarea formulată au lăsat la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Împotriva sentinței nr. 3456/2012 a T. ui M. a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A.
P. V. de S.,
prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.
In privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE, atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română, ci la cea comunitară.
ține că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ
Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul Fondului pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În privința dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată
, se consideră că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul a solicitat obligarea A.F.P. la plata dobânzii legale conf. art. 124 C.pr.fiscală, iar instanța în mod greșit a acordat dobânda legală conf. O.U.G. nr.9/2000.
Împotriva sentinței nr. 4718/_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._
a declarat recurs reclamantul N. R. A.,
solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței nr. 4718/2012 a
ui M., în sensul admiterii cererii înregistrate de reclamant în temeiul art. 2811C.pr.civ., și în consecință, să se dispună acordarea de cheltuieli de judecată.
În motivare este criticată soluția instanței de fond, arătându-se că pârâtele au calitate procesuală pasivă, acestea respingând cererea de înmatriculare a autovehiculului fără plata în prealabil a taxei de poluare.
Faptul că pârâtele au lăsat la aprecierea instanței soluția nu poate conduce la privarea reclamantului de dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată cu prezentul proces, drept pe care legea îl acordă părții care are câștig de cauză.
În cauză, a depus concluzii scrise reclamantul,
prin care a solicitat admiterea recursului propriu și respingerea recursului formulat de pârâta D.
G. a F. P. .
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul formulat de catre N. R. A. curtea observa ca acest recurs nu vizeaza solutia adoptata cu privire la fondul raportului litigios dedus judecatii (obligare la inmatriculare fara plata taxei de poluare)
- raport juridic transat prin sentinta civilă nr. 3456/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. . Recursul vizeaza cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, cerere transata urmare a completarii dispozitivului sentintei civile nr. 3456/_ prin sentința civilă nr. 4718/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., sentinta prin caRE s-a admis cererea formulată de petentul N. R. A. și în consecință s-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3456/_ în sensul că s-a respins cererea reclamantului N. R. A. de obligare a pârâtelor la cheltuieli de judecată.
Curtea examinand acest recurs observa ca intimata I. P. M.
S. P. C. R. P. DE C., Î. A V. a cazut in
pretentii urmare a admiterii actiunii reclamantului recurent prin sentinta civila nr. 3456/_, sentinta pe care nu a inteles sa o recureze si care a intrat in puterea lucurului judecat. Ori prin admiterea actiunii parata I.
P. M. - S. P. C. R. P. DE C., Î. A V. a cazut in pretentii potrivit art 274 cod pr civ urmand a fi obligata la plata cheltuielilor de judecata suportate de catre reclamantul recurent.
Nu poate fi retinut argumentul primei instante ca parata I. P.
M. - S. P. C. R. P. DE C., Î. A V. a lasat la aprecierea instantei solutionarea cauzei si in acest fel nu ar avea culpa procesuala. Conduita paratei este in mod indubitabil culpabila, refuzul de inmatriculare fara plata taxei de poluare fiind evident, rezultand inclusiv
din cuprinsul intampinarii depusa la fond, intampinare in care sustine ca nu se poate inmatricula autovehicului decat dupa plata taxei de poluare, ori prin solutia adoptata de prima instanta aceasta sustinere a fost cu totul contrazisa.
În temeiul art.274 al 1 si 3 C.pr.civ. instanța va obliga intimata parata
I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C., Î. A V. să achite recurentului reclamant suma de 500 lei reprezentand cheltuieli de judecata partiale in prima instanta. Curtea observa caracterul repetitiv al acestui gen de cauza, caracter care reduce foarte mult din prestatia efectiv acordata de catre aparator. De asemenea existenta unei jurisprudente statornice - diminueaza miza litigiului, indiferent de valoarea taxei de poluare, recuperarea acesteia fiind in primul rand o chestiune de timp si nicidecum o incertitudine juridica. F. a de aceste consideratii si observand ca aparatorul partii are mai multe astfel de litigii, imprejurare care la randul sau reduce prestatia efectiv acordata de aparator, curtea apreciaza ca suma de 500 lei este acoperitoare pentru costurile aferente judecatii in prima instanta .
Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C.pr.civ. să admită recursul reclamantului, să schimbe în parte sentinței nr. 4718/2012, în sensul obligării pârâtei I. P. M. - S. P. C. R. P. de C.
, Î. a V. la plata către reclamant a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în fond.
Analizând recursul formulat de D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. de S., Curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție de admisibilitate a oricărei cereri de chemare în judecată, indiferent de natura juridică a cauzei. Interesul trebuie să fie justificat de către reclamant și menținut pe tot parcursul judiciar al cauzei, indiferent de faza procesuală a litigiului.
În speță, reclamantul nu a achitat suma cu titlu de taxă de poluare stabilita prin decizia de calcul a taxei de poluare emise de AFP V. DE S. . Reclamantul recurent a solicitat Instituției P. M. - S. P. C.
R. P. de C., Î. a V. inmatricularea autovehiculul marca AUDI tip 8E/LBRBF1/A4, serie șasiu WAUZZZ8E56A175409, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 3456/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-a respins cererea reclamantului N. R. A., de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de A. F. P. V. de S. . S-a admis acțiunea promovată de reclamantul N. R. A., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C., Î. A V. și în consecință a fost obligată pârâta I.
P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca AUDI tip 8E/LBRBF1/A4, serie șasiu WAUZZZ8E56A175409, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare parata AFP V. DE S. a obtinut o solutie favorabila in prima instanta prin respingerea actiunii reclamantului. Ori atacarea acestei hotarari, favorabile recurentei este lipsita de interes, neexistand un folos practic ce ar putea fi tras din admiterea caii de atac.
În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. G. a F.
P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. de S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către reclamantul N. R. A. împotriva sentinței civile nr. 4718 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta I. P.
M. - S. P. C. R. P. de C., Î. a V. să plătească reclamantului N. R. A. suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în fond.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F.
P. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 3456 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||||
S. | AL H. M. | B. | G. | -A. N. C. | C. |
Red.GAN/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: S.O.