Decizia civilă nr. 4056/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4056/2013

Ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.

Judecător C. P.

Judecător A. M. C. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. a F.

P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3495 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , în contradictoriu cu reclamantul S. I. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3495 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

A fost admisă acțiunea reclamantului S. I., împotriva pârâtelor D.

G. A F. P. S. și A. F. P. Z. și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3148 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă, de la data achitării -_ și până la restituirea efectivă.

Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În speță, reclamanta nu a contestat cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci a invocat, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.

Asupra cauzei pe fond:

Reclamantul a achitat la Trezoreria municipiului Z., prin chitanța nr. TS3A/9549693 din_ suma de 5752 cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Ulterior, reclamantul a solicitat A. F. P. Z. restituirea și a sumei de 3148 lei, reținută ca taxă de poluare, din suma de 5752 lei, achitată ca taxă de primă înmatriculare.

Cererea de restituire a taxei reținute cu titlu de taxă de poluare a fost respinsă.

Potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state.

Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D.G.F.P. emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată.

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin 3 din O.G. nr. 9/2000, de la data achitării sumei până la data restituirii integrale și efective.

Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.,

solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă iar pe fondul cauzei ca netemeinică și nelegală

În motivarea recursului, se arată că atâta timp cât cadrul legislativ (respectiv art.214 ind.1-214 ind.3) a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă înmatriculare. Acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem".

Raportat la dispozitiile legale (în vigoare în momentul formulării actiunii) invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Instanta de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod Procedura Civilă, invocat in intimpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire.

Dispozitiilor art.725 alin 1 din Codul de Procedură consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor in curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu incalcă dispozițiile art.15 alin

  1. din Constituție, având in vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei in vigoare proceselor incepute sub legea veche, dar aflate in curs de judecată(Decizia Curlii Constitulionale nr.628/2006). Neadmiterea unei atare solutii ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice,(respectiv obligația achitării taxei, care atât în noul act normativ ,se achită și respectiv intervine cu ocazia primei inmatriculări a unui autovehicul în România) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.

    Pe fondul cauzei solicită respingerea actiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei.

    Instanla de fond in mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobinzii legale aferentă sumei solicitate de reclamant, calculată până

    la data plălii efective și solicită desființarea acestei dispoziții din sentința recurată.

    Reclamantul a solicitat restituirea sumei precum și a dobânzii legale aferente, calculate de la data încasării taxei până la restituirea efectivă, cerere care nu se circumscrie in sfera de aplicare a dispozitiilor Codului de Procedură Fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

    Cererea de plată a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent, în speță A. F. P., în termenul prevăzut la art.70 coroborat cu art. 119 si urm. din Ordonanta Guvernului nr.92/2003, republicată și se calculează numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită.

    Față de aceste considerente rezultă că instanța de fond in mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă Înmatriculare.

    Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

    Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de_, ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 110/2006, în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe.

    Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.

    Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din Capitolul 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.

    De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20).

    Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene "Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor

    state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45).

    Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv Capitolul 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

    Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 214³ Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.

    De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 50/2008, prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. Instanța apreciază că adoptarea acestui act normativ nu "validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că diferența de bani rămasă nerestituită ar fi legal percepută în temeiul OUG 50/2008 ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive.

    Referitor la cererea de acordare a dobânzilor

    Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

    Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

    Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

    Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

    Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

    Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

    Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

    D E C I D E:

    Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3495 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTORI

    M. S.

    C.

    P.

    A.

    M. C.

    GREFIER

    1. B.

Red. C.P. dact. Gc 2 ex/_

Jud.primă instanță: R.M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4056/2013. Anulare act control taxe şi impozite