Decizia civilă nr. 330/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 330/2013
Ședința publică din 15 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR D. E. L.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurent petentul C. G. împotriva sentinței civile nr. 9763/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata C. SA - C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr. 202/2010, în conformitate cu art. 159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Se reține prim termen în recursul declarat de recurent petentul C. G. împotriva sentinței civile nr. 9763/_, recursul este declarat în termen, motivat și comunicat. De asemenea, constată că recursul este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că la_ intimata a depus la dosar întâmpinare, 2 exemplare.
Tribunalul, față de actele existente la dosar și de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține recursul în pronunțare.
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 9763/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a admis excepția tardivității invocată din oficiu și pe cale de consecință :
S-a respins ca tardivă plângerea contravențională formulată de petentul C. G., împotriva procesului-verbal de contravenție seria R11 nr. 0459534 din_, în contradictoriu cu intimatul C. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța a constatat că plângerea contravențională a fost formulată peste termenul legal de 15 zile în interiorul căruia putea fi promovată, așa cum prevăd dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, dovada comunicării fiind făcută prin înscrisul proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare prin afișare la domiciliul petentului, înscris depus de intimat la fila 16 în dosarul instanței, ultima zi de depunere a plângerii fiind_, iar plângerea a fost înregistrată la_ (data poștei), motiv pentru care s-a respins plângerea ca fiind tardiv formulată, petentul nesolicitând repunerea în termenul de a formula plângere contravențională.
De altfel, acesta nici nu a menționat sau probat motivele ce l-au împiedicat să ia la cunoștință de procesul-verbal atacat în intervalul de după afișarea procesului-verbal la domiciliul său până la momentul formulării plângerii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul C. G., care a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, motivat de
faptul că în mod greșit instanța de fond a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată .
Termenul de luare la cunoștință în situația de față a curs de la data comunicării de către Direcția de Impozite și Taxe B., respectiv 28.05.20l2 când s-a adresat în scris și nicidecum de la data emiterii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria Rll nr. 0459534 încheiat la data de 05.l2.20ll de intimata Compania națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- C., pe care nu i l-a trimis acasă.
Prin întâmpinarea formulată C. - SA- C., (f.9-l0), a solicitat respingerea recursul formulat de recurentul C. CHEORGIIE, și pe cale de consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
In motivarea întâmpinării, arată că instanța de fond a respins plângerea contravențională și pe cale de consecință a dispus menținerea dispozițiilor procesului verbal de constatare a contravenție seria Rll nr. 0459534.
De asemenea mai arată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16-din O.G. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din O.G. 2/2001.
În speța dată, susținerile recurentului sunt nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
In baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petenta apare menționată ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2C02.
La data de:_ Locație: DN17 km85+380m; Localitatea: T. Bârgăului, jud BN, vehiculul eu nr. de înmatriculare_, aparținând GHEORCHE C., CNP: 1., adresa: Jud. B., mun. B., A. N. Nr. 4 Ap. 1, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de_ a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției seria Rll-nr. 0459534 de către Compania Națională de Autostrăzi și: Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C. .
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin S. ul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinieiei SIEGMCR, iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor. Direcția Regim. Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Autovehiculul recurentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovignieta.
Instanța a reținut că recurenta nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru data și vehiculul respectiv, astfel că în mod corect s-a reținut în sarcina sa fapta de a fi circulat fără rovnietă valabilă. Din prevederile art. 7 și art. I al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că .utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care. după caz. poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în formă electronică reprezintă colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare, dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura, și efecte înscrisului sub semnătură privată. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un
element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.
Semnătura electronica reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca si semnătura olografa, servind la identificarea semnatarului si atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate in procesul verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept celor reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate si temeinicie.
Nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.
Se realizează o confuzie între generarea unui înscris în formă electronică și materializarea pe suport de hârtie a acestor date și informații astfel generate.
De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. I din O.G. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.
Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în formă electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie. întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, palpabilă, pe suport de hârtie și destinat a fi citit cu ochiul liber.
Astfel, un înscris care are asociată o semnătura electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronica.
Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenției, care în formă electronică are atașată semnătura electronică a agentului constatator, să existe și semnătura olografa a acestuia.
Procesul verbal de contravenție este un înscris generat și semnat în forma electronica, cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai reține că legea privind semnătura electronică trebuie interpretata sistematic, art. 6 și art. 7 din acest act normative prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronică.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Potrivit prev.art.31 din O.G.nr.2/2001 "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia iar potrivit disp.art.103 alin.1 Cod proc.civilă. Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea nu dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința ei.";
Caracterul imperativ al celor două texte de lege obligă instanța să constate tardivitatea plângerii contravenționale dacă aceasta a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.
În prezenta cauză recurentul nu a invocat și nu a dovedit faptul că ar fi fost împiedicat în formularea plângerii contravenționale printr-o împrejurare mai presus de voința sa nici în prima instanță și nici în recurs.
Față de aceste considerente, în baza disp.art.3l2 alin.l C.pr.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. G. , domiciliat în B., A.
N. nr.4, bl G l0, sc A, jud.B., împotriva sentinței civile nr.9763 din 09.l0.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 6723/l90/2012.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l5 mai 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
I. P. | V. | C. | D. E. L. | L. | C. | A. |
Ch.V./VF.
2 ex./_ .Jud.fond: O. C. V.