Decizia civilă nr. 46/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 46/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător C. P.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P.
S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3375 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. , în contradictoriu cu reclamantul S. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea invocă din oficiu excepția lipsei de interes cu pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu în formularea recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției și pe fond asupra recursului declarat de D. G. a F. P. S. în numele Administrației F. P. Z. .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că modificarea compunerii completului de judecată desemnat să participe la judecarea cauzei este determinată de absența justificată a doamnei judecător A. M. C. .
Prezentul dosar a fost repartizat aleatoriu completului de judecată denumit 1RTxA, din a cărui compunere, în data de 08 ianuarie 2013, ar fi făcut parte următorii judecători: A. M. C., M. S., C. P. .
Față de lipsa justificată a doamnei judecător A. M. C. completul de judecată va fi reîntregit prin includerea următorului judecător aflat pe lista de permanență aprobată de Colegiu de conducere al Curții de A. C. pentru cauzele care au ca materie contenciosul administrativ și obiect anulare act de control taxe și impozite, cu obiectele secundare: restituire taxă de primă înmatriculare,
restituire taxă de poluare și obligarea la înmatricularea autovehiculelor fără plata taxei de poluare), respectiv a domnului judecător G. A. N. .
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, dosarele repartizate completelor RTXA nr. 1 și RTXA nr. 2 au fost preluate de către completele denumite: 1RTXA, 2 RTXA, 3 RTXA, 4 RTXA, 5 RTXA și 6 RTXA, potrivit planificării anexate la hotărâre.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3375 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de
D. G. a F. P. S. .
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de D. G. a F. P. S. .
A fost admisă în parte acțiunea reclamantului S. I., și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. Z., să restituie reclamantului suma de 2020 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (_ ) și până la restituirea efectivă.
A fost respinsă cererea privind obligarea Direcției Generale a F. P. S. la restituirea,către reclamant, a sumei reprezentând taxă de poluare.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M. B., pe care a obligat-o la restituirea, către A. F. P. Z., a sumei de 2020 lei.
A fost admisă cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată justificate, în cuantum de 39,3 lei.
Deliberând cu prioritate asupra excepț ie i invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că :"Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., instanța a constatat că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria Z. din cadrul Administrației
F. P. Z., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F. P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare achitată de reclamant, iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea
îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. va fi respinsă.
Asupra fondului cauzei de față, tribunalul a constatat că:
Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 2020 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS 7 nr. 1472271 din data de _
. Acesta a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, deoarece plata s-a făcut contrar reglementărilor, însă prin adresa nr.4936/_ emisă de AFP Z., s-a respins cererea reclamantului pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabilor.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între
autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].
Rezultă, așadar, că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate, întrucât, conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu-hotărârea din 7 aprilie 2011), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea a I, nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, s-a concluzionat astfel:";Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Curtea a mai reținut, statuând asupra caracterului discriminator al prevederilor O.G. nr. 50/2008, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE. Din dosarul prezentat rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Mai mult, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în procedura privind pe reclamantul I. Nisipeanu, a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în materie (inclusiv la cauza Tatu), arătând următoarele: "din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii Tatu,citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG 50/2008, între versiunea inițială a OUG 50/2008 și versiunile ulterioare acesteia";.
În ceea ce privește inaplicabilitatea dispozițiilor Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, din data de_ în cauza I.Tatu, pe motiv că hotărârea preliminară a CJUE ( în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată, se rețin următoarele: C.J.U.E. s-a pronunțat în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). De asemenea, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza I. Nisipeanu (hotărârea din 7 iulie 2011) s-a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii preliminare. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine sesizat în par.
32 din hotărârea Nisipeanu:"În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare
".Astfel fiind, Tribunalul are în vedere faptul că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte, care a generat sesizarea, ci în toate cauzele deduse judecății. Pe cale de consecință, dispozițiile și interpretările CJUE în cauzele Tatu și Nisipeanu sunt pe deplin aplicabile și raportului juridic dedus judecății, în care reclamantul urmărește a fi scutit de plata taxei de poluare, invocând caracterul discriminator al acesteia.
Față de cele expuse, instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în parte și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma solicitată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1530 și urm. Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 al. 1 din O.G. nr. 13/2011, de la data solicitării sumei până la data plății efective. Referitor la acordarea dobânzilor, Tribunalul a apreciat că încasarea taxei de poluare prin încălcarea dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită, care poate fi reparată prin acordarea dobânzii civile.
Cum reclamantul a solicitat dobânda civilă aferentă, cererea acestuia a fost admisă.
Fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a
F. P. S., acțiunea îndreptată împotriva acestei pârâte a fost respinsă. Având în vedere că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru
M. și se gestionează de A. F. pentru M., conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, art. 3 alin. 6-8, chiar actul prin care a fost achitată taxa atestând că aceasta a fost virată în contul 51161009 al AFM, instanța a admis cererea de chemare în garanție, A. F. pentru M. a fost obligată la restituirea către AFP Z., a sumei încasate, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor articolului 274 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Astfel fiind, pârâta a fost obligată la plata de cheltuieli de judecată justificate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P.
S. în nume propriu și în numele Administrației F. P. Z.
, solicitând respingerea acțiunii, menținerea sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu și desființarea sentinței recurate cu privire la obligarea D. G. a F. P. S. - A. F.
la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei.
În motivarea recursului arată că actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. Decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii, potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata.
Consideră legală sentinta instantei de fond sub aspectul admiterii cererii de chemare în garantie a Administratiei F. pentru M. având în vedere următoarele considerente: taxa pe poluare se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului
Caracterul taxei prevazute de dispozitiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezulta din dispozitiile art. 1 alin. 2, care enumera categoria de programe si proiecte pentru protectia mediului care urmeaza a fi finantate din sumele colectate potrivit actului normativ. 0 taxa pe poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamala si nici cu o restrictie cantitativa la import. Având in vedere ca nu exista o legislatie europeana primara sau secundara care sa instituie un anumit model de asezare a taxarii autovehiculelor, evaluarea conformitatii unui act normativ national de taxare a autovehiculelor trebuie efectuata nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum si la jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
Fata de aceste imprejurari rezulta ca taxa de poluare reglementata de OUG nr. 50/2008 - nu poate fi caracterizata ca fiind contrara art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE si se poate concluziona ca OUG nr. 50/2008 respecta exigentele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene.
Pe fondul cauzei solicită respingerea actiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in întâmpinarea depusa la dosarul cauzei.
Referitor la admiterea de catre instanta a capatului de cerere privind acordarea dobinzii legale, solicită de asemenea respingerea acestuia având în vedere faptul ca taxa a fost incasata in temeiul OUG nr. 50/2008, act normativ care este in vigoare si pe care Curtea Constitutionala, in numeroasele Decizii emise cu ocazia solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr. 50/2008, l-a declarat ca fiind pe deplin constitutional.
Referitor la capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei considera ca in mod netemeinic si nelegal instanta de fond a admis si acest capat de cerere, deoarece taxa pe poluare a fost retinuta in temeiul unui act normativ in vigoare si in indeplinirea atributiilor de serviciu, astfel ca nu poate fi retinuta culpa procesuala a DGFP S. - AFP pentru promovarea actiunii, neexistand un act normativ care sa exonereze de plata reclamantii din acest gen de spete.
Analizând recursul formulat de DGFP S. în nume propriu, curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care
a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.
În speță, față de recurenta DGFP S. acțiunea a fost respinsă, reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate justifica un interes în exercitarea recursului în nume propriu.
În consecință, se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii
Instanța observă că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator, cerere care a fost respinsă, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
De altfel, în ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a pronunțat Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011, admițând recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și stabilind că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Pe fondul cauzei
, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de_ .
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin.
2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia, indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca
fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat în numele AFP Z. este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. G. A F.
S. în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 3375 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. .
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele Administrației F. P. Z. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. S.
C.
P.
G.
-A.
N.
GREFIER
B.
Red. C.P. dac. GC 2 ex/_
Jud. primă instanță: D. B. Ț.
