Sentința civilă nr. 1028/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1028/CA/2013
Ședința publică din data de 23 mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. L. A. și pe pârâta D. G. A F. P. B. -N. și pârâta și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat în fond la data de 9 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta D. L. A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu D. G. a F. P. a județului B. -N., și A. F. pentru M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 3153 lei, achitată cu titlu de taxa de poluare prin chitanța cu seria TS7 nr. 1306268 din 8 septembrie 2011, taxă achitată pentru înmatricularea autovehiculului BMW, fabricat în anul 2004, (prima înmatriculare la data de_ ), având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WBAUF11080PT42272, seria cărții de identitate J101599; să fie obligate pârâtele la plata dobânzii fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, calculată de la data plății și până la data restituirii efective; să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că în fapt, la data de_, a achiziționat autovehiculul marca BMW fabricat în anul 2004, înmatriculat în AUSTRIA. Pentru înmatricularea autoturismului în România a fost nevoită să achite suma de 3153 lei, cu titlu de taxă de poluare.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-218 și art. 124 din Codul de procedura fiscală. Consideră că taxa de poluare a fost stabilită și prelevată în mod ilegal, prin aplicarea eronată a prevederilor legale stabilite prin OUG 50/2008.
Conform art. 110 TFUE (ex-art. 90 TCE), "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09 (Tatu) și C-263/10 (Nisipeanu), articolul 110 TFUE (ex-art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, tară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Având în vedere că s-a respins cererea statului român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, hotărârea Nisipeanu se aplică retroactiv și lipsește de temei juridic prelevarea taxei de poluare începând cu data de 1 iulie 2008.
OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Acest tip de reglementare, deși nu este de natură a demonstra o discriminare directă - căci norma internă nu se referă la vehiculele de ocazie aduse din străinătate, ci pare a avea o aplicabilitate generală - prin efectele sale încurajează dobândirea de autovehicule de ocazie, de proveniență interna, cu caracteristici echivalente celor în discuție, prin aceea că, în cazul acestora din urmă, dobânditorul nu este supus plății taxei. Sub acest aspect, spiritul fostului art. 90 din TCE este înfrânt, căci obiectivul art. 90, în ansamblul său, este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție, care pot decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 (or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada_ -_, astfel încât consumatorii suni direcționați fíe spre un autoturism nou, fíe spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul O.U.G. nr. 208/2008 și 218/2008, potrivita căruia: "Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar Ia un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
Nu se poate contesta că reglementarea națională contravine legislației europene. Or, potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJUE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, iară a-î lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa în legislația internă de-abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJUE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau potrivit unei alte proceduri constituționale, a normelor interne contrare.
D. G. a F. P. B. -N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată, iar pe cale de consecință să nu se dispună restituirea sumei de 3153 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum nici acordarea dobânzilor solicitate.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, s-a susținut că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, pe de o parte nu se contestă un fapt sau un act administrativ emis de către această pârâtă, iar pe de altă parte această pârâtă nu poate fi obligată într-o eventuală admitere a acțiunii, la restituirea taxei pe poluare solicitată, întrucât potrivit disp. art. 33 Cod procedură fiscală, coroborat cu OPANAF nr. 2224/2011, A. F. P. B. este unitatea administrativ teritorială ce administrează contribuabilul reclamant din perspectiva colectării impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat, astfel că nu se impune ca instanța să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta DGFP B. -
N. .
Pe fond
s-a arătat în esență, că taxa de poluare a fost solicitată în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art.1 din HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008.
Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, a solicitat instanței a se reține că autovehiculul achiziționat de către reclamantă s-a înmatriculat pentru prima oara în România; taxa specială a fost achitată de către reclamantă, persoană fizică care a și înmatriculat autovehiculul; autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamant, nu intră în categoria autoturismelor și autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamant, era supus aplicării și plații taxei pe poluare pentru autoturisme și autovehicule.
Mai arată că OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare, nu a fost și nu este în contradicție cu normele comunitare, scopul instituiri acesteia fiind acela de a contribui cu sumele încasate, la asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și de asemenea nu este discriminatorie.
Chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pronunțând hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. Tatu c. Statul Român și cauza C-263/10 Nisipeanu c. Statul
Român nu a făcut altceva decât să dea interpretare dispozițiilor art. 10 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene neverificând compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre, au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Nu trebuie omis faptul că în urma notificărilor emise de către Comisia Europeana către Guvernul României, au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare. Astfel noua taxa pe poluare să nu fie contrară acesteia, o prima chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementarilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului Comunitatea Europeana exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând sa adopte reglementari proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar.
Totodată în nota de fundamentare a noului act normativ privind taxa pe poluare s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat iar aceasta realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Cu toate acestea, art.90 din Tratat prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuat nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul 90 din Tratatul Comunității Europene și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criterii obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Conform dispozițiilor cuprinse în art.1 din OUG nr.50/2008 sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către A. F. pentru
M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate.
Totodată, adoptarea OUG nr.50/2008 a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de prima înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima varianta, așa încât în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, plătitorii și-au putut recupera diferența dintre cele doua taxe.
Așadar, Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea Curtea Europeană de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa pe poluare este bazată pe elemente precum
cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare.
Apoi, obiectivul taxei este protejarea mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având un caracter adecvat scopului propus.
Principala critică adusă noului sistem de taxare de către reclamant este aceea că în realitate nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculelor deja existente în parcul auto național.
Sub acest aspect se arată că este relevantă decizia Curții Europene de Justiție în cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag.20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată incorporat într-un autovehicul național similar.
Ori, actualul act normativ ce reglementează taxa pe poluare a cărui restituire se solicită este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care în plus pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul s-a depreciat într-o măsura mai mare decât cea indicată de grila fixă.
Tot în contradictoriu cu reclamanta se arată că, cu privire la comparația invocată vis-a-vis de autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea Europeana de Justiție s-a pronunțat ca o atare comparație nu este relevanta sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din Tratatul Comunității Europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
Pe de altă parte se mai arată că prin noul act normativ în baza căruia a fost perceputa taxa pe poluare de la reclamant, este respectat și principiul transparentei, deoarece taxa pe poluare este așezată pe baza unor critici cunoscute de contribuabili prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii cuantumul posibil al taxei pe poluare pentru autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.
Se mai impune a se reține și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei pe poluare perceput pentru autoturisme și autovehicule și anume acela de taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări în România, iar nu o taxă pe poluare pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă pe poluare de reînmatriculare în România.
Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționează un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește aceasta taxă pe poluare întrucât în acest caz nu mai are de a face cu o prima înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei pe poluare în temeiul OUG nr.50/2008 act normativ care respectă exigentele de compatibilitate cu
art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, astfel că restituirea ei nu are un temei legal.
Cu privire la petitul reclamantului de se restitui odată cu taxa pe poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală (art.112 înainte de republicare) iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004.
Conform Cap.l. pct. 2 și următoarele din OMFP 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Cât privește capătul de cerere de obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, nefiind întrunite condițiile prevăzute de legiuitor prin dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură fiscală.
În drept s-au invocat prevederile art.115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
De asemenea pârâta DGFP B-N a formulat a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.
În motivare s-a arătat că, în fapt, prin acțiunea introductivă formulată de către reclamantă, aceasta a înțeles să cheme în judecată pe pârâții D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. pentru M. B., solicitând în contradictoriu cu aceștia restituirea sumei de 3153 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și acordarea dobânzilor legale.
Este adevărat faptul că potrivit dispozițiilor art. 7 din OUG nr. 50/2008,
"stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare";, în speță de către A. F. P. B., însă precizează faptul că această taxă pe poluare, așa cum se stipulează la art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Se mai impune ca instanța să observe faptul că potrivit art. 5, alin. 4 din
O.U.G. nr. 50/2008 "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, beneficiarul sumei de 3153 lei încasată de la reclamantă, fiind A. F. pentru
M., și nu pârâta D. G. a F. P. B. -N., astfel că în eventualitatea admiterii acțiunii introductive de către instanță, apreciază că numai această chemată în garanție, beneficiară și gestionară a fondului de mediu către care au fost virate și sumele reclamantei, poate să fie obligată la restituire.
Având în vedere că disp. art. 124 al. 2 Cod procedură fiscală stipulează că nivelul dobânzii est cel prev. la art. 120 al. 7 și se suportă din același buget din care
se restituie ori se rambursează după caz sumele solicitate de plătitor, această pârâtă a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii introductive să fie obligată chemata în garanție și la plata dobânzilor solicitate de reclamantă.
Examinând, cu prioritate conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate
, tribunalul constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. este
întemeiată, astfel că o va admite, cu motivarea că aceasta nu a fost cea care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, și în consecință va respinge cererea față de pârâtă, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei
, instanța reține următoarele:
Reclamanta D. L. A. a achiziționat un autoturism second-hand marca BMW dintr-un stat membru UE (Austria), pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite cu titlu de taxă pe poluare suma de 3.153 lei, conform chitanței seria TS7 nr.1306269/_ (f.4).
A formulat cerere de restituire a taxei pe poluare adresată autorităților fiscale la data de_, solicitare care a fost respinsă prin adresa nr. 23872/01/_ .
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația
de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect
favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de _
.
Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe. Nu s-a acordat dobânda fiscală solicitată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.124 Cod procedură fiscală (cu precizarea că reclamanta nu a solicitat dobânda legală în materie civilă, prev. de OG nr. 9/2000, astfel că aceasta din urmă nu se poate acorda). Este real că încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei și data restituirii efective, însă normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 și art. 117 Cod pr. fiscală, deoarece este vorba de norme de excepție, de strictă interpretare și aplicare, doar la situația pe care o reglementează.
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie
venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de obligare a pârâtei A. F. pentru M. la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta D. G. a F. P. B., tribunalul constată că aceasta este nefondată, având în vedere că această pârâtă nu a fost obligată la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - această parte nu a căzut în pretenții.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța o va obliga pe pârâta A. F. pentru M. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (f.3,18,19).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N., și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanta D. L. A. față de această pârâtă, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamanta D. L. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. pentru M. și în consecință:
-obligă pe pârâta A. F. pentru M. să restituie reclamantei suma de
3.153 lei, reprezentând taxă de poluare, respingând totodată cererea privind obligarea pârâtei A. F. pentru M. la plata către reclamantă a dobânzii fiscale de la data achitării taxei de poluare și până la data plății, ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F.
P. B. -N. împotriva Administrației F. pentru M., ca fiind neîntemeiată.
-obligă pe pârâta A. F. pentru M. să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. R. M.
