Decizia civilă nr. 4567/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4567/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător A. A. M. Judecător S. Al H.
G. S. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. și de către reclamanta S.C. SSR.L. împotriva sentinței civile nr. 2.418 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recursul reclamantei este legal timbrat..
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentele recursuri și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.418 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare pe care l-a respins.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de către pârâte.
S-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC SS B.
M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A.
F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., care au fost obligate să restituie reclamantei suma de 2.608 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare.
S-a respins cererea de obligare la plata dobânzii fiscale.
Au fost obligate pârâtele D. G. A F. P. M. și A.
F. PENTRU M. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43,3 lei.
Conformându-se exigentelor art. 137 alin.1 C.P. Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la petitul prin care se solicită să se constate în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 nelegalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare, invocată din oficiu, instanța de fond a reținut următoarele:
Actul atacat - decizia de calcul a taxei de poluare-este un act administrativ fiscal emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ.
Din interpretarea art.4 alin. 1 și 4 din Legea nr.554/2004 reiese că este inadmisibilă excepția de nelegalitate a unui act administrativ fiscal dacă există identitate între fondul litigiului și obiectul excepției. Nelegalitatea unui act nu poate fi invocată simultan atât pe calea acțiuni directe în contencios administrativ, cât și pe calea incidentală a excepției.
T. a apreciat că primul capăt de cerere nu este admisibil nici din perspectiva art. 109 Cod procedură civilă în conformitate cu care acțiunea în constatare este inadmisibilă dacă partea are la dispoziție acțiunea în realizare. Cererea de constatare a nelegalității deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate fi primită în condițiile în care partea are la dispoziție mijloacele procedurale ale contestației administrativ fiscale reglementat de art-205-218 Cod procedură fiscală și ulterior, în cazul soluționării nefavorabile a contestației, să se adreseze instanței pe calea acțiunii în contencios administrativ fiscal în care să solicite anularea deciziei, respectiv cererea de restituire a taxei de poluare ca nelegală prevăzut de art. 117 lit.d) Cod procedură fiscală, de care a și uzat de altfel în acest cadru procesual.
Pentru aceste motive instanța de fond a admis excepția și a respins ca inadmisibil petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de către pârâte instanța de fond a constatat următoarele:
Prin decizia nr.24/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei de poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii potrivit art.3307C.pr.civ., instanța a respinge excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 3660/_ emisă de pârâta A. F. P. B. M. s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare în cuantum de 2.608 lei pentru înmatricularea în România a autoturismului de import marca Subaru care provine din Austria, stat membru al Uniunii Europene în care vehiculul a fost înmatriculat pentru prima în anul 1993 (f.10-15). Suma a fost achitată conform chitanței seria TS3B nr. 2130123/_ depusă la dosar.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta D. G. A F.
P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. cât și reclamanta S.C. SSR.L. B. M. .
În recursul pârâtei D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din
O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situaților limitativ prev. de art. 117 Cod pr.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.
În recursul reclamantei S.C. SSR.L. B. M.
se solicită admiterea acestuia,m modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta arată că sunt nelegale și neîntemeiate susținerile instanței cu privire la faptul că dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală nu se poate acorda deoarece nu ne găsim în cele două cazuri la care face trimitere textul, respectiv art. 117 alin. 2 și art. 70 Cod procedură fiscală, nu pot reprezenta temei legal al respingerii solicitării sale cu privire la acordarea dobânzii prev. de art. 124 C.pr.fiscală, deoarece art. 117 alin. 2 și art.
70 C.pr.fiscală statuează termene și nu sancțiuni. În consecință, reclamanta solicită obligarea intimatelor la plata dobânzii fiscale în procent de 0,05 % pe fiecare zi de întârziere de la data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă a acesteia.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare
la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor
:
Prima instanta nu a acordat dobanda fiscala solicitata ,solutie recurata de reclamanta .
Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si
data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.p.c. deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează.Ca atare in speta nu este legala si posibila acordarea dobanzii fiscale, ci doar a dobanzii legale care insa nu a fost solicitata in speta .
In ce priveste motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respinse ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de către pârâta G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. și de către reclamanta S.C. SSR.L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2.418 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, S. L. R. | JUDECĂTOR, A. A. M. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
G. , S. G. |
Red.A.A.M./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. H. .