Decizia civilă nr. 4057/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4057/2013

Ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.

Judecător C. P.

Judecător A. M. C. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. a F.

P. S. în numele Administrației F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3759 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , în contradictoriu cu reclamanta SC S. SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3759 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D.G.F.P. S. în nume propriu și în numele A.F.P. Z. .

A fost admisă acțiunea precizată a reclamantului SC S. SRL și s-a dispus restituirea sumei de 12.975 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobândă legală de la data plății acesteia -_ până la achitarea efectivă, de către AFP Z. .

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., pe care a obligat-o la restituirea către A. F. P. Z. a sumei de 12.975 lei.

Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele: excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, aceasta nu poate fi primită, deoarece actele menționate în petit nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 din legea nr. 544/2004.

Conform art. 8 din același act normativ, in materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercita împotriva actelor unilaterale cu

caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică [....] care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: Reclamantul a achitat suma de 12.975 lei, cu titlu de taxă de poluare,

acesta a dovedit că a solicitat restituirea acestor taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa nr. 58907/_ a A.F.P. Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.

Instanța a reținut că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea a I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, s-a concluzionat astfel:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

După cum CJUE a stabilit în cauza Benedetti c. Munari (C 52/76) hotărârea preliminară este obligatorie pentru instanța națională: "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză";.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o, pârâta a fost obligată să restituie suma solicitată, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la art.1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin 3 din O.G. nr. 9/2000, de la data achitării acesteia și până la data restituirii integrale a sumei.

Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare, având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, art. 3 alin. 6-8.

Chiar chitanța prin care reclamantul a achitat taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin. 8 art. 3 din HG nr. 686/2008, contul Administrației F. pentru M. .

Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. S. în numele Administrației F. P.

Z. prin care solicită admiterea recursului în sensul modificării în totalitate a sentinței și rejudecând pe fond, să se constate acțiunea ca fiind inadmisibilă și să se mențină ca temeinică și legală decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de unitatea fiscală.

În motivarea recursului consideră că solutia legală pe care trebuia sa o pronunte Tribunalul S. in speta de fata trebuia să fie în raport de noile dispozitii legale din OUG nr.50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada_ -_ și nu restituirea integrală a taxei.

Instanta de fond a retinut că aplicarea OUG nr. 50/2008 contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituia Romaniei. Referitor la acest aspect reiterează motivele pentru care OUG nr. 50/2008 este de imediata aplicare si nu incalca principiul neretroactivitatii legii civile in timp, asa cum gresit a retinut instanta de fond.

În concluzie având în vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008,aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă Înmatriculare, astfel ca solutia instantei de fond trebuia pronuntata in raport de noile prevederi ale OUG nr. 50/2008.

De asemenea, prin sentinta civilă recurată instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozițiile Codului de Procedură Fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

Având în vedere că organul fiscal din cadrul DGFP S. a respectat dispozițiile legale privind taxa de poluare care a fost În vigoare pînă În_ ( dată la care intrat în vigoare OUG nr. 50/2008) precum și a dispozițiilor art.

117 Cod procedură fiscală,si de asemenea faptul ca aplicarea principiului prioritatii dreptului comunitar fata de dreptului national revine conform art.

148 alin. 4 din Constitutia Romaniei "Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului (2)" solicită respingerea obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata deoarece nu poate fi reținută culpa procesuală pentru a fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul formulat, curtea reține următoarele:

Pe fondul cauzei

, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu

c. Statul Român,

s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică

statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de _

.

Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia, indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei

sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Referitor la cheltuielile de judecată

Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în numele Administrației F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3759 din

_ pronunțată în dosarul nr. _

al Tribunalului S.

, pe care o

menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. S. C.

P.

A.

M. C.

GREFIER

  1. B.

Red. C.P. dact. Gc 2 ex/_

Jud.primă instanță: M. K.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4057/2013. Anulare act control taxe şi impozite