Decizia civilă nr. 4333/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4333/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. - A. M. JUDECĂTORI: S. -L. R.
L. U. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâta A. N. de A. F. - D. G. a M. C. împotriva sentinței civile nr. 4629 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata- reclamantă SC C. SA, având ca obiect obligația de a face.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost amânată în vederea citării intimatei-reclamante prin lichidatorul judiciar C. de I. T. S. -Filiala C. .
Intimata- reclamantă SC C. SA a depus concluzii scrise și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4627 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj
a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
A fost admisă cererea reclamantei SC C. SA J. și a fost obligată pârâta A.N.A.F., D. G. de A. a M. C. să redistribuie suma de 654.000 lei în contul plăților de TVA și nu în contul de penalități.
Pentru a hotărâ astfel prima instanță reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, invocată de către această pârâtă, a fost nefondată, raportat la faptul că suma de bani a cărei redistribuire o solicită reclamanta a fost plătită pârâtei ANAF, ea fiind cea care trebuie să stea în judecată pentru pretențiile invocate de către reclamantă.
Reclamanta SC C. SA J. a plătit pârâtei A. N. de A. F. suma de 700.000 lei rezultată din vânzarea unui imobil proprietatea sa, în scopul diminuării debitului pe care îl înregistra în luna iulie 2011 la organul fiscal.
Din această sumă, doar 45.000 lei au fost virați de către pârâtă în contul debitului principal, respectiv plata TVA, iar suma de 654.000 lei a fost distribuită de pârâtă în contul de penalități.
Societatea reclamantă poate beneficia de facilitățile fiscale instituite prin
O.G. nr.30/2011 și reglementate de Ord. MFP nr. 2604/2011, respectiv de anularea accesoriilor aferente plății efectuate, deoarece chiar dacă a făcut plata cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a acestor norme, nu există motiv pentru a fi discriminată față de alți agenți economici care s-au găsit în aceeași situație.
La diferență de câteva zile, un investitor aflat într-o situație similară (dar care decide să nu plătească obligațiile fiscale exigibile) poate beneficia de facilitatea fiscală a scutirii de plată a penalităților (în condițiile OG 30/2011) iar un altul printr-o conformare benevolă își îngreunează situația.
În aceste circumstanțe, acțiunea reclamantei apare ca fondată, fiind admisă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE
A. F. - D. G. A M. C.
solicitând admiterea recursului ca fondat si, în temeiul art.312 alin.3 din Codul de procedura civila, modificarea hotărârii atacate, ca nemotivată și nelegal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF-DGAMC cu consecința respingerii acțiunii ca formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala pasivă.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea pronunțata a fost data cu aplicarea greșită a legii. (art.304 pct.9 C. pr. civ.).
Instanța de judecata, în motivarea sentinței a reținut că ANAF a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că începând cu data de_ calitatea de pârâta o are ANAF.
Mai mult, instanța de judecata motivează că "raportat la faptul că suma de bani a cârei redistribuire o solicita reclamanta a fost plătita pârâtei ANAF, ea fiind cea care trebuie să stea în judecata pentru pretențiile invocate de către reclamanta."
Învederează instanței de recurs că instanța de fond a interpretat greșit motivele expuse prin întâmpinare ajungându-se la o soluție eronată.
În primul rând, precizările prealabile, au fost formulate pentru a explica instanței temeiul în baza căruia ANAF urmează să reprezinte DGAMC, respectiv:
"Potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F., "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. generala de administrare a marilor contribuabili se reorganizează ca direcție generala în cadrul Agenției Naționale de A. F., fără personalitate juridica, prin comasare. Comasarea se face prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de
A. F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu
privire la persoanele fizice și persoanele juridice, cu modificările ulterioare.";
Având în vedere dispozițiile legale prezentate mai sus, solicită a se lua act de faptul că, începând cu data de_, calitatea de pârât o are A. N. DE
A. F., organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Economiei și Finanțelor, reprezentarea urmând să fie asigurată de către D. G. Juridică din A. N. de A. F. .
Instanța de fond, eronat a reținut că ANAF invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de cele expuse în precizările prealabile.
Astfel, din simpla lecturare a sentința civila recurată, se poate constata cu ușurința nu numai că este nemotivată, însa așa cum a arătat este "presărata" cu erori.
Învederează instanței de recurs că frazele citate anterior reprezintă motivarea sentinței instanței de fond.
Pentru aceste motive instanța de fond a respins excepția invocată de ANAF
-DGAMC și a admis acțiunea intimatei-reclamante.
Considerentele hotărârii judecătorești sau motivele de fapt și de drept reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești. Motivarea este o puternica garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție și oferă posibilitatea cunoașterii conținutului motivelor ce au determinat pronunțarea hotărârii.
Instanța de judecata trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut și asupra mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.
Motivarea trebuie să fie în stricta concordanta cu masurile luate de instanța în dispozitiv. Scopul acesteia fiind tocmai acela de a fundamenta și explica masurile adoptate de instanța. Așa cum rezultă din prevederile art.261 alin. l pct.5 C. proc. civ., motivarea trebuie să privească atât împrejurările de fapt cât și pe cele de drept.
Potrivit doctrinei juridice motivarea trebuie să fie "pertinentă, completă, întemeiata, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă ",
Astfel, motivele invocate în sentința nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ele trebuie să ofere o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentata în dispozitiv.
Nemotivarea constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia judecătorului, ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Nemotivarea hotărârii judecătorești atrage nulitatea acesteia. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. În cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecata trebuie să explice clar faptele și chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunțe .
În primul instanța de fond a trecut peste faptul că potrivit Ordinului nr. 3565 din 8 decembrie 2011, pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de A. F. nr._ privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili și a Ordinului nr.3577/2011 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de
A. F. nr._ privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii la administrațiile finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B., începând cu data de_, SC C. SA nu mai este în administrarea DGAMC, aceasta trecând în administrarea DGFP a jud. Sălaj C. Mijlocii.
Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intra deopotrivă în autoritate de lucru judecat.
Soluția instanței nu exista în sine, în mod separat de considerente, pentru ca în absenta acestora ea este lipsita de fundament. De aceea, considerentele fac corp comun cu dispozitivul, lămurindu-l și explicându-i înțelesul.
De asemenea, nemotivarea are și conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât se află în situația nesocotirii unei obligații legale a
judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege (I. Les, Codul de procedura civila comentariu pe articole, pag.842).
Astfel, având în vedere cele menționate anterior, consideră că sentința civila recurata este nemotivata și nelegală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF- DGAMC, solicită admiterea acesteia având în vedere următoarele motive:
Având în vedere că DGAMC nu mai are în administrare societatea, aceasta nu mai are în competenta cele solicitata de către intimatul-reclamant.
Prin urmare, nu sunt motive pentru ca ANAF-DGAMC să fie chemata în judecata și pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca în contradictoriu cu instituția recurentă.
Doctrina juridică este unanimă în a considera că, în procesul civil, calitatea procesuala presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în procesul civil.
Altfel spus, calitatea procesuală presupune existenta unei identitatea între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecații (calitatea procesuala activa) și pe de alta parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic( calitatea procesuală pasivă).
Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ conține definițiile unor termeni specifici contenciosului administrativ, preluate, de altfel, din literatura juridica de specialitate și care conturează, foarte clar, specificul raporturilor juridice procesuale în materia contenciosului administrativ, respectiv acela că părțile unui astfel de raport juridic procesual sunt persoana vătămata, pe de o parte, și autoritatea administrativa emitenta a actului vătămător, pe de altă parte.
Astfel cum a precizat și instanței de fond, în ceea ce privește solicitarea intimatului-reclamant de obligare a ANAF-DGAMC să redistribuie suma de 6. lei în contul plăților privind TVA, nu este posibilă deoarece reclamanta nu se mai află administrarea Direcției Generale de A. a M. C. .
Nici în ipoteza în care intimatul-reclamant ar fi înțeles să cheme în judecată și A.N.A.F.- ca organ ierarhic superior al D.G.F.P. a jud. Sălaj, instituția recurentă nu are calitate procesuala pasiva în cauza, având în vedere faptul că D.
G. a Finanțelor P. e a jud. Sălaj poate sta în judecată, ca pârâtă, având în vedere următoarele:
În temeiul prevederilor art. l din Hotărârea Guvernului nr.109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F., A. N. de
A. F. se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Finanțelor P. e, finanțata de la bugetul de
stat și din venituri proprii.
Conform art.2 din actul normativ menționat, în subordinea Agenției Naționale de A. F. funcționează Garda Financiara, Autoritatea N. a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și D. G. a Finanțelor P. e a Municipiului B., ca instituții publice cu personalitate juridica.
Pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F. - D. G. de A. a M. C. în prezenta cauza și respingerea acțiunii în contradictoriu cu instituția recurentă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Intimata S. C. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate
.
În motivare a arătat că în fapt prin motivele de recurs se arata că sentința pronunțata de către instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Pe marginea acestui motiv recurenta aduce un nou argument raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F. .
Un prim aspect pe care dorește sa-l învedereze este că la termenul de judecata stabilit pentru data de_, intimata a formulat o cerere de intervenție în cauza a Direcției G. a Finanțelor P. e Sălaj.
Un alt aspect relevant este cu privire la faptul că prin sentința nr. 4627/_ instanța de fond a reținut corect faptul ca suma de bani a cărei redistribuire o solicită a fost plătita recurentei, pe cale de consecința aceasta are calitate procesuala pasivă.
Conform art. III din HG nr.1171/2007, "Începând cu data de 1 octombrie 2007, în cadrul aparatului propriu al Agenției Naționale de A. F. funcționează D. generala de administrare a marilor contribuabili, organ fiscal a cărui competenta de administrare fiscala se stabilește în condițiile legii".
Deci având în vedere prevederile mai sus arătate, menționate și de către recurenta atât prin întâmpinare formulata în prima instanța dar și prin motivele de recurs formulate rezulta că recurenta are personalitate juridica, iar din interpretarea "per a contrario" a acestui text rezultă că A.F.P. la nivel de municipiu nu are personalitate juridică, deci nici capacitate procesuala. De altfel, aceasta se afla în subordinea recurentei și faptul că i s-au delegat anumite atribuții nu îi conferă calitate procesuala.
Un ultim aspect relevant este cu privire la susținerile recurentei asupra faptului că de la data de_ societatea recurentă nu mai este în administrarea DGAMC ci a trecut în administrarea DGFP jud. Sălaj; precizează faptul că la data la care au fost efectuate plățile, Ordinul nr. 3565/2011 arătat de către recurenta nu se aplică, mai ales având în vedere faptul că plata a fost efectuata în contul recurentei.
Astfel instanța de fond a reținut corect faptul că la momentul efectuării plătii, sumele respective au fost virate în contul recurentei, mai mult decât atât din punctul de vedere al cauzei contează unde au fost virați banii la momentul respectiv și nu ce s-a întâmplat ulterior cu ei, pe cale de consecința recurenta are calitate procesuala pasivă.
2. Un alt motiv de recurs arătat de către recurenta are în vedere motivarea sentinței nr. 4627/_ .
Recurenta susține că lipsa motivării sentinței atrage anularea ei, dorește să precizeze faptul că nemotivarea unei sentințe nu atrage anularea acesteia, mai mult decât atât este de obligația judecătorului să motiveze hotărârea, iar argumentele acestuia trebuie sa fie în concordanta cu dispozitivul sentinței. Precizează faptul că în sentința atacata exista compatibilitate între motivarea hotărârii și dispozitivul acesteia.
Î. Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esența, de conținut, aceasta trebuind sa fie clară, concisă și concreta, în concordanta cu probele și ctele de la dosar.
Potrivit C.E.J motivarea hotărârilor judecătorești trebuie să fie clara și completă, credibilă și convingătoare. Analizând sentința nr. 4627 /_, se poate observa faptul că instanța de fond a avut în vedere toate capetele de cerere formulate și de asemenea faptul că exista compatibilitate între motivarea sentinței și dispozitivul acesteia.
Potrivit jurisprudenței CEDO judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de către parți ( CEDO: Van der Hurk c. O. ndei). Argumentele decisive pentru soluționarea cauzei își găsesc reflectarea în hotărâre (CEDO: Hiro Balani c. Spaniei; CEDO: Riuz Torija c. Spaniei).
În opinia Prof. C. Barsan exprimata în Convenția europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole - vol 1, 2006, Curtea a statuat ca prevederile art.6 obliga instanțele să își motiveze hotărârile, dar aceasta obligație nu are a fi înțeleasa în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului.
Într-o alta opinie de autoritate (opinie este susținuta de către Prof. R. Chirita) se arată că, obligația de motivare a hotărârilor judecătorești își are izvorul în dreptul oricărei parți, în cadrul unei proceduri, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, combinat cu dreptul părților, recunoscut de CEDO, ca aceste observații și argumente sa fie examinare în mod efectiv. În același timp, Curtea a stabilit ca o hotărâre judecătoreasca prin care se repeta mecanic textele de lege aplicabile nu poate fi socotita ca o hotărâre judecătoreasca motivată (CEDO, hot. Dimitrellos)".
Mai mult decât atât tot în lucrarea sa autorul citat (prof. Chirita) arata ca dreptul ca o hotărâre judecătoreasca să fie motivată nu este absolut, iar întinderea și amplitudinea pe care motivarea trebuie sa o aibă variază în funcție de natura și complexitatea cauzei.
Astfel având în vedere cele de mai sus se poate afirma faptul că prevederile art.6 obligă instanțele să își motiveze deciziile, dar nu și să răspundă fiecărui argument avansat de către părți, potrivit deciziei data în cauza Janquie et Ledun c Franței unde Curtea a statuat faptul că instanța de judecata nu a adoptat o decizie nemotivata prin faptul că nu a răspuns la un argument care nu a influențat soluția litigiului.
Instanța de fond prin sentința nr. 4627 /_ a reținut corect faptul ca societatea recurentă a fost discriminata.
Pe fond, suplimentar argumentelor aduse prin Cererea de chemare în judecata, cu privire la faptul că prin masurile fiscale luate au fost discriminați fața de alți contribuabili care s-au găsit la acel moment în situații similare dar și faptul că prin acesta măsura a fost încălcat în mod direct și nemijlocit principiul neutralității masurilor fiscale astfel cum acesta este înscris la art. 3 lit. a) din Codul fiscal, consideră că este relevant a pune în discuție și o încălcare a art. 14 din CEDO.
Prin art. 14 privind interzicerea discriminării, sunt consacrate diferențele de tratament care sunt lipsite de justificare obiectiva și rezonabila, adică acelea care nu vizează un scop legitim sau nu sunt proporționale cu scopul vizat. Prin urmare pentru a se afla în aceasta situație potrivit prevederilor art. 14, trebuiesc îndeplinite doua condiții și anume existenta unei diferențe de tratament respectiv lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.
Având în vedere cele de mai sus dar și raționamentul instanței de fond poate afirma faptul că inegalitatea de tratament este evidenta în aceasta speța raportat la faptul că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoana nu este pusa într-o situație dezavantajoasa față de altul. În ceea ce privește cea de-a doua condiție și anume lipsa unei justificări obiective și rezonabile, și are în vedere faptul că o astfel de justificare trebuie să vizeze un scop legitim și să fie proporțională cu scopul vizat. În cauza de față acesta lipsește prin urmare vorbim de o încălcare clară a art. 14, încălcare săvârșita de către recurenta.
Aceasta opinie a Curții (CEDO) este susținuta și de către jurisprudența Curții Constituționale care a admis mai multe excepții de neconstituționalitate în acest sens. (Decizia Curții Constituționale nr. 1394/2010; Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013).
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate inclusiv a motivului de ordine publică invocat din oficiu de catre instanță la termenul
de judecata din data de_ Curtea apreciază ca acesta este fondat pentru următoarele considerente
:
Cererea de chemare în judecată intemeiată pe prevederile art. 1 si 9 din Legea 554/2004 are ca obiect obligarea paratei de a redistribui suma incasata din vanzarea unui imobil al reclamantei în contul plaților de TVA în loc de contul de penalităti, în scopul de a beneficia de facilitățile fiscale instituite prin OG 30/2011 iar în subsidiar să constate neconstitutionalitatea art. 3 alin. 1 din Ordinul 2604/2011 de punere în aplicare a art. XI din OG 30/2011 .
În cererea de chemare în judecată reclamanta arată ca vanzarea imobilului in discuție s-a realizat prin acordul părților în temeiul art. 160 alin. 1 si 2 din OG 92/2003.
Aceste texte de lege reglementează într-adevăr valorificarea bunurilor prin acordul părților dar acest text de lege este asezat in titlul VIII intitulat -Colectarea crențelor fiscale ,capitoul VIII intitulat +Stingerea prin executare silită ,sectiunea a 6-a intitulata -Valorificarea bunurilor din OG 92/2003 .
Ca atare desi vanzarea bunurilor se realizează prin acordul partilor această vanzare se realizează în cadrul unei proceduri de executare silită reprezentând o etapă în cadrul acestei proceduri .
Astfel art. 160 alin. 1 si 2 din OG 92/2003 prevede ca valorificarea bunurilor potrivit înțelegerii părților se realizează de debitorul însuși, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanței fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut și nivelul de acoperire a creanțelor fiscale, indicând numele și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul în care acesta din urmă va achită prețul propus.Prețul propus de cumpărător și acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât prețul de evaluare.
În acelasi sens al vanzarii bunului reclamantei în cadrul unei executari silite este si raspunsul pârâtei care arata ca reclamanta prin adresa nr. 3404/_ si-a exprimat nemultumirea cu privire la modul de distribuire a sumei rezultate din executarea silită în urma vanzării imobilului prin acordul părtilor ,imobil asupra căruia s-a instituit sechestru conform OG 92/2003 .Cu privire la aceste nemultumiri parata a aratat ca modul de stingere al obligatiilor fiscale s-a realizat conform art. 169 din OG 92/2003 (f. 5 dosar fond),text asezat in capitolul X intitulat-Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită.
Rezultă așadar din cele mai sus expuse ca modul in care s-au imputat sumele rezultate din vanzarea imobilului din speta reprezinta un act de executare silita respectiv actul de distribuire a sumelor realizate prin executrarea silită .
Calea de atac exclusiv de urmat împotriva acestui act de executare silita si pe cale de consecință asupra modului de distribuire este cel reglementat de art.
172 si urm din OG 92/2003 respectiv contestatia la executare care poate fi exercitat sub sanctiunea decaderii doar intr-un anumit termen .
Reclamanta a contestat faptul ca în speta ar fi avut loc o executare silită însa nu a depus nici un act la dosarul cauzei care sa infirme realitatea celor indicate în adresa de la f. 5 dosar fond respectiv existenata unei executari silite
,sechestrarea imobilului vandut si apoi instrainarea lui prin acordul partilor .Din contra asa cum asa cum s-a aratat deja si in actiunea sa reclamanta a aratat ca înstrainarea s-a realizat în temeiul art. 160 alin. 1 si 2 din OG 92/2003 ce prespune ca premisă de aplicare existenta unei executari silite .
În aceste consitii singura cale procedurală de contestare a modului de distribuire a sumelor realizate prin executarea silită in modalitatea vanzarii imobilului sechestrat prin acordul partilor era contestatia la executare prezenta actiune in contencios administrativ fiind asadar inadmisibilă raportat la art. 1,2,8
,18 din Legea 554/2004,actiunea in contencios administrativ presupunind
existenta unei act administrativ tipic sau asimilat .Actul de distribuire este un act de executare si nu un act administrativ tipic sau asimilat pentru contestarea caruia Codul de procedura fiscala si cel de procedura civila prevad o cale specifică de atac .
Chiar si in ipoteza in care incasarea si distribuirea acestor sume nu s-ar fi realizat in cadrul unei executari silite ceea ce este exclus in speță prin prisma celor mai sus indicate este de necontestat ca reclamanta avea datorii catre bugetul de stat consolidat ,datorii care sunt stabilite prin titluri de creanță ce la scadență devin titluri executorii.
Încasarea sumelor astfel datorate face parte din sintagma de colectare a crențelor fiscale si are ca finalitate stingerea creantelor fiscale existente .In masura în care există mai multe creanțe codul de procedura fiscală prevede o ordine de distribuire a sumelor obținute în cadrul acțiunilor de colectare a crentelor fiscale.Distribuirea si modul în care se apreciază stinse creanțele fiscale s-ar putea realiza în afara unei executări silite doar prin acte administrativ fiscale ce ar putea fi atacate pe procedura prevazută de art. 205 si urm C.pr fiscală si doar decizia data în solutionarea contestatiei ar putea fi atacată in instanță .Si din acestă perspectivă acțiunea ar fi de asemenea inadmisibilă .
In ceea ce privește cererea formulată in subsidiar si această cerere este inadmisibilă in condițiile în care actul de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită este un act în cadrul procedurii de executare silită și nu un act administrativ care să poată fi anulat în condițiile art. 9 alin. 5 din Legea 554/2004 .Totodata acțiunea reglementată de art. 9 din Legea 554/2004 nu poate avea ca obiect constatarea neconstituționalitații unui text de lege ci ea poate avea doar obiectul indicat de alineatul 5 al art. 9, obiect insotit de excepția de neconstituționalitate .Ca atare si această cerere formulată in subsidiar este inadmisibilă .
Având in vedere considerentele mai sus expuse si din care rezultă că acțiunea in contencios administrativ este inadmisibilă neputând fi exercitată impotriva unui act de executare silită constând în distribuirea sumelor realizate prin executarea silită ce poate fi atacat exclusiv in cadrul unei contestații la executare Curtea in temeiul art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va admite recursul declarat in cauză si va modifica în întregime sentința recurată în sensul ca va respinge actiunea ca inadmisibilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. - D.
G. A M. C. împotriva sentinței civile nr. 4629 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în întregime în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M. S. L. R. L. U.
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: C. N. C.
