Decizia civilă nr. 3510/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3510/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: DP JUDECĂTOR: A. -I. A. JUDECĂTOR: C. I.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A M.
B. M., precum și recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A O. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 4397 din 26 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., privind și pe reclamanta intimată Z.
A. și chemata în garanție intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, aferent fondului, solicitând și
judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea se constată că prin motivele de recurs, pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 cod procedură civilă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesual active a recursului formulat de către D. G. a F. P. M. în numele Administrației F. P. B. M., întrucât aceasta nu a avut calitate la instanța de fond și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată și pe fond asupra recursului declarat de către pârâta D. G. a F. P. M.
în nume propriu și pentru A. F. P. a orașului V. l de S. .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4397 din 26 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. a fost admisă cererea formulată de către reclamanta Z. A. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P.
V. DE S., D. G. A F. P. M., și A. F. PENTRU M.
.
Au fost obligate pe pârâte să restituie reclamantei suma de 7860 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G nr. 9/2000 de la data de_ până la data de_, respectiv conform art. 3 alin. 2-4 din O.G nr. 13/2011 începând cu data de_ până restituirea integrală a sumei.
Au fost obligate pârâtele D. G. a F. P. M. și A.
F. pentru M. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 843,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A J. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A M.
B. M., precum și recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A O. V. DE S. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar.
S. ține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că nu le datorează deoarece nu e în culpă procesuală.
Analizând recursul formulat, curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea
acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat la fond recurentul, Curtea reține că obligarea recurentului este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 543,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 (3) Cod proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. V. DE S., împotriva sentinței civile nr. 4397 din 26 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui
M., pe care o va modifica în parte în sensul că va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond la suma de 543,3 lei.
La instanța de fond A. F. P. B. M. nu a avut calitatea de pârâtă astfel că nu poate deveni recurentă în recurs, deoarece s-ar modifica cadrul procesual stabilit la instanța de fond, motiv pentru care instanța în baza art. 137 Cod proc.civ., va admite excepția lipsei calității procesuale active a Administrației F. P. B. M. și respinge recursul formulat de D. G. A F. P. A J. M. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. | G. | A F. | P. A J. | |||
M. | ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. | F. | P. | V. | DE S., împotriva |
sentinței civile nr. 4397 din 26 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond la suma de 543,3 lei.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a Administrației F. P.
B. M. și respinge recursul formulat de D. G. A F. P. A J.
M. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. A. I. A. C. I.
G.
B.
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: M. H.
