Decizia civilă nr. 4331/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4331/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier S. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul D. I., împotriva sentinței civile nr. 8566 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata A. F. P. C. -N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8566 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul D. I., în contradictoriu cu parata A. F. P. A M. C. N. .
A fost admisă cererea de chemare in garanție.
Pârâta a fost obligată sa restituie reclamantului suma de 4676 lei reprezentând taxa de poluare precum si dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
Chemata în garanție A. F. PENTRU M. a fost obligată să plătească paratei suma de 4676 lei cu titlu de taxa de poluare si dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Pârâta a fost obligată sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata în sumă de 539,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Audi, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar
pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 4676 lei la AFP C. N., în data de_ .
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
, astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. I.
prin care se solicită admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5,6,7 și 9 C. pr. civ., modificarea în parte a sentinței civile nr. 8566/_ și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării Administrației F. P. C. -N. la plata integrală a cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei. Fără cheltuieli de judecată în ceea ce privește prezentul recurs.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea Tribunalului C. este nemotivată (art. 304 pct. 7 C. pr. civ.) .
La nivel teoretic, trebuie observat faptul că obligația de motivare a hotărâri lor judecătorești este rezultanta altor două exigențe ce decurg din art. 6 par. I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței 1; pe de altă parte, art. 6 par. l impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa cum decurge din jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi întotdeauna înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților.
Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție", Curtea, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligației de motivare conform legislației naționale, care poate varia în funcție de natura deciziei, în funcție de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărâri lor judecătorești.
În principiu, motivarea inadecvată a unei hotărâri judecătorești nu face obiectul controlului Curții, întrucât rolul acesteia nu este acela de a substitui propria apreciere a faptelor și a probelor prezentate celei a instanței naționale. În schimb, lipsa motivării hotărârii judecătorești intră sub incidența controlului Curții. Astfel, dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, pe deasupra susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca
instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. A fortiori, cerința motivării hotărârii judecătorești prezintă o importanță particulară dacă argumentul invocat poate avea o incidență decisivă asupra obiectului litigiului sau dacă sensul dispoziției legale sau reglementare care trebuie aplicată este ambiguu sau imprecis.
Din moment ce orice argument merită un răspuns și în condițiile în care hotărârea litigioasă nu conține niciun răspuns, Curtea caută să afle dacă tăcerea poate fi în mod rezonabil interpretată ca o respingere implicită. Dacă respectivul argument face parte dintr-o categorie juridică distinctă de cea din care fac parte celelalte argumente invocate, un răspuns specific și explicit se impune.
În lipsa unei asemenea motivații, este imposibil să se determine dacă respectivul argument a fost doar neglijat sau dacă, dimpotrivă, el a făcut obiectul unei respingeri implicite și, în această din urmă ipoteză, pentru ce motive.
Se poate de asemenea întâmpla ca o anumită cerere să rămână fără răspuns (de pildă, o cerere de strămutare a unei cauze). În absența unei luări de poziție clare și precise asupra temeiniciei unei cereri, este de asemenea imposibil pentru Curte să determine dacă jurisdicția națională a neglijat să se pronunțe sau dacă ea a respins cererea, fără a se obosi însă să precizeze motivele pentru care a făcut acest lucru.
Curtea a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției II. Atunci însă când o instanță de recurs oferă o altă soluție decât cea a instanțelor inferioare, instanța de control judiciar are obligația de a oferi o motivare detaliată a soluției și a motivelor pentru care au fost respinse argumentele contrare ale părților.
Prin hotărârea pronunțată în cauza Albina c. România, Curtea a sancționat lipsa motivării unei hotărâri judecătorești în materie civilă, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Galați.
Simplul fapt că instanța de a reamintit hotărârile adoptate în speță de către instanțele inferioare și argumentele în baza cărora acestea s-au întemeiat nu putea să o scutească de obligația de a examina problemele ridicate în recurs de către reclamant, cu atât mai mult cu cât instanțele inferioare ale căror hotărâri au fost rezumate de către Curtea de Apel Galați ajunseseră la concluzii radical diferite, Curtea de Apel Galați fiind astfel la rândul său chemată să hotărască în
ultimă instanță și să pronunțe o hotărâre definitivă și irevocabilă. S-a subliniat că instanța de recurs nu numai că a omis să răspundă argumentelor invocate de reclamant în recurs, dar nici nu a indicat că și-ar fi însușit motivele prezentate de către instanțele inferioare.
Insuficienta motivare a fost sancționată în afacerea Rache și Ozon c. România13 (în ceea ce privește condamnarea reclamanților la plata unor despăgubiri cu titlul de daune morale, fără analiza tuturor condițiilor angajării răspunderii civile delictuale).
Curtea a sancționat faptul că judecătorii români nu s-au pronunțat asupra unui argument decisiv pentru soluționarea cauzei (neconstituționalitatea unor decrete de expropriere din perioada comunistă) și în afacerea Vlasia Grigore V. scu c. România, reiterând faptul că obligația instanțelor de a proceda la analiza efectivă a cauzei presupune ca partea lezată să poată să se aștepte la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii respective (par. 39). O soluție similară, pentru un litigiu soluționat de Curtea de Apel C., a fost pronunțată în cauza E. Burzo c. România. Nemotivarea hotărârii la nivelul Curții Supreme de Justiție a fost sancționată și în cauza G. c. România. Mai recent, în afacerea Luka c. România 17, Curtea a constatat violarea art. 6 par. I și într-o cauză în care instanța națională a ignorat un motiv de recurs fondat pe
neconstituționalitatea compunerii completului, deși Curtea Constituțională se pronunțase deja în acest sens.
În materie penală, lipsa motivării soluției pronunțate de instanța de recurs a fost sancționată de judecătorii europeni în cauza Boldea c. România.
În prezenta cauză, viciul nemotivării este cum nu se poate mai evident în ceea ce privește chestiunea cheltuielilor de judecată. Astfel, reducerea onorariului avocațial de la 1.240 RON la 500 RON nu are la bază niciun criteriu obiectiv și
instanța nu indică, așa cum era obligatoriu, onorariul din tabloul onorariilor minimale ale avocaților pe care l-a avut în vedere atunci când a redus onorariul, hotărârea fiind astfel nemotivată.
De altfel, trebuie observat faptul că textul art. 274 alin. (3) C. pr. civ. nici măcar nu a fost invocat de judecătorul fondului.
Desigur, a considerat că judecătorul fondului a procedat la reducerea onorariului pe criterii obiective, iar nu abuziv, sens în care hotărârea n-ar fi numai nemotivată, ci și ilicită.
În consecință, face următoarea trimitere bibliografică, spre a învedera faptul că problema este unanim tranșată în doctrină, în mod evident în sensul celor învederate de către recurentă:
"Chiar și atunci când fac aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ., judecătorii trebuie să respecte toate principiile procesului civil, având în același
timp obligația unei motivări temeinice atât în cazul admiterii, cât și în cazul respingerii solicitării de micșorare a onorariului de avocat". (A.-M. Puiu, A. N., A.-C. Puiu, Cheltuielile de judecată, Ed. Hamangiu, B., 2009, p, 212).
. Hotărârea Tribunalului C. este nelegală (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.) .
În al doilea rând, apreciază că hotărârea Tribunalului C. este nelegală pentru cel puțin următoarele motive:
După cum se poate cu ușurință observa, judecătorul cauzei a redus nelegal suma de 240 RON reprezentând TVA, întrucât aceasta nu reprezintă "onorariu", ci doar un impozit indirect achitat de reclamant, caz în care incidența dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ. este exclusă.
În al doilea rând, trebuie observat faptul că reducerea onorariului avocațial este nelegală și pentru faptul că judecătorul cauzei nu a indicat niciun criteriu și niciun reper obiectiv care să stea la baza soluției pronunțate. Astfel, din lectura "argumentelor" doamnei judecător nu rezultă sub nicio formă de ce onorariul a fost redus la suma de 500 RON și nu la suma de 753,48 RON sau 624,18 RON.
În această ambianță, înțelege să învedereze și faptul că dispozițiile art.274 alin. (3) C. pr. civ. sunt în acest moment caduce. Astfel, judecătorul cauzei nu mai are un reper în tabloul onorariilor minimale ale avocaților, pentru simplul faptul că un asemenea tablou nu mai există din anul 1995.
În fine, consideră că reducerea onorariului avocațial este ridicolă și dacă se raportează doar la onorariile acordate apărătorilor din oficiu în cauzele penale.
Astfel, aceste onorarii variază între 100 - 400 RON, chiar dacă ele presupun uneori simpla prezență de decor la susținerea unei cereri de liberare condiționată. Pe cale de consecință, reducerea unui onorariu avocațial absolut decent de 1.000 RON, într-o cauză care a presupus și parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, i se pare o mostră de abuz judiciar inimaginabil, care nu poate fi
înlăturat decât prin admiterea recursului formulat în cauză.
Tribunalului C. este nelegală (art. 304, pct. 6).
În ceea ce privește măsura reducerii onorariului de avocat de către Tribunalul Cluj prin sentința recurată, merită menționat în această ambianță faptul că aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ. s-a realizat cu încălcarea principiului disponibilității, fără ca pârâta să solicite instanței de
judecată aplicarea unei astfel de măsuri, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304, pct. 6 C. pr. civ. corespunzătoare situației în care instanța de judecată a dat "ceea ce nu s-a cerut".
Având în vedere că pârâtele nu au solicitat în virtutea principiului disponibilității, aplicarea dispozițiilor art. 274, alin. (3) C. pr. civ., învederează faptul că nu există nici un temei legal care să-i permită, din oficiu și cu de la sine putere, să dispună în sensul reducerii cheltuielilor de judecată efectuate de către recurent, cât timp în dosarele sus-menționate și la momentul judecării acestora, pârâtele nu au invocat și nu au solicitat instanței a face aplicarea dispozițiilor art. 274, alin. (3) C. pr. civ.
Și literatura de specialitate este în sensul învederat de recurentă, arătându-se că "principiul disponibilității impune ca judecătorii să micșoreze cuantumul cheltuielilor de judecată numai în situația în care partea care a căzut în pretenții a solicitat acest lucru,,.
Articolul 274 se regăsește în Cartea a II-a a Codului de Procedură civilă, denumită Procedura contencioasă, titlul III denumit procedura înaintea primei instanțe, iar principiul disponibilității este principiul fundamental al procesului civil "tocmai pentru faptul că îl guvernează pe toată desfășurarea sa".
În consecință, hotărâre a recurată este nelegală și dintru acest aspect.
Hotărârea Tribunalului C. este nelegală (art. 304, pct. 5)
Deși a binevoit a dispune aplicarea art. 274, alin. (3) C. pr. civ., trebuie menționat că instanța de judecată nu a pus niciodată în discuția părților aspectul reducerii onorariului de avocat.
Această afirmație este confirmată de către practicaua sentinței civile, unde nu se precizează faptul că instanța a dat posibilitate părților a se pronunța asupra admisibilității și incidenței dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ. care reglementează instituția micșorării onorariului de avocat.
Principiul contradictorialității este un principiu fundamental al dreptului procesual civil.
Acest principiu presupune faptul că " fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de către instanță din oficiu în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice (:….)r . .Instanța este obligată să dea cuvântul părților asupra oricărei cereri și să-și întemeieze hotărârea numai pe acele elemente care au format obiectul dezbaterilor contradictorii". Exigența fundamentală a contradictorialității impune cerința ca "nicio măsură să nu fie dispusă de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților".
În cazul în care instanța de judecată pășește la soluționarea unei cereri sau aplicarea unei anumite măsuri prin încălcarea principiului contradictorialității (spre exemplu, luând o măsură constând în reducerea onorariului de avocat fără ca incidența și aplicabilitatea art. 274 alin. 3 C. pr. civ. să fie pusă în discuția părților și fără a li se dea cuvântul părților asupra unei astfel de cereri) incidente sunt prevederile art. 304, pct. 5 C. pr. civ., prin raportare la dispozițiile art. 105, alin. (2) C. pr. civ. În ceea ce privește vătămarea vizează de art. 105 alin. (2) C. pr. civ. aceasta este evidentă, căci prin lipsirea recurentului de orice posibilitate de a pune concluzii asupra incidenței și aplicabilității art. 274 alin. (3), neoferindu-i-se dreptul la apărare împotriva dispunerii unei astfel de măsuri de către instanța de judecată, având în vedere că în continuare apreciază că este nelegală orice reducere a onorariului de avocat, pentru motivele expuse mai sus la pct. II și III.
Sub o altă fațetă a problematicii, modul în care Tribunalul Cluj a procedat în prezenta cauză este în contradicție flagrantă și cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevedere care garantează în esență dreptul la un proces echitabil. Deși contradictorialitatea nu figurează
expressis verbis în textul art. 6 din Convenție, jurisprudențial Curtea Europeană a statuat în numeroase rânduri faptul că acest principiul este înglobat în noțiunea de "egalitate a armelor" procedurale garantată de dispoziția convențională menționată.
Astfel, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune judecătorului "să vegheze ca orice element susceptibil să influențeze soluția să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părți,,. În această ambianță, după cum arată jurisprudența Curții Europene și a fostei Comisii Europene, "nu prezintă nicio relevanță dacă elementul susceptibil să conducă la o anumită măsură este adus în discuție de către părți sau sesizat din oficiu de către instanță, chiar și în această din urmă situație, judecătorul fiind obligat să impună discutarea sa ";.
12. Nu în ultimul rând, învederează că și doctrina a statuat în sensul celor învederate "în cazul în care, exercitându-și rolul activ, instanța apreciază prea mare valoarea cheltuielilor de judecată solicitate, ar trebui să pună în discuția părților acest aspect și să facă astfel aplicarea principiului contradictorialității, acordând astfel posibilitatea reclamantului de a susține valoarea cheltuielilor pretinse și dovedite prin chitanța depusă la dosarul cauzei".
În plus, în măsura în care i s-ar fi acordat cuvântul asupra problematicii reducerii cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 alin. (3) C. pr. civ., ar fi învederat toate cele menționate la pct. II din prezentul recurs în fața instanței de fond, după cum ar fi învederat concret care este munca depusă de avocat, precum și complexitatea deosebită a cauzei (aplicarea directă a dreptului european, ignorarea normei de drept interne, aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză în materie europeană în ceea ce privește obligația statului de a rambursa taxele prelevate cu încălcarea art. 110 T.F.U.E. etc.).
Pentru toate aceste motive, vă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Recursul vizează strict acordarea către reclamant a cheltuielilor de judecată. Prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 274 C. pr. civ. și a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 539,3 lei reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Recurentul susține că hotărârea este nemotivată și totodată nelegală întrucât a redus onorariu de avocat cu încălcarea principiului disponibilității.
În ceea privește primul motiv de recurs instanța retine că prima instanța a motivat acordarea cheltuielilor de judecată în raport la prev. art. 274 C. proc. civ. așa încât nu se poate susține că ea este nemotivată.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantului la fond, Curtea reține că obligarea recurentei la plata lor parțială este legală.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fața de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră că diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă a fost una necesară care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, în temeiul art. 312 alin.1 C. proc. civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul D. I., împotriva sentinței civile nr. 8566 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Președinte, DP | Judecător, A. -I. A. | Judecător, C. I. |
Grefier, S. G. |
Red.I.C./dact.V.R.
2 ex./_
Jud.fond: M. -F. B.
