Decizia civilă nr. 911/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 911

Ședința publică din data de_ Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: M. S.

G.: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B.

M. împotriva sentinței civile nr. 2328 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta S.C. D. T. & CO A.

S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr.57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2328 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă excepția invocată.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC "D. T.

& CO A. "; S. împotriva pârâtelor: D. G. A F. P. M., și A.

F. P. B. M. .

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.545 lei încasată cu chitanță seria FL nr. 0000276 din data de_ .

A fost respins petitul având ca obiect plata unor sume de bani cu titlu de dobândă.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 643,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond examinând cu precădere potrivit art.137 Cod procedură civilă excepția invocată în cauză a constatat următoarele:

Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru următoarele motive:

Temeiul juridic al cererii de restituire îl constituie art.117 lit. d) Cod procedură fiscală, solicitându-se restituirea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Necondiționat de existența sau nu a unui titlu de creanță cu suport material suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă o creanță fiscală, așa cum instanța a reținut anterior .

Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale are o reglementare specială în art.135 Cod procedură fiscală în conformitate cu care acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Nu se aplică termenul general de prescripție de trei ani prevăzut d eart.3 din Decretul nr.165/1958 întrucât legea stabilește un termen special de prescripție .

Dreptul la restituirea taxei a luat naștere chiar din momentul plății întrucât reglementarea legală cuprinsă în art. 214/1 Cod fiscal era contrară dreptului comunitar, concluzie pe care instanța o va motiva la examinarea fondului cauzei.

În consecință, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului 2008 și s-ar fi împlinit la data de 1 ianuarie a anului 2013

, deci ulterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. B. M.

calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B.

M. ,

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

    1. mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

      Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dipozițiile codului de procedură fiscală.

      Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

      De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

      A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

      Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

      Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

      Curtea va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului potrivit art 137 C pr civ .

      Din economia prevederilor art. 241 indice 1 si urm C.pr fiscala ce reglementa taxa de prima inmatriculare si din prevederile art. 4 si 5 din OUG 50/2008 ce reglementa taxa de poluare rezulta ca obligatia de plata a taxei de prima inmatriculare respectiv poluare revine proprietarului autovehiculului care se inmatriculeaza pentru prima oara in R. ia .

      Stabilirea si colectarea acestor taxe se face de catre autoritatea fiscala competenta .

      Ca atare raportul de drept fiscal privind plata acestor taxe se nastea intre proprietarul autovehiculuiui care cerea inmatricularea pentru prima oara in R. ia si autoritatea fiscala competenta .

      In momentul in care se solicita restituirea taxei de prima inmatriculare respectiv poluare platite in raportul juridic anterior indicat este evident ca in acest raport juridic calitatea procesual activa revine celui care a achitat taxa respectiv cel care a inmatriculat pentru prima oara autovehiculul in R. ia iar calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a colectat-o.

      In speta cel care a achitat taxele de prima inmatriculare si taxa de poluare si care este si proprietarul autovehiculului este IFN FORTUNA LEASING SA.Reclamanta are doar calitatea de utilizator a acestui autovehicul in contractele de leasing .

      Chiar daca reclamanta este cea care a remis societatii de leasing sumele de bani necesare platii taxei de prima inmatriculare respectiv taxa de poluare asa cum rezulta din actele de la f. 13 dosar fond nu este mai putin adevarat ca stabilirea acestor taxe si plata lor s-a facut de catre societatea de leasing catre autoritatea fiscala competenta ,intre acestea stabilindu-se raportul juridic fiscal initial si doar aceastea putind fi parti si in raportul juridic de restituire a acestor taxe .

      Actiunea de fata a fost formulata de catre reclamanta in nume propriu si nu in numele societatii de leasing pe calea oblica sau intr-o alta formula juridica astfel ca este cert ca intre reclamanta si autoritatile fiscale nu exista nici un raport juridic in virtutea caruia paratele sa aiba obligatia restituirii vreunei taxe

      catre reclamanta ,aceasta obliagtiei putind subzista sub rezerva verificarii conditiilor de fond doar fata de societatea de leasing .

      Avind in vedere aceste considerente Curtea in temeiul art. 20 alin.3 din Legea 554/2004 corob cu art. 312 C.pr.civ va admite recursurile declarate in cazua si va modifica in intregime sentinta recurata in sensul ca va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activa..

      PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

      Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2328 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

      Decizia este irevocabilă.

      Pronunțată în ședința publică din_ .

      PREȘEDINTE

      JUDECĂTORI

      A.

      M. C.

      C.

      P.

      M.

      S.

      G.

      1. B.

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 911/2013. Anulare act control taxe şi impozite