Decizia civilă nr. 443/2013. Anulare proces verbal de contravenție

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 443/R

Ședința publică din 26 aprilie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: N. B. -

J. ecător

JUDECĂTORI: V. F.

V. P.

GREFIER: D. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de către petenta SC L. DS, cu sediul în loc. Nedelea, comuna Ariceștii Rahtivani, DN 72, Cângul lui Bot, km 73+810, județul Prahova și cu sediul procesual ales la SCA Nestor, Nestor, D., Kingston, P. sen - B., Șos. B. -Ploiești, nr. 1A, intrarea A, et. 4, sector 1, Completul Bucharest Business Park și de către intimata A. N. pentru P. C. - C. J. pentru P.

C. M., cu sediul în B. M., str. D. C. nr. 4B, județul M., împotriva sentinței civile nr. 9691 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu numărul mai sus menționat, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data de_ și pentru data de azi.

În urma deliberării tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9691 din 19 octombrie 2012, Judecătoria Baia Mare a admis în parte plângerea formulată de petenta SC L. DS, cu sediul procesual ales în B., Bucharest Business Park, Șoseaua B. - Ploiești, nr. 1A, intrarea A, et. 4, sector 1, în contradictoriu cu intimata A.

N. PENTRU P. C. - C. J. PENTRU P. C.

  1. , cu sediul în B. M., str. D. C., nr. 4B, jud. M., a anulat în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și înlătură sancțiunea complementară cu privire la această faptă, a menținut dispozițiile procesului-verbal atacat în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 7 lit. b din OG 21/1992 raportat la produsul portocale, a înlăturat sancțiunea complementară în ceea ce privește produsul biscuiți inelați și a obligat intimata la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

    Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria ANPC nr. 0515945 încheiat la data de_, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 7 lit. b din OG 21/1992, sancționată de art. 50 lit. c din OG nr. 21/1992, fiind oprite de la comercializare produsele cu abateri și cu sancțiunea avertismentului pentru încălcarea art. 4 Anexa 1 din HG 106/2002, reținându-se că operatorul economic comercializează unt de masă Pilos 82% pe al cărui ambalaj nu este menționat că este din grăsime obținută din lapte de vacă, contrar prevederilor art. 4 din HG 106/2002 (Anexa 1) și produsele menționate în procesul-verbal la punctele 1 și 2 sunt comercializate astfel: portocalele sunt moi, iar în biscuiții inelați s-a găsit un fir de păr, deci prezintă abateri de calitate, aspect care contravine prevederilor art. 7 lit. b din OG 21/1992.

    Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.

    Analizând modul de întocmire a procesului-verbal sub aspectul legalității, instanța a constat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agenților constatatori, numele si prenumele contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia si semnătura agenților constatatori, iar petenta nu a invocat motive de nulitate relativă.

    Instanța a reținut că, fiind încheiat de agenți ai statului, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. Din acest punct de vedere, incumbă petentei sarcina

    de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.

    Instanța a avut în vedere cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza I. P. împotriva României (cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel, Curtea a reținut că, într-o plângere contravențională, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională. Curtea Europeană a Dreptului Omului a subliniat importanța ca, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravențională, instanța națională să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

    Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. 1 din Normele Metodologice HG 106/2002, informațiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii, la achiziționarea produselor, în privința caracteristicilor alimentului și în special a naturii, identității, proprietăților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței sale, precum și a metodelor de fabricație sau de producție. Potrivit alin. 3 din același act normativ, interdicțiile sau restricțiile prevăzute la alin. 1 se aplică, de asemenea, prezentării alimentelor, în special în ceea ce privește forma, aspectul sau ambalarea acestora, materialul de ambalare utilizat, felul cum sunt aranjate, precum și modul în care alimentele sunt expuse, precum și publicității alimentelor.

    În ceea ce privește încălcarea de către petentă a articolului mai sus indicat, instanța a constatat că potrivit pct. 4 din Anexa 1C la Normele Metodologice aprobate prin HG 106/2002, sunt scutite de obligația indicării ingredientelor anumite produse lactate, printre care și untul, în măsura în care nu au suferit decât adăugări de produse lactate, enzime și culturi de microorganisme necesare fabricării sau de sare.

    Prin urmare, instanța a apreciat că petenta nu avea obligația de a menționa pe eticheta produsului unt Pilos 82% că acesta este din grăsime obținută din lapte de vacă.

    Potrivit art. 7 lit. b din OG 21/1992, operatorii economici, în speță distribuitorii, sunt obligați să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure și respectă condițiile prescrise sau declarate; să nu comercializeze produse despre care dețin informații sau consideră că pot fi periculoase; să anunțe, imediat, autoritățile publice competente, precum și producătorul despre existența pe piață a oricărui produs de care au cunoștință că este periculos; să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta constituie singurul mijloc prin care se pot elimina

    neconformitățile respective; să asigure condițiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor.

    Referitor la susținerea petentei în sensul că nu au fost prelevate eșantioane de produse pentru teste și nu s-au efectuat analize de laborator, instanța reține că potrivit art. 54 alin. 4 din OG 21/1992, organele de control pot preleva produse în vederea testării acestora în laboratoare. Contravaloarea produselor prelevate și a cheltuielilor legate de testarea lor se suportă de către organul administrației publice, dacă în urma testării nu se constată neconformități față de cerințele de securitate și/sau de calitate prescrise ori declarate. În caz contrar, cheltuielile respective se suportă de către operatorul economic.

    Astfel, instanța a reținut că acest text de lege nu stabilește în sarcina organelor de control o obligație, ci o facultate.

    Conform art. 55 pct. 1 lit. e și j din OG, pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune măsura opririi definitive a comercializării și retragerea din circuitul consumului uman a produselor care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenței, gustului, mirosului și care conțin corpuri străine, cu excepția produselor pentru care sunt stabilite limite prin acte normative.

    Instanța a reținut că, în ceea ce privește produsul portocale, agenții din cadrul intimatei au constatat prin propriile simțuri, și anume prin palpare, semnele organoleptice de alterare a portocalelor, constând în modificarea consistenței acestora, concluzionând că sunt moi, iar petenta nu a făcut dovada contrară, motiv pentru care va menține dispozițiile procesului-verbal atacat în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 7 lit. b din OG 21/1992 raportat la produsul portocale, inclusiv sancțiunea complementară aplicată pentru această faptă.

    Cu privire la sancțiunea complementară a opririi de la comercializare a produsului biscuiți inelați, instanța apreciază că aceasta nu se justifică raportat la faptul că existența firului de păr în pachetul de biscuiți nu a fost constatată în mod direct, prin propriile simțuri de către agenți, această faptă reținându-se în sarcina petentei în urma reclamației formulate de consumator. Mai mult, nu există bonul fiscal din care să rezulte că biscuiții au fost achiziționați de la petentă. Totodată, fișa de sesizare a fost completată de consumator la data de_, așadar ulterior datei încheierii procesului-verbal de contravenție (_

    ), aspect de natură să ridice semne de întrebare cu privire la realitatea celor reținute prin procesul-verbal cu privire la acest aspect.

    În ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii, instanța a constatat că aceasta respectă prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, fiind dispusă amenda în cuantumul minim prevăzut de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

    Pentru considerentele mai sus expuse, instanța a admis în parte plângerea formulată de petentă, a anulat în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește

    reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și a înlăturat sancțiunea complementară cu privire la această faptă, a menține dispozițiile procesului-verbal atacat în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 7 lit. b din OG 21/1992 raportat la produsul portocale și a înlăturat sancțiunea complementară în ceea ce privește produsul biscuiți inelați.

    Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

    În speță, onorariul plătit de către petentă avocatului ales pentru redactarea, înregistrarea și susținerea plângerii contravenționale în fața instanței, se ridică la suma de 12.046,85 lei, sumă pe care instanta a apreciat-o exagerată față de efortul apărătorului în acest sens, un asemenea onorariu fiind nejustificat și disproporțional. Obligarea intimatei la plata unei astfel de sume cu titlu de cheltuieli de judecată ar fi o soluție nedreaptă, cu atât mai mult cu cât însăși petenta se află în culpă, plângerea fiind admisă doar parțial.

    Astfel, conform dispozițiilor art. 274, alin. 3 C.pr.civ, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

    Instanța a reținut că prin aplicarea acestui text legal nu se intervine în contractul de asistență juridică încheiat între parte si avocat, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care câștigă procesul trebuie suportat de partea care a pierdut.

    Prin urmare, instanța a apreciat că un onorariu de 2000 lei este suficient față de prezenta cauză, astfel încât urmează a obliga intimata la plata acestei sume către petentă cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Prin încheierea din_ instanța de fond a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței și a considerentelor acesteia astfel: a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 9691 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., în sensul că se va trece, în mod corect, în dispozitiv "Anulează în parte procesul- verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și înlătură sancțiunea avertismentului cu privire la această faptă"; în loc de "Anulează în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și înlătură sancțiunea complementară cu privire la această faptă";, cum greșit s-a menționat.

    A dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale din minuta pronunțată la data de_, în dosarul nr._, în sensul că se va trece, în mod corect, în minuta hotărârii "Anulează în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și înlătură

    sancțiunea avertismentului cu privire la această faptă"; în loc de "Anulează în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și înlătură sancțiunea complementară cu privire la această faptă";, cum greșit s-a menționat.

    A dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale din considerentele sentinței civile nr. 9691 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., în sensul că se va trece, în mod corect, în considerentele hotărârii "va anula în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și va înlătura sancțiunea avertismentului cu privire la această faptă"; în loc de "va anula în parte procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0515945 emis la data de_ de către intimată în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art. 4 din HG nr. 106/2002 și va înlătura sancțiunea complementară cu privire la această faptă";, cum greșit s-a menționat.

    Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenta și intimatul în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod de procedură civilă.

    Petenta SC L. DS Nedelea a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul: în principal, a admiterii în tot a plângerii contravenționale și al anulării procesului-verbal de constatare a contravenției și acordării în integralitate a cheltuielilor de judecată efectuate la judecata în fond; în subsidiar, a constatării disproporționalității și nelegalității sancțiunilor dispuse prin actul de control în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 7 lit.b din OG 21/1992 raportat la produsul portocale și individualizării acestora prin înlocuirea măsurii temporare de la comercializare a produsului pretins neconform și acordării cheltuielilor de judecată proporțional cu admiterea plângerii, respectiv a sumei de 8.103,22 lei, reprezentând 2/3 din cheltuielile de judecată.

    În motivarea cererii de recurs a arătat următoarele:

    1. Prima instanță a reținut în mod greșit încălcarea de către petentă a prevederilor art.7 lit.b din OG nr. 21/1992 în ceea ce privește produsul

      "portocale 2 kg";, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă.

      Prin Sentința atacată, instanța de fond a reținut faptul că:"în ceea ce privește produsul portocale, agenții din cadrul intimatei au constatat prin propriile simțuri, și anume prin palpare, semnele organoleptice de alterare a portocalelor, constând în modificarea consistenței acestora, concluzionând că sunt moi, iar petenta nu a făcut dovada contrară".

      Instanța de control judiciar va constata faptul că reclamanta nu putea face dovada unui fapt negativ, respectiv a faptului că portocalele analizate de agenții ANPC nu erau moi la data de_ (data efectuării controlului). Mai mult, având în vedere că primul termen de judecată a fost stabilit la data de _

      , Subscrisa am fost în imposibilitate de a face dovada contrară în fața instanței, la 3 luni de la momentul efectuării controlului(_ ).

      Totodată descrierea faptei "portocalele sunt moi" nu constituie o descriere corespunzătoare de natură a permite instanței să verifice caracterul neconform al produsului controlat câtă vreme particularitatea unui fruct de a fi moale nu reprezintă în mod automat o neregulă a respectivului produs. După cum nu se poate considera că un fruct tare (necopt) este nesigur consumului uman, tot astfel nu se poate aprecia că un fruct moale (copt) ar fi periculos. Aceste calități țin în mod direct de preferințele consumatorilor, care înainte de achiziționare testează fructul prin palpare, achiziționându-1 sau nu.

      Echivocul faptei constatate a fost sancționat în literatura" și practica de specialitate după cum urmează: "[...] nu este suficientă desemnarea faptei prin termeni generici, abstracți cum ar fi "comportament jignitor față de organul de poliție";, întrucât împiedică instanța a verifica în ce măsură comportamentul a fost sau nu jignitor, întrucât nu se specifică în ce au constat faptele, situație ce duce la anularea actului ca nelegal. Vătămarea pe care o suferă contravenientul în acest exemplu de speță este tocmai atingerea adusă dreptului său la apărare.";

      Totodată, în cadrul procesului-verbal nu se menționează cantitatea de portocale neconforme din totalul de 10 kg controlate de agenții ANPC. Subscrisa considerăm că, descrierea faptei sub acest aspect era deosebit de relevantă pentru stabilirea de către instanță a gradului de pericol social al faptei petentei.

      Agenții ANPC puteau considera doar două sau trei portocale din cele 10 kg analizate ca fiind "moi", situație în care, sancțiunea complementară a opririi de la comercializare a acestui produs ar fi indubitabil excesivă.

      Prin urmare, prima instanță în mod greșit a menținut procesul-verbal sub aspectul săvârșirii de către petenta a contravenției prevăzute de art. 7 lit. b din OG 21/1992, motivând decizia luată pe un singur considerent și anume acela că agenții ANPC au constatat prin propriile simțuri neconformitatea produsului.

      Or, ceea ce petenta a criticat prin plângerea contravențională și ceea ce solicită instanței de recurs să constate este faptul că, constatarea pretinsei neconformități a produsului "Portocale 2 Kg" s-a făcut într-un mod cu totul subiectiv, fără a fi în vreun fel demonstrată contravenția prin mijloace de probă neechivoce.

      Totodată, măsura opririi de la comercializare a unui produs este o activitate cu implicații deosebite pentru petentă, care nu poate fi întreprinsă exclusiv pe baza aprecierilor subiective a Comisarilor ANPC, fără nici o testare sau analiză a probelor.

    2. Instanța de fond în mod greșit a menținut sancțiunea amenzii în cuantum de 2000 lei în condițiile în care a admis plângerea petentei raportat la produsul " Biscuiți inelați";.

      Prin procesul-verbal atacat, petenta a fost sancționată cu amenda de 2000 lei pentru presupusa încălcare a art. 7 lit. b din OG 21/1992 raportat la produsele "Portocale 2 kg" și "Biscuiți inelați", organele ANPC aplicând totodată și sancțiunea complementară de oprire de la comercializare a produselor menționate.

      Din dispozitivul Sentinței recurate rezultă în mod clar faptul că prima instanță a menținut dispozițiile procesului-verbal atacat DOAR în privința faptei prevăzute de art. 7 lit. b din OG 21/1992 RAPORTAT LA PRODUSUL PORTOCALE.

      Prin urmare, soluția legală pe care instanța de fond trebuia să o dispună în condițiile în care, în sarcina Subscrisei a fost stabilit minimul amenzii prevăzute de actul normativ, era înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu avertismentul.

      Astfel, instanța de recurs va constata că, în situația de față (agentul constatator a aplicat o singură sancțiune principală pentru două presupuse contravenții săvârșite de Subscrisa, instanța de fond menținând procesul-verbal doar în privința unei fapte contravenționale), în măsura în care nu se va reține netemeinicia faptei prevăzute de art. 7 lit. b din OG 21/1992 raportat la produsul portocale, se impune cel puțin reindividualizarea sancțiunii principale dispuse prin procesul-verbal atacat, respectiv înlocuirea amenzii principale cu avertismentul.

      De altfel, ținând cont de faptul că instanța nu poate stabili amenda principală sub minimul prevăzut de lege, respectiv sub 2000 lei, singura soluție echitabilă și legală în prezenta cauză este înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

    3. Prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.

Astfel, cu toate că prima instanță în mod corect a reținut culpa procesuală a Autorității, a diminuat în mod excesiv cheltuielile de judecată solicitate de Subscrisa.

Prima instanță în mod greșit a redus de 6 ori cheltuielile de judecată dovedite de către petentă, în condițiile în care instanța trebuia să admită cererea de acordare a cheltuielilor raportat la partea în care s-a admis acțiunea. Or, în prezenta cauză instanța a admis plângerea pentru două din cele trei fapte contravenționale reținute prin procesul-verbal atacat.

De asemenea, petenta este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin reținerea în cadrul procesului-verbal a faptelor prevăzute de art. 4 alin. 1 din HG 106/2002, respectiv de art. 7 lit. b din OG 21/1992 raportat la produsul "biscuiți inelați", cât timp instanța de fond a anulat procesul-verbal cu privire la aceste fapte.

Prin urmare, petenta este îndreptățită cel puțin la recuperarea a două treimi din onorariul achitat avocatului ales, proporțional cu admiterea plângerii de către prima instanță, respectiv la suma de 8.103,22 lei.

Totodată, solicită instanței de control judiciar să țină cont și de faptul că, în cadrul cheltuielile de judecată în cuantum de 12.046,85 lei sunt incluse și cheltuielile de transport ale avocatului la cele 3 termene de judecată (200 lei/termen= 600 lei) și TVA ul în cuantum de 2891,24 lei, având în vedere că Societatea de avocatură este plătitoare de TVA.

În concluzie, față de faptul că între L. DS și NNDKP există contract de asistență juridică, respectiv faptul că la dosar există dovezile privind plata de către Bancă a onorariului stabilit, este evident faptul că onorariul de avocat/cheltuielile de judecată sunt reale.

Intimatul C. J. pentru P. C. M. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul menținerii sancțiunii contravenționale cu amenda, cu privire la sancțiunea prevăzută de art. 4 din HG 106/2002 și a sancțiunilor complementare solicitând totodată și respingerea cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat în esență, că petenta nu a făcut nici o dovadă contrară care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal, iar pe de altă parte că nu este necesară expertiza pentru că se poate constata cu ochiul liber modificarea consistenței produsului și a calității acestuia.

Examinând recursurile declarate, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatate a contravenției, petenta a fost sancționată astfel: pentru încălcarea dispozițiilor art. 7 lit.b din OG 21/1992 cu amendă în cuantum de 2000 lei, fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară constând în oprirea de la comercializare a produselor cu abateri de la prevederile acestui text de lege și pentru încălcarea dispozițiilor art.4 din Anexa 1 la HG 106/2002 a fost sancționată cu avertisment.

Instanța de fond a reținut în mod corect, că în ceea ce privește încălcarea de către petentă a dispozițiilor art.4 din Anexa 1 la HG.106/2002 nu subzistă, raportat la pct.4 din Anexa 1C la Normele Metodologice aprobate prin HG 106/2002 anulând sancțiunea avertisment.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la art.7 lit.b din OG 2/1992, la produsul "portocale";, tribunalul constată că este nelegală în condițiile în care agentul constatator nu a atestat existența stării de fapt printr-un act pe baza căruia să poată fi constatată eventuala stare de degradare a produselor și care ar fi putut reprezenta un pericol pentru consumatori. Mențiunea cuprinsă în procesul-verbal de constare a contravenției potrivit căruia "portocalele sunt moi";, nu este fundamentată pe documente.

Amenda aplicată și sancțiunea complementară a opririi de la comercializare a produsului " biscuiți inelați"; este nejustificată, raportat la faptul că existența firului de păr în pachetul de biscuiți nu a fost constatată în

mod direct, prin propriile simțuri de către agentul constatator, fapta reținută în procesul-verbal de constatate a contravenției constatându-se în urma reclamației formulate de către un consumator. De altfel nu există nici bonul fiscal care să ateste că biscuiții au fost achiziționați de la petentă, iar fișa de sesizare a consumatorului a fost completată la data de_, ulterior încheierii procesului verbal de constatare a contravenției.

În consecință, tribunalul constatând că sancțiunea și măsura complementară sunt nelegale, urmează a admite recursul petentei și a modifica în tot sentința atacată, în sensul anulării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Recursul intimatului este neîntemeiat, urmând a fi respins, în condițiile în care anularea procesului-verbal de constatare a contravenției a fost argumentată.

Cererea vizând cheltuielile de judecată pretinse de către petentă în cuantum de 17.574,17 lei fond și în recurs, va fi admisă în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, fiind dovedită cu actele justificative existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Admite recursul declarat de petenta SC L. DS, cu sediul în sat Nedelea, comuna Ariceștii Rahtivani, DN 72, Cângul lui Bot, km 73+810, județul Prahova, cu sediul procesual ales la SCA Nestor, D., Kingston, P. sen - B., Bucharest Business Park, Șos. B. -Ploiești, nr. 1A, intrarea A, et. 4, (recepție), sector 1, împotriva sentinței civile nr. 9691/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M. pe care o modifică în tot în sensul că

:

Admite plângerea formulată de petenta SC L. DS B., în contradictoriu cu intimata A. N. pentru P. C. - C. J. pentru P. C. M., cu sediul în B. M., str. D. C. nr. 4B și, în consecință :

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr.

0515945 emis la data de_ de intimat.

Obligă pe intimat să plătească recurentei suma de 17.574 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

Respinge recursul declarat de intimatul C. J. pentru P. C.

M., cu sediul în B. M., str. D. C. nr. 4B, împotriva sentinței civile nr. 9691 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte

J. ecători

G. ier

N. B.

V.

F.

V. P.

D.

H.

în concediu de odihnă în concediu de odihnă

semnează vicepreședintele instanței semnează vicepreședintele instanței

Red. N.B./_

Tred. O.M.O./_ Ex. 2

J. ecător la fond: D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 443/2013. Anulare proces verbal de contravenție