Decizia civilă nr. 5027/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5027/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător C. P.
Judecător A. M. C. Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. H. T. împotriva sentinței civile nr.8756 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. e, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.8756 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. H. -T., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. e a municipiului C. -N., și A. F. pentru M. .
A fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. e a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. .
În considerente se reține că reclamantul a achiziționat un autoturism nou marca Dacia tip SD/LSDAM/LADAMH/LOGAN cu nr. de identificare UU1LSDAMH43756241, an de fabricație 2010, iar pentru prima înmatriculare în România a achitat la data de_ la AFP C. -N. o taxă de poluare în cuantum de 2.087 lei.
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aceasta se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările
privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003 (art.3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art. 3 alin. 2 și art.9 alin. 1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de_, instanța apreciază că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 110 TFUE.
Obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face niciun fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului; chiar preambulul actului normativ afirmă necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Scopul general al art.110 TFUE este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.
Aspectul indicat de reclamant drept discriminatoriu este acela că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, creându-se astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele noi, înmatriculate pentru prima dată în țara noastră.
Tribunalul a apreciat, însă, că discriminare poate exista doar între produse similare, mai concret dacă reglementarea incidentă ar fi scutit de la plata taxei de primă înmatriculare autovehiculele noi importate din alte state, în detrimentul celor produse pe teritoriul țării. Or, obligația de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări revenea oricărui cumpărător de autovehicule noi, fără a se face niciun fel de diferențiere pe criterii de proveniență.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că taxa solicitată de reclamant nu este neconformă cu art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea sa a fost apreciată ca fiind neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Dată fiind modalitatea de soluționare a cererii principale, în temeiul art. 60 din Cod, instanța a respins ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Împotriva sentinței a declarat recurs C. H. T.
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că a achiziționat autovehiculul marca Dacia tip SD/LSDAM/LADAMH/LOGAN cu nr. de identificare UU1LSDAMH43756241, an de fabricație 2010 pentru înmatricularea în România și a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 3228 lei achitată la Trezoreria AFPM C. -N. .
Recurentul a depus plângere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, A. F. P. e C. -N. răspunzându-i că nu există temei legal pentru restituirea taxei.
Recurentul apreciază că taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor noi, înmatriculate pentru prima dată în România este nelegală și nu respectă principiul poluatorul plătește.
Pentru acoperirea prejudiciului suferit, recurentul apreciază că se datorează și dobânzi la suma achitată cu titlu de taxă specială, începând cu data plății ei și până la restituirea integrală a taxei.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza
I. T.
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Raportat la cele reținute, Curtea apreciază, astfel, în acord cu recurenta, că art.110 TFUE interzice taxarea discriminatorie, în sensul că dacă un anumit bun este supus unui regim fiscal pe piața internă, același regim fiscal să fie aplicat și unui bun similar importat.
Or, în speță, autoturismul pentru a cărui înmatriculare s-a achitat taxa de poluare a fost nou, neînmatriculat în vreun stat membru UE, motiv pentru care cererea prin care reclamantul solicită restituirea taxei întrucât ar contraveni normelor Uniunii Europene este neîntemeiată, întrucât toate autoturismele noi, indiferent că sunt de producție internă sau sunt importate, sunt supuse plății taxei pe poluare, neputând fi considerate similare celor
second - hand
pentru a se putea invoca discriminarea față de situația acestora.
Mai mult, din moment ce o anumită taxă este în vigoare, iar actul normativ nu a fost declarat neconstituțional, nu se poate solicita restituirea acesteia pe motiv că nu ar respecta principii pe care legiuitorul le-a declarat ca fiind avute în vedere la adoptarea actului.
De asemenea, nu poate fi invocată discriminarea față de autoturismele înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG 50/2008, întrucât faptul că la un moment dat statul hotărăște să introducă o anumită taxă ca parte a politicii fiscale și în virtutea dreptului suveran pe care îl are în această materie nu poate fi considerat discriminatoriu față de perioada în care taxa respectivă nu era instituită.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul C. H. T. împotriva sentinței civile nr. 8756 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | S. C. | P. | A. | M. C. |
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: A.M. C.