Decizia civilă nr. 3385/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3385/2013
Ședința publică din data de 20 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta T. I. împotriva sentinței civile nr. 11361 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul M. C. N. PRIN P., având ca obiect - despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 60 lei, conform chitanței aflată la fila 15 din dosar și timbru judiciar de 0,6 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea, din oficiu, pune în discuție legalitatea hotărârii pronunțată și din perspectiva OG 92/2003 a admisibilitatii sau nu a actiunii in contextul in care nu sa urmat procedura fiscala de restituire si respectiv de contestare a obligației fiscale de plată a impozitului pe mijloace auto stabilită în sarcina reclamantei urmând a se pronunța cu prilejul soluționării cauzei din această perspectivă.
Față de acest aspect Instanța apreciază că nu mai este necesar a se pronunța asupra celorlalte cereri formulate în recursul declarat în prezenta cauzei, inclusiv în privința cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară si lasa cauza in pronuntare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11361 pronunțată la data de 0_ în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T. I. în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. prin primar.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că solicitarea reclamantei nu are fundament deoarece conform art.261 și urmt. C.fiscal orice proprietar de autoturism are obligația obligația legală de a achita impozitul auto pe proprietate
iar acest impozit se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul corespunzător .
Prin urmare, criteriul impozabil prevăzut de legiuitor este capacitatea cilindrică a autoturismului, fiind fără relevanță gradul de poluare al autoturismului, vechimea sau neutilizarea acestuia de către proprietar .
Mai trebuie menționat că prin OUG 59/2010 de modificare a Legii 571/2003, impozitul pentru mijloacele de transport cu capacitate cilindrică mai mare de 2000 cmc a fost majorat cu 50% de la data de_ .
Din actele depuse în probațiune de pârâtă reiese că impozitul pentru mijlocul de transport al reclamantei s-a calculat în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul prevăzut de Codul fiscal și a hotărârilor anuale emise de Consiliul Local al municipiului C. N. pentru anii fiscali 2008-2011.
Mai apoi, trebuie avut în vedere faptul că reclamanta a achitat de bunăvoie obligațiile sale fiscale în toată această perioadă, iar principiul liberei circulații a mărfurilor în Uniunea Europeană, invocat de reclamantă, nu este încălcat în cauza de față deoarece este de atributul legiuitorului să-și stabilească impozitele interne. Trebuie amintit totodată faptul că art. 263 al. 2 C. pr. fiscală a făcut și obiectul analizei de constituționalitate a Curții Constituționale, care a stabilit prin ambele decizii faptul că acest text este constituțional (Decizia 249/2008 și 1088/2008), precum și faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, datoria fiecărui cetățean de a contribui prin taxe și impozite la cheltuielile publice neputând fi privită ca o expropriere, aspect susținut de reclamantă.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia,
modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată fie în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea este nefondată și nelegală în sensul că prin aceasta se încalcă temeiurile de drept pe care le-a invocat.
Astfel se arată că prin precizarea la acțiunea introductivă a invocat
încălcarea dreptului la nediscriminare în aplicarea principiului liberei circulații a mărfurilor în Uniunea Europeană întemeiat pe dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratat, în interpretarea pe care CJUE a dat-o acestui text în cauza 112/84 Humblot c. Directeur des Services Fiscaux.
De asemenea, a invocat încălcarea dreptului meu de proprietate asupra autoturismului și a dreptului la un tratament nediscriminatoriu în legătură cu aceasta, prin superfiscalizarea autoturismului, care a ajuns a echivala cu o expropriere fără o justă reparație, întrucât valoarea impozitului pe autoturism a ajuns a egala valoarea acestuia într-o perioadă foarte scurtă, fiind pusă practic în situația de a plăti încă o dată la stat valoarea autoturismului meu, spre deosebire de alte categorii similare (deținători de autoturisme), care nu au fost supuse unui atare regim. A arătat că doar în cazul deținătorilor de autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare s-a ajuns la o atare situație, fără ca metodele folosite pentru atingerea scopului urmărit să fie adecvate și necesare și fără a se păstra proporția ce să facă din măsura fiscală luată una adecvată exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 1 din Primul protocol adițional la aceasta și de art. 14 din Convenție.
Consideră că prin sentința pronunțată, în primul rând, au fost încălcate aceste garanții convenționale și europene, impuse autorităților romăne ca efect al
ratificării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ca efect al apartenenței la Uniunea Europeană.
Totodată arată recurenta că este inexactă, ba chiar eronată afirmația tribunalului că legiuitorul intern are atributul de a stabili impozitele interne chiar cu încălcarea principiului liberei circula ții a mărfurilor, în condițiile în care am invocat cauza 112/84 Humblot c. Directeur des Services Fiscaux, din care a citat în precizarea de acțiune, unde se tratează despre discriminarea indirecta constatată în temeiul art. 90 alin. 1, arătându-se în doctrina de specialitate (P. Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, comentarii, jurisprudență și articole, ed. a IV-a, Ed. Hamangiu, 2009, pag. 810-811) că "pot exista norme fiscale care aparent nu diferențiază gradul de impunere asupra mărfurilor după țara de origine, dar care plasează totuși o sarcină fiscală mai grea asupra produselor care provin dintr-un alt stat membru CEJ a subliniat că un regim fiscal este comparabil cu articolul 90 numai dacă exclude orice posibilitate ca produsele importate să fie taxate mai aspru decât mărfurile naționale similare".
În acest context este obligativitatea de a fi sesizată CJUE cu o întrebare preliminară în măsura în care temeinicia acțiunii sale nu se conturează cu suficientă claritate prin raportare la temeiurile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.
În ipoteza în care se va proceda la o analiză a speței cu prioritate prin prisma acestor temeiuri, se arată că a fost pusă în situația de a vinde autoturismul cu echivalentul în lei a sumei de 3500 Euro, or pentru 3 ani și jumătate am achitat o sumă foarte apropiată, cu titlu de impozit, anume, 11.669 lei.
În acest sens se face trimitere la toate motivele invocate prin acțiune și precizarea de acțiune, pe care le susțin ca motive de recurs, în condițiile în care tribunalul a omis practic a răspunde punctual acestor critici aduse de mine, astfel încât critic sentința pentru respingerea acțiunii prin prisma acelorași motive de nelegalitate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea
recursului în considerarea că potrivit legislației fiscale din România (legea nr.571/2003, art.261) un proprietar al unui autoturism are obligația de a achita impozitul auto iar conform art.262 sunt scutite de la plata impozitului pe mijloacele de transport a) autoturismele, moticicletele cu ataș, mototricicletele care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestuia; d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport public pasagerei ; e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare. În condițiile în care din documente nu rezultă că autoturismul deținut de reclamantă nu se încadrează în prevederile enunțate de art.262 C.fiscal nu există posibilitatea legală de scutire de la plata obligațiilor fiscale. Impozitul pe mijlocul de transport în discuție s-a calculat în funcție de capacitatea cilindrică acestuia prin înmulținerea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul prevăzut de codul fiscal și hotărârile consiliului local pentru stabilirea impozitelor locale iar începând cu_ calculul s-a făcut raportat la noile prevederi legale stabilite prin OUG nr.59/2010.
Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art 304,art304/1 si a dispozitiilor OG nr.92/2003 Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv recurenta în contradictoriu cu municipiul C. -N. a solicitat instanței a fi obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri în considerarea că a fost discriminată fiind obligată la plata pentru autoturismul proprietate a unui impozit disproporționat de mare ,acesta fiind în jur de 2000 lei în anii 2008 - 2010 și în jur de 4900 lei în anul 2011.
În susținere se mai arătat că suma invocată a impozitului nu reiese cu evidența din chitanțele pe care le-a primit cu ocazia impozitelor întrucât nu sunt trecute datele care să permită dacă impozitul este aferent autoturismului sau remorcii. Impozitul pe un autoturism având capacitatea cilindrică de 1300 cilindree este în jur de 75 lei în timp ce pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 3200 cilindree impozitul este în jur de 4900 lei. Fixarea unui impozit de 65 de ani mai mare pentru au autoturism cu capacitate cilindrică de 2,46 ori mai mare decât cel la care se raportează se arată crează în mod just o discriminare. Singurul cilindru pentru stabilirea impozitului este capacitatea cilindrică or dacă se consideră că autoturismul poluează de 2,56 ori mai mult decât cel cu capacitate cilindrică de 1300 cmc just ar fi ca impozitul pe care l-a plătit să fie de 2,46 ori mai mare decât cel pentru autoturismul cu capacitate cilindrică de 1300 cilindree, ori mai mare prin păstrarea unei măsuri a unei oricărei proporții, astfel încât să nu se ajungă la discrepanțe atât de mari.
Deși a plătit un impozit auto cât pentru 65 de mașini, nu i s-a pus la dispoziție de către pârât servicii suplimentare în calitatea sa de superplătitor de impozite al orașului.În plus mașina este mai puțin poluantă decât autoturismele care au capacitate cilindrică mai mică, dar nu sunt dotate cu euro 3, așa cum este autoturismul său.
Pentru susținerea celor solicitate au fost depuse la dosar chitanțele din_ și_ .
Intimatul prin întâmpinare a susținut că impozitul auto a fost stabilit conform legislației fiscale.
Din cele de mai sus se observă că în discuție se pune problema impozitului stabilit în sarcina reclamantei în contextul normelor fiscale, impozit achitat si considerat de către reclamantă nelegal ,disproporționat și discriminatoriu. Cu alte cuvinte fiind vorba de obligatii fiscale se impune analiza raportat la normele fiscale.
Codul de procedură fiscală prin dispozițiile sale prevede posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale cât și a contestării titlului de creanță sau a altor acte administrative fiscale. Astfel, prin art.117 se prevede că restituie la cerere, debitorului următoarele sume:
cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
cele plătite în plus față de obligația fiscală;
cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
cele de rambursat de la bugetul de stat;
cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; iar conform alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios decizia/actul emisă în soluționarea cererii de restituire ,decizia data in soluționarea contestației introduse potrivit
dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală împotriva titlului da creanța/actului ce a stabilit obligația fiscala-taxe, impozite -, contestație care, potrivit alin. 2, vizează și refuzul organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal, sau de a soluționa cererea de restituire.
În nici un caz, nu se poate cere direct în instanță de contencios obligarea la plata unor sume datorate din modul de stabilire a unui impozit sau taxe, fără a se urma întâi procedura prevăzută de dispozițiile codului de procedură fiscală și fără a se ataca, apoi, decizia emisă în soluționarea cererii de restituire sau contestației potrivit dispozițiilor art. 218, respectiv refuzul de a se solutiona cererea.
În cauză recurenta recurenta nu a formulat o cerere de restituire, nu a atacat actele emise în stabilirea impozitului deși la dosar au fost depuse chitanțe ce atestă plata.Ori în atare situație câtă vreme nu s-a înțeles să se solicite restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și nici nu s-a contestat modul de stabilire a impozitului, neurmându-se procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile mai sus enunțate, cererea reclamantei recurente de obligare la plata unor sume de ani reprezentând impozit achitat pentru autoturism apare ca inadmisibilă.
De altfel sub acest aspect Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca în măsura în care se contestă obligatii fiscale devin incidente dispozițiile codului de procedură fiscală, fiind obligatorie de urmat procedura administrativă reglementată de titlul IX din OG nr.92/2003 întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului fiscal (în acest sens decizia 1363/_, decizia nr.1653/_ baza date).
Desigur se poate susține au fost solicitate despăgubiri în raport cu impozitul stabilit discriminatoriu. Susținerea nu poate fi reținută deoarece în fața instanței de contencios administrativ și fiscal se pot solicita despăgubiri în raport cu normele procedurale fiscale și dacă s-a anulat actul fiscal vătămător sau s-a constatat refuzul nejustificat in solutionarea cererii, în conformitate cu art.19 și art.9 alin.5 din Legea nr.554/2004. Ori în speță nu se pune în discuție niciuna din situațiile date de norme.
Așadar față de cele arătate Curtea în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta T. I. împotriva sentinței civile nr. 11361 din 2.XI.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
D. M. | F. | T. | M. | H. |
red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
GREFIER
D. C.
