Decizia civilă nr. 477/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 477/2013
Ședința publică din data de 26 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B.
GREFIER I. D. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent C. - C. împotriva sentinței civile nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat avocat B. A. L.
, lipsă fiind recurenta-intimată - C. - C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care . În procedura verificării competenței, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/200, raportat la art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
Instanța constată recursul la prim termen de judecată, formulat în termen, motivat și comunicat.
Reprezentantul intimatului depune concluzii scrise la dosar și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și dispune dezbaterea recursului pe fond.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală si temeinică a sentinței civile atacate, conform motivelor expuse în cuprinsul concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă ca fiind fondată plângerea contravențională formulată de către petentul B. M. R., în contradictoriu cu intimata C. SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. și, în consecință a fost anulat ca nelegal procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0411651, încheiat la data de_ de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. și sancțiunile aplicate în temeiul acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin actele constatatoare atacate în cauză s-a reținut în sarcina petentului că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale, fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este
prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului - verbal atacat, a constatat că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul - verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor - verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul
- verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată de agentul aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, instanța apreciază că faptele constatate de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil. Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr.
2/2001.
Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ";.
De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului";, dând așadar caracter administrativ proceselor - verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată";.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces - verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a admis ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0411651, încheiat la data de_, de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C.
ca fiind neîntemeiat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată să plătească petentului suma de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal recurenta C. - C. solicitând admiterea recuruslui, casarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în forma electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura și efectele înscrisului sub semnătură privată. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un element independent înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe proprie răspundere.
Nici o dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice. De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 al. 1 din OG nr. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau după caz se va comunica, în copie contravenientului.
Ca argument suplimentar, chiar dacă ar fi fost concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, privați - autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumarea celor consemnate în acestea.
În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin S. ul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date al Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Se consideră că nu se poate reține culpa C.N.A.D.N.R. S.A.-C.E.S.T.R.I.N., în condițiile în care autovehiculul intimatului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovignieta.
Prin obligarea recurentei la cheltuieli de judecată nu se obține altceva decât descurajarea agenților constatatori de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, adică de a mai constata faptele contravenționale și de a mai genera procesele verbale de constatare a contravenției.
În drept s-au invocat disp. art. 304 Cod procedură civilă, OG 15/2002 și OG 2/2001.
Intimatul B. M. R. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că sentința civilă recurată este temeinică și legală.
Astfel, din perspectiva condițiilor de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001, se poate observa ca procesul-verbal atacat a fost încheiate cu încălcarea prevederilor textului de lege mai sus menționat.
In acest sens se arată că unul dintre elementele esențiale ale pvb.. respectiv semnătura agentului constatator lipsește, ceea ce atrage anularea acestuia. Sancțiunea lipsei acestei mențiuni este nulitatea absolută și expresă a actului de constatare a contravenției, întrucât sunt încălcate dispoziții imperative ale legii, iar sancțiunea nulității este prevăzută în art. 17 al O.G. nr.2/2001.
Este adevărat faptul că pvb. de contravenție conține semnătura electronică, dar acest aspect nu este în concordanță cu prevederile art. 17 din O.G. nr.2/2001.
In art.l pct.l din Legea 455/2001 se arată că, "date în forma electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice", iar la pct.2 al aceluiași articol definește înscrisul în formă electronică ca fiind "o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. " Din analiza textelor de lege mai sus invocate, este evident că semnătura electronică este valabilă doar pe documentele în format electronic, iar documentele în formă fizică (pe hârtie) se semnează olograf, cu atât mai mult cu cât adăugarea datei, numelui și semnăturii olografe la acel document oferă posibilitatea identificării persoanei care a redactat documentul, ca semnatar în cadrul acestuia pe hârtie. Semnătura electronică este validă doar pentru documente transmise în format electronic.
In drept s-au invocat disp. art.6 CEDO, O.G. 15/2002, O.G.2/2001, Legea 455/2001.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă hotărârea atacată
atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele, constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Procesul verbal de contravenție care a făcut obiectul plângerii contravenționale exercitate de petenta intimată conține mențiunea că acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2011 și a HG nr. 1259/2001.
.
Art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică definește înscrisul în formă electronică ca reprezentând o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar art. 4 pct. 3 din același act normativ prevede că semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Din conținutul prevederilor art. 5 și 6 din Legea nr. 455/2011 rezultă că înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, iar cel căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
Aceste dispoziții legale relative la regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică, coroborate cu prevederile de principiu ale 3 din același act normativ, atestă faptul că sfera de aplicabilitate a normelor instituite de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică se circumscrie raporturilor juridice de drept privat, câtă vreme, conform textului de lege menționat,
"nici o dispoziție a prezentei legi nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților";.
Or, procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul verbal de constatare a contravenție trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.
Prin urmare, contrar opiniei exprimate de recurentă, considerațiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenție susțin teza inaplicabilității prevederilor Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, respectiv a incompatibilității acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât, emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale mai sus relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie, în mod expres, posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.
Această concluzie se impune și din perspectiva respectării tuturor garanțiilor vizând dreptul la apărare de care trebuie să beneficieze persoana față de care se antrenează răspunderea contravențională, în condițiile în care specificul raporturilor de contencios administrativ, cum este și cazul celui care derivă din exercitarea plângerii contravenționale, relevă o poziție de inegalitate în care se află părțile, determinată de prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus relevate, tribunalul, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art.312 alin.1 și alin. 3 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta
C. SA - C. împotriva sentinței civile nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o menține în întregime, cu obligarea recurentei, în baza art. 274 C.pr.civ, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul C. SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. , cu sediul în mun. B., B-dul I. M. nr. 401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
A. P. M. D. | E. | L. L. | T. B. I. D. M. |
